Moda purecarii „mapelor profesionale” ale magistratilor (vezi cazurile Nicolai sau Macovei) trebuie generalizata si la ocuparea functiilor de conducere a structurilor din teritoriu. La acest nivel, trecutul patat este si mai greu de ascuns. „Mapa” procurorului oradean Viorel Gavra arata mai rau decât cazierul unui interlop de duzina. Daca unui individ cu un asemenea palmares de delicvent îi va fi semnata numirea de sef al sectiei de urmarire penala a parchetului Bihor pentru un mandat de trei ani, fatarnicia Palatului Cotroceni este probata. Tinichelele lui Gavra zornaie asurzitor de mai multi ani, ipochimenul dovedind o incredibila perseverenta în rau. În loc sa se fi lepadat la timp de scandaloasa „podoaba”, parchetul a tolerat-o si acum nerusinatului i s-a urcat la cap. Dalmatianul Gavra ar dori sa se înscrie în luna martie la concursul care sa-l consacre, pentru urmatorii 3 ani, ca paznic-sef pe pasunea infractionalitatii dintr-un mare judet de frontiera! Înseamna oare ca indivizii santajabili au, în continuare, mare cautare pentru functiile de executie, din care pot fi servite cel mai bine – la pachet – atât interesele politicienilor locali, cât si ale mafiei transpartinice? GAZETA a militat dintotdeauna pentru ca sa nu existe nici o îngaduinta fata de banditii în robe. Opinia publica indignata trebuie informata complet si despre incredibilul „Caz Gavra”. Daca actualii sefi ai parchetelor din Bihor nu iau atitudine fata de notoriul delicvent, devin complici cu el
Începând cu ianuarie 2008, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie l-a delegat, pentru 90 de zile, pe procurorul Viorel Gavra în functia de procuror sef al Sectiei de urmarire penala a Parchetului de pe lânga Tribunalul Bihor. Pentru cine îl cunoaste pe alunecosul individ, delegarea acestuia este stupefianta. Pentru colegii sai din institutiile amplasate în jurul Parcului Traian, stirea este halucinanta si le-a provocat o indignarea mocnita. Caracterizat si dovedit în actele oficiale ale institutiilor statului drept „unul dintre cei mai corupti oameni din Bihor”, magistrat cu o „comportare socio-profesionala negativa”, „om al mafiei” sau „procuror incorect”, Gavra este un apropiat notoriu al mediilor interlope din Oradea. Folosit pentru punerea în contact a diferitelor grupuri de interese cvasilegale cu decidentii mediului judiciar, procurorul Viorel Gavra a abdicat demult de la exigentele statutului de magistrat. Cu atât mai putin este tolerabila numirea lui într-o functie de conducere în justitie. Implicat în mai multe afaceri penale, pentru care trebuia arestat si trimis în judecata, Gavra este persoana cea mai putin îndreptatita sa-si asume sefia acestui departament de baza al parchetului Bihor.
GAZETA face în continuare o glosa succinta a scandalurilor în care s-a remarcat prezenta malefica a procurorului Viorel Gavra.
Pericol public
Gavra a fost numit în functia de procuror în anul 1982, dar abia dupa 12 ani i s-a încredintat – si atunci numai cu delegatie temporara! – responsabilitatea unei functii de conducere în parchet. Omul si-a dat rapid în petec si eroarea avansarii acestuia a fost regretata profund de catre colegii lui, astfel încât – ca prima masura pâna la demiterea ce a urmat în scurt timp – i s-a ordonat sa nu mai efectueze, sub nici un pretext, supravegherea cercetarilor penale în nici un dosar de la politie. Dispozitia a fost si a ramas fara precedent, umilindu-l pe cel vizat! Sefii lui au fost obligati sa o adopte pentru a-l stopa oarecum din activitatea de masluire a lucrarilor penale, în care avea tupeul sa se insinueze tendentios si sa se implice interesat, desi nu i se repartizau asemenea dosare. Cazul lui a ajuns în anii '98 pâna la nivelul Presedintiei României, unde – pe baza datelor certe existente, niciodata negate de el – s-a considerat ca „prin optiunea pentru Gavra” s-ar arata „optiunea pentru coruptie si mafie” si, practic, s-ar realiza o actiune de „subminare a autoritatii statului”!
