În luna septembrie 2023, Ministerul Educației și UAT Comuna Lechința au semnat Contractul de finanțare nr. 2373DOT ⁄ 2023 pentru implementarea proiectului ”TRANSFORMAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA LECHINȚA ÎN MEDII DE ÎNVĂȚARE MODERNE ȘI SUSTENABILE”, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. Politici pentru noua generație\ Componenta C15: Educație \Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior \Investiția 13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (EFP) și \Investiția 14. Echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic și Reforma 5. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației\ Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ precum și Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar\Investiția 11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele/atelierele școlare., în cadrul Apelului de proiecte ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”.
Obiectivul general al proiectului este acela de a transforma unitățile de învățământ din comuna Lechința în medii de învățare moderne și sustenabile.
Proiectul se va desfășura în Liceul Tehnologic Lechința și în structurile aparținătoare din localitățile Lechința, Țigău, Vermeș și Sângeorzu-Nou care sunt beneficiarii finali ai proiectului și care acoperă toate nivelele de învățământ: grădiniță, școală primară, școală gimnazială, liceu și școală profesională.
Valoarea totală a proiectului este de 2.487.347,17 lei, din care:
– valoarea eligibilă din PNRR este de 2.090.207,70 lei,
– valoarea TVA eligibilă aferentă PNRR este de 397.139,47 lei.
Data de începere a proiectului: 11.09.2023
Data finalizării proiectului este: 30.09.2024
Durata de implementare a proiectului este de 13 luni.