O unitate mobilă de mamografie va fi amplasată în curtea Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon“ din Năsăud, pentru diagnosticarea precoce a cancerului la sân.
Inițiativa este parte a proiectului „Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân – etapa II“, derulat de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca împreună cu partenerul său Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Obiectivul proiectului este creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate şi de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce pentru cancerul de sân.
„Acesta este primul proiect de screening populațional organizat al cărui obiectiv este acela de a crește capacitatea instituțională a unei rețele de screening pentru cancerul de sân la nivel regional şi se adresează unui grup țintă constituit din 40.000 de femei, cu vârsta cuprinsă între 50-69 de ani, cu domiciliul în regiunile de dezvoltare Nord-Vest şi Vest. În regiunea Nord Vest, respectiv județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, vor fi testate un număr de 27.000 de femei cuprinse în grupul țintă.
În perioada 05.12.2022 – 09.12.2022, în Județul Bistrița-Năsăud, în localitatea Năsăud Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, cu sprijinul autorităților locale şi al Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, va derula o campanie de testare mamografică în rândul tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 ani care au domiciliul într-una dintre comunele județului Bistrița Năsăud şi satele componente ale acestora, respectiv în orașul Năsăud“, se arată într-un comunicat de presă.
Unitatea mobilă de mamografie va fi amplasată în localitatea Năsăud, în curtea Spitalului Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud, iar aceasta va funcționa zilnic, în intervalul orar 10.00-18.00. Programările se pot face la telefon: 0758.621.395, scrie ObservatorBN.ro.
Citește și: Adolescentă din Reteag, dispărută de la domiciliu! Dacă o vedeți sunați la 112