Asociația Tășuleasa Social anunță finalizarea proiectului cu finanțare europeană ”Îmbunătăţirea stării de conservare a speciilor și habitatelor de importanță comunitară din Parcul Naţional Călimani”, în valoare totală de 3.810.725 lei.

Obiectivul general este asigurarea stării de conservare favorabilă a speciilor și habitatelor de interes național/comunitar din Parcul Național Călimani.

Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în cadrul Programului Operaţional Sectorial MEDIU şi a fost implementat de Asociaţia „Tăşuleasa Social” din judeţul Bistriţa-Năsăud, în baza unui contract de finanţare încheiat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Parcul Naţional Călimani s-a înfiinţat în anul 1975 cu scopul de conservare a biodiversităţii florei şi faunei, menţinerea cadrului geografic natural, a habitatelor naturale.

S-a urmărit dezvoltarea durabilă a zonei, astfel încât utilizarea resurselor naturale să nu contravină obiectivului de conservare, creându-se condiţii pentru desfăşurarea de activităţi educaţionale de cercetare ştiinţifică şi recreere.

Parcul Naţional Călimani are o suprafaţă totală de 24.041 hectare şi cuprinde Rezervaţia Ştiinţifică de Jnepeniş cu Pinus cembra, Rezervaţia Lacul Iezer din Călimani şi Rezervaţia geologică 12 Apostoli, în partea central-nordică a României, pe raza administrativ-teritorială a judeţelor Mureş, Suceava, Harghita şi Bistriţa-Năsăud, incluzând cele mai valoroase elemente naturale ale munţilor Călimani şi Gurghiu, respectiv păduri de molid şi amestec, pajişti subalpine şi alpine, floră şi faună sălbatică de interes naţional şi comunitar. Dar şi valorile culturale ale comunităţilor de la poalele acestor munţi.

Activităţile proiectului au avut ca ţintă zona Parcului Naţional Călimani şi localităţile din zona parcului: Vatra-Dornei, Dorna-Candrenilor, Poiana-Ştampei, Poiana-Negri, Şaru-Dornei, Panaci, Lunca-Bradului, Răstoliţa, Batoş, Brâncoveneşti, Aluniş, Dumitriţa, Deda, Ideciu de Jos, Stânceni, Vătava, Mărişel, Josenii-Bârgăului, Prundu-Bârgăului, Monor, Şieuţ, Bistriţa- Bârgăului, Tiha-Bârgăului şi Topliţa.

Corelat cu această activitate, s-au desfășurat activități de informare și consultare publică aferente procedurilor de revizuire și aprobare a planului de management revizuit la care au fost invitate să participe, cu rol consultativ, toate persoanele, instituțiile și grupurile co-interesate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.