A încasat bani de la justitiabili
Prima „atestare” oficiala a „bubelor” procurorului Viorel Gavra a venit prin sanctiunarea „practicii” acestuia de a colecta „sponsorizari” de la persoanele care aveau dosare penale la politie sau parchet. Procurorul general al României a sustinut o actiune disciplinara împotriva lui Gavra si a fost sesizata Comisia de disciplina a parchetului. Astfel, în timpul anchetei, s-au gasit chitante „emise” de Gavra, care dovedeau fara putinta de tagada ca procurorul a primit zeci de milioane de lei de la Borsi Attila, Lucia Negrean, Viorel Stiube, Gheorghe Mudura si alti justitiabili strânsi cu usa! În mod ciudat, fapta lui Gavra a fost considerata atunci ca fiind o simpla abatere disciplinara, desi constituie santaj si trafic de influenta în toata regula. Si sanctiunea a fost exagerat de blânda, deoarece Gavra a scapat de binemeritata excludere din magistratura!
Cu concubina penala dupa cap
Totusi, Gavra nu s-a cumintit. Un alt set de fapte reprobabile, pentru care trebuia sa-si încaseze pedeapsa, vizeaza implicarea sa directa si nemijlocita în afacerile frauduloase ale concubinei sale, Mariana Gal. Gavra a lansat-o pe „piata” afacerilor petroliere, a pus-o “pe pilot automat”, a intervenit nemijlocit pentru a i se da contracte si, mai apoi, când escroaca a esuat în penal, a ajutat la musamalizarea dosarului în care a fost învinuita pentru o înselaciune de circa sase miliarde lei! De mentionat ca alti trei inculpati, care fusesera cercetati în alte dosare penale pentru fapte similare în dauna aceluiasi PETROM, au fost deja condamnati definitiv. Dosarul concubinei procurorului Gavra a fost instrumentat de acelasi Serviciu de Combatere a Fraudelor de la Inspectoratul de Politie al judetului Bihor, unde se parea ca nu va avea un regim special, desi a zacut câtiva ani în nelucrare.
Gargaunii Marianei Gal au ramas
Dar sa vedem concret despre ce e vorba si în acest dosar. Lucrarea respectiva a fost deschisa pe numele Marianei Gal pentru înselaciune, sub nr. 2661/EC/AM/2002. Înainte sa fie promovat la PNA Bihor, ofiterul Gabriel Chereji, pe atunci sef al acestei formatiuni specializate în marea infractionalitate economica, a declarat reporterului GAZETEI ca, înainte de a putea propune trimiterea în judecata a concubinei procurorului Gavra, mai urmeaza sa fie efectuata doar o expertiza topometrica, prin care sa se stabileasca exact suprafata declarata în fals ca deratizata de SC G.V.M. EXIM SRL Oradea si pentru a se calcula cuantumul real cu care ea a înselat Sucursala Suplac a SNP PETROM SA. Numai ca, de atunci, desi faptele erau foarte clare, nu doar ca nu s-a mai avansat deloc cu urmarirea penala, dar se pare ca dosarul a fost închis pe sest.
