Primăria nu acceptă oferta cea mai avantajoasă
Proiectul de reabilitare a ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, este momentan blocat din cauza unor serii de contestaţii survenite în urma licitaţiei pentru execuţia lucrărilor.
Dintre cei 11 ofertanţi, SC Indcon SRL a avut cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic, însă câştigătoare a fost desemnată SC Dimex SRL, care a avut cea mai piperată ofertă. Drept urmare, SC Indcon SRL a depus contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), unde i s-a dat dreptate. Primăria Năsăud nu acceptă decizia CNSC şi o va ataca în instanţa de contencios administrativ.
Licitaţia pentru lucrările de reabilitare şi modernizare aferente proiectului „Reabilitare, modernizare, dotare ambulatoriu de specialitate în cadrul Spitalului orăşenesc Dr. George Trifon, Năsăud” a avut loc în luna martie, valoarea contractului fiind de 989.892 lei.
Proiectul de reabilitare a ambulatoriului de specialitate din cadrul spitalului năsăudean este finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, valoarea totală a acestuia fiind de 2.822.583,64 lei – 632.865 de euro -, din care partea de cofinanţare de la bugetul local este de 2%.
Lucrările de reabilitare a clădirii a ambulatoriului năsăudean vizează atât interioarele şi faţadele, cât şi elementele de şarpantă şi învelitoare, instalaţiile termice şi electrice, la care se adaugă achiziţionarea şi dotarea cu aparatură medicală de specialitate.
Execuţia lucrărilor, însă, este momentan blocată. Cauza este contestaţia depusă la CNSC de către una din firmele ofertante. Respectiva societate – SC Indcon SRL, deşi avea oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, acesta fiind criteriul de atribuire, a fost respinsă de comisia de licitaţie a Primăriei Năsăud pe motiv că preţul este foarte scăzut. Alături de Indcon au fost respinse încă nouă oferte, iar firma care a fost desemnată câştigătoare a avut, culmea, oferta cea mai piperată. Numai că această firmă are lipici se pare la Primăria Năsăud, fiind nimeni alta decât SC Dimex SRL, care de nici o lună de zile a mai obţinut un contract în valoare de aproape 75.000 lei pentru reparaţia drumurilor din localitate.
Oferta cea mai bună, exclusă
După ce a primit rezultatul licitaţiei, conducerea Indcon SRL s-a simţit îndreptăţită să-l conteste, întrucât oferta sa a fost de departe cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Deşi contractul pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a fost estimat de administraţia locală năsăudeană la aproape un milion de lei, oferta Indcon era în valoare de 580.340 lei, fără TVA, adică aproape 65% din valoarea contractului. Această valoare a părut suspectă probabil celor care au făcut parte din comisia de licitaţie şi, drept urmare, oferta firmei bistriţene a fost respinsă. Nici măcar a doua clasată din punct de vedere al ofertei, dar nici restul nu au fost considerate în regulă, ci doar a SC Dimex SRL, care, culmea, s-a prezentat cu oferta cea mai mare.
Până la respingerea ofertei prezentată de SC Indcon SRL Bistriţa, reprezentantului firmei i s-au cerut o mulţime de lămuriri, fiind vorba de un set de 22 de întrebări la care trebuia să dea un răspuns cât mai rapid şi concludent. Însă rezultatul a fost unul negativ, comisia de licitaţie concluzionând că ofertele de preţ pe anumite elemente ar fi sub preţul pieţei, sau că unele documente nu ar fi tocmai în regulă. Drept urmare, întreaga ofertă era prea mică.
„(…) problema ridicată de comisie, privind preţul scăzut al ofertei subscrisei (n. r. – SC Indcon SRL), arăt că în conformitate cu procesul verbal nr. 24469/25.03.2013, al şedinţei de deschidere a ofertelor, subscrisa am făcut o ofertă de 580.340 lei, ceea ce reprezintă un procent de 64,49% din valoarea ofertei. Menţionăm că am participat şi la alte licitaţii la care au fost atribuite lucrări ofertanţilor care au oferit valori reprezentând 45%, 48% sau 52% din preţul de licitaţie, fără să mai existe discuţii cu privire la preţul scăzut al ofertei. Arăt că la prezenta licitaţie au participat 12 societăţi, una fiind exclusă, rămânând în competiţie 11 societăţi, fiind declarată câştigătoare societatea cu oferta cea mai mare de preţ, născându-se întrebarea de ce se mai organizează licitaţii pentru obţinerea unui preţ mai scăzut în condiţiile în care este declarat câştigător ofertantul cu preţul cel mai ridicat”, se menţionează printre altele în contestaţia Indcon.
În acelaşi document se explică şi cum au rezultat preţurile elementelor materialelor, a manoperei, a utilajelor, etc., pe fiecare articol în parte atunci când s-a fundamentat oferta, solicitând totodată CNSC admiterea contestaţiei, întrucât se consideră respingerea ofertei de către comisia de licitaţie a Primăriei Năsăud ca „fiind nelegală şi netemeinică”.
CNSC cere imperios reevaluarea ofertelor
După analiza documentelor probatorii, CNSC ajunge la concluzia că firma bistriţeană are dreptate, iar comisia de licitaţie a Primăriei Năsăud „a dat dovadă de un formalism excesiv”. Totodată, se mai precizează în decizia CNSC că din niciunul dintre documentele transmise Consiliului, nu reiese modul concret în care autoritatea contractantă a realizat încadrarea ofertei SC Indcon SRL în categoria celor cu preţ neobişnuit de scăzut. Astfel, pe parcursul a 28 de pagini câte numără documentul emis de CNSC se explică în detaliu ce greşeli a comis autoritatea contractantă în raport cu oferta firmei bistriţene.
Drept urmare, CNSC obligă Primăria Năsăud să anuleze raportul procedurii de licitaţie, dar şi să reevalueze ofertele, după care va trebui să întocmească un nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice.
Primăria Năsăud contestă decizia CNSC
Numai că probleme nu s-au oprit aici. Primăria Năsăud a depus plângere în instanţa de contencios administrativ împotriva deciziei CNSC, fapt pentru care au angajat şi un avocat, al cărui onorariu se ridică la 4.000 de lei, inclusiv TVA, la care se mai adaugă câte 200 de lei pentru decontarea transportului fiecărui termen de judecată.
Ca urmare este foarte posibil ca investiţia să nu se încadreze în termenul prevăzut, termenul de finalizare fiind luna octombrie 2013.
Liana Mureşan