APM Bistrița Năsăud aduce la cunoștința producătorilor și comercianților de băuturi ambalate înființarea SGR (Sistemul de Garanție-Returnare), instrument care va ajuta la atingerea obiectivele noilor reglementări europene cu referire la deșeurile de ambalaje.

Scopul acestui sistem este de a colecta de pe piață și de a introduce ambalajele într-o economie circulară, ajutând România să atingă țintele de colectare și reciclare stabilite la nivel european. Ținta de colectare a plasticului impusă este de 77% până în 2025 și de 90% până în 2029. În plus, SGR va oferi producătorilor acces la rPET (ambalaje din pet reciclat) și reprezintă o soluție prin care aceștia pot atinge țintele de 25% până în 2025 și 30% până în 2030 de ambalaje realizate din materiale reciclate. De asemenea, sistemul va ajuta la atingerea și chiar depășirea noilor ținte de colectare și reciclare pentru restul tipurilor de materiale, și anume 75% pentru sticlă și 60% aluminiu, începând cu anul 2030.

Conform prevederilor din HG 1074/4.10.2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, producătorii/importatorii care introduc pe piaţa naţională băuturi ambalate, precum și comercianții acestora, trebuie sa se înscrie în SGR până la dat de 28 februarie 2023. Neînscrierea în SGR poate fi sancționată de Garda Națională de Mediu cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Sistemul de Garanție-Returnare va deveni operațional de la sfârșitul anului 2023 și se va aplica pentru ambalajele primare nereutilizabile fabricate din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri folosite pentru ambalarea apei, berii, băuturilor alcoolice, băuturi fermentate, sucuri, băuturi răcoritoare, vinuri și spirtoase.

SGR reprezintă un sistem prin care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură de la un comerciant. Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.

După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal și chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.

Unul dintre marile beneficii ale SGR  este contribuția la protejarea mediului înconjurător, deoarece ambalajele colectate prin SGR vor fi deviate de la groapa de gunoi sau de la depozitarea în natură, astfel încât noi și generațiile viitoare, vom reuși să ne bucurăm de un mediu mai curat și mai verde. La fel de important este faptul că, în același timp SGR va impulsiona piața de reciclare din România, oferind cantități semnificative și de calitate, de materie primă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.