După ce în data de 21 octombrie, în Poligonul automatizat Livezile, a avut loc Cupa Presei şi Cupa Veteranilor la tir, Brigada 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, continuă seria activităților în întâmpinarea sărbătoririi zilei de 25 octombrie.

Programul seriei de manifestări este următorul:
-22.10.2015, orele 16.00 – 17.30., în incinta Hotelului Metropolis se va desfăşura un simpozion dedicat sărbătoririi Zilei Armatei României, activitate la care sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, veterani de război, cadre militare active şi invitaţi, activitatea finalizându-se cu un spectacol dedicat acestei sărbători care va cuprinde un concert de muzică populară, concert muzica militară şi cor bărbătesc.
-23.10.2015, începând cu ora 08.30, pe platoul Batalionului 812 Infanterie “Bistriţa”, adunare festivă, prilej cu care se va da citire Ordinului ministrului apărării naţionale, mesajelor transmise de eşaloanele superioare, vor fi recompensaţi cei mai merituoşi militari şi vor fi premiaţi câştigătorii competiţiilor sportive desfăşurate cu ocazia “Cupei 25 Octombrie”;
-23 octombrie orele 12.00 – 16.00, Ziua Porţilor Deschise pe pietonalul “Liviu Rebreanu”, ocazie cu care vor fi prezentate armamentul, tehnica şi echipamentul din dotarea unităţilor, cu care militarii bistriţeni au executat misiuni specifice în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak sau Afganistan.
-25 octombrie ora 12.30., ceremonial militar – religios, la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş;

„La activităţile organizate sunt invitaţi să participe reprezentanţii autorităţilor locale, veteranii de război, cadrele militare în rezervă şi retragere, familiile militarilor, locuitorii municipiului şi nu în ultimul reprezentanţii mass-media”, informează Locotenent-colonelul Florin Apăfăian, ofițer cu informarea și relațiile publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.