Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia comercianţii vor avea obligaţia de a obţine un acord de funcţionare de la primăria în a cărei rază teritorială desfăşoară servicii de alimentaţie publicăm, anunță Agerpres.
Proiectul prevede, de asemenea, că la casele de marcat dedicate doar familiilor însoţite de copii minori, amplasate la ieşirea din hipermagazin sau supermagazin, va fi interzisă comercializarea alimentelor care nu corespund alimentaţiei sănătoase şi care nu sunt recomandate preşcolarilor, şcolarilor, copiilor şi adolescenţilor.
Actul normativ completează în acest sens Ordonanţa Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.
Proiectul defineşte casa de marcat prioritară pentru familii din supermagazine sau hipermagazine ca fiind „casă de marcat dedicată doar familiilor însoţite de copil/copii minori, amplasată la ieşirea din magazin, la care este interzisă comercializarea alimentelor care nu corespund alimentaţiei sănătoase şi care nu sunt recomandate preşcolarilor, şcolarilor, copiilor şi adolescenţilor conform Ordinului ministrului sănătăţii publice nr.1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi; în fiecare supermagazin sau hipermagazin trebuie să existe cel puţin o astfel de casă de marcat”.