Agenția pentru Protectia Mediului Bistrița- Năsăud a lansat în data de 02 martie 2023 proiectul educațional „Reciclează azi, pentru sănătatea ta de mâine!”, proiect realizat în parteneriat cu Asociaţia ECOTIC și ECOTIC BAT – reprezentată prin S.L.C. – Î.I. Mina Nedelea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud (ISJ BN).
Proiectul se află la a VII- a ediție și a avut un real succes în rândul unităților de învățământ din mediul urban și rural.
Proiectul se va desfășura în unitățile de învățământ primar, gimnazial și liceeal din județul Bistrița Năsăud și va avea ca scop promovarea beneficiilor colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), a bateriilor uzate, a corpurilor de iluminat, precum și creșerea gradului de conșientizare a publicului larg asupra obligațiilor de mediu din acest domeniu. Pentru cele trei categorii de deșeuri ce urmează a fi colectate, se vor monta kituri în fiecare unitate de învățământ înscrisă în proiect.
Calendarul de activități presupune o perioadă de desfășurare a proiectului în perioada 02 martie – 7 iunie 2023, cu realizarea unor etape intermediare astfel: înscrierea unităților școlare, desfășurarea activităților de promovare a colectării deșeurilor de echipamente electrice și electronice prin amplasarea Caravanei ECOTIC în municipiul Bistrița (cu posibilitatea de vizitare pentru toți elevii interesați), evaluarea cantitativă intermediară a deșeurilor colectate în cursul lunii aprilie, precum și activități educative, practice, de creație, pentru încurajarea obiceiului de colectare a bateriilor, a corpurilor de iluminat și a DEEE. Vizitatorii expoziției mobile desfășurate prin intermediul Caravanei ECOTIC în perioada 13 martie – 31 martie 2023, pot lua contact cu problematica deșeurilor electrice și electronice prin prezentarea detaliată a câtorva tipuri de astfel de deșeuri, a caracterului periculos al acestora, precum și a modului în care trebuiesc gestionate.
La finalul proiectului vor fi acordate elevilor premii pentru cantitatea cea mai mare de deșeuri colectate, precum și pentru cea mai activă și responsabilă unitate de învățământ înscrisă în proiect, eveniment ce va avea loc în data de 7 iunie 2023 în incinta Palatului Culturii – Bistrița, dată la care este propusă pentru cei prezenți și vizionarea unei pese de teatru pentru copii, pusă în scenă de trupa de teatru de păpuși pentru copii “Alexandru Misiuga”din cadrul Palatului Culturii – Bistrița.
Regulamentul oficial al proiectului este postat pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrita Năsăud www.apmbn.anpm.ro secțiunea proiecte și cel al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud www.isjbn.ro.