Banditii, model si tovarasi
Este bine, totusi, ca opinia publica sa cunoasca amanuntele acestui „con de umbra” din biografia cuplului Gavra&Gal. Mariana Gal este unic asociat si administrator al SC G.V.M. EXIM SRL Oradea, initial doar proprietara a unui bar rapciugos în zona centrala a orasului. Concubinul ei, procurorul Gavra, a participat la solutionarea unor dosare penale ce îl priveau pe Ion Dobrica, având ca obiect infractiuni de fals si evaziune fiscala realizate prin servicii fictive de deratizare catre firme cu capital de stat. Dobrica a „prestat” la SC PETROVEST SA Oradea, dar Gavra a preluat din zbor ideea escrocului dovedit si, în anii 2001-2002, s-a înfiintat cu concubina la sediul altei firme „de stat”, Sucursala Suplac a SNP PETROM SA, la care auzise ca se practicau, în continuare, si dupa condamnarea lui Dobrica, astfel de metode de jupuire a celei mai mari firme din România. Nu este exclus sa fi practicat ei si un mic santaj pentru a i se aloca nesatulei concubine o parte din comenzi. Cert este ca GVM a beneficiat de plati nemeritate în cuantum de 5.705.895.811 lei, pentru deratizari pe care nu le-a efectuat nicicând. Nici nu avea cum: GVM nu avea muncitorii necesari efectuarii unor lucrari, slab mecanizate si atât de ample. Concubina-penala nu a putut dovedi nici achizitia substantelor toxice si nici a materialelor afirmativ folosite ca momeala pentru deratizari si dezinsectii, dar de solicitat a stiut sa ceara banii nemeritati beneficiarei. Inspirata si coordonata de experienta procurorului-concubin, Gal a perseverat si ea pe tarâmul infractionalitatii, unde se simtea în largul ei: ea cerut sa i se dea combustibil M în contul prestatiilor fictive, carburant pe care l-a facturat apoi catre firma CASH INVEST SRL Bors, unde a fost vândut ca motorina, iar accizele si taxa de drum le-a împartit cel putin cu Vicas Florian, administratorul acestei firme, care “închiriase” benzinaria Zenith din Bors si o alta din Salonta. Ei bine, aceste dosare nu sunt nici acum solutionate, deoarece Vicas se sustrage urmaririi penale si s-ar parea ca se ascunde si el prin Statele Unite, cu alti complici. Gavra va avea însa ocazia si tupeul sa le dirijeze/supravegheze el daca numirea lui va ramâne batuta în cuie!
Apoi, fericiti, au pasit nestingheriti la spalarea banilor si s-au ocupat si de contrabanda
Sumele imense ajunse în mâna celor doi concubini infractori au fost spalate de acestia prin achizitionarea, aparent legala, a actiunilor de la SC INSTAPLE TOTAL SA Oradea. Pentru a albi banii nemunciti, Gavra&Gal nu s-au dat în laturi de la însailarea unui dosar penal fostilor administratori ai acestei onorabile – pâna atunci – firme oradene. Unealta folosita pentru represiune a fost procurorul Magda Chirculescu, care i-a trimis cu multa usurinta în judecata pe cei care se opuneau planurilor de expansiune economica clocite de concubina procurorului Gavra. În 2006, dosarul cusut cu ata alba de superficiala si usuratica Magdi a fost restituit la parchet pentru refacerea urmaririi penale. Ei bine, într-un depozit al acestei firme, a fost descoperita ulterior, cu ocazia unei perchezitii, o mare cantitate de tigari de contrabanda, care – dupa ce erau bine disimulate în vehicule cu cherestea – erau trimise mai departe, în tarile vestice europene, de catre o grupare de crima organizata din care facea parte, printre altii, ziaristul Nicolae Pop, de la (dez)„Informatia de Vest”, demn imitator într-ale infractionalitatii al mai celebrului sau patron. Daca, prin absurd, Gavra ar ramâne sef la Urmarire penala, el ar avea acces si la cele doua dosare care o privesc pe concubina Gal: unul, purtând numarul 31/D/P/2005 (restituit si el procurorilor în 2006!), iar celalalt, „disjuns” din primul „pentru continuarea cercetarilor fata de celalalte acte materiale de contrabanda si spalare de bani”, blocat înca la procurorul Miu sub nr. 171/P/2004! Ori, ca amanunt picant, dar care explica multe, tocmai în acest dosar s-a început urmarirea penala înca din data de 11 octombrie 2004 si fata de învinuitul Pop Nicolae, implicat în „sustragerea de la vamuire a 26.101 cartuse de tigari”!
Falsificatorul favorizator
Procurorul Gavra a mai scapat, incredibil – daca nu am sti care a fost pretul – , dintr-un alt dosar penal în care a fost învinuit de fapte foarte grave. Pe scurt: în anul 1999, lui Ioan Urs, administrator al SC URSUS SRL Osorhei, i s-a întocmit un dosar penal pentru fraudele provocate în 1996, cu ocazia derularii unor împrumuturi de 700 milioane lei de la Banca Agricola, cu dobânda subventionata, destinate exclusiv agriculturii. Alaturi de el au mai fost trimisi în judecata si complicii sai, Irimia Gheorghe si Coriolan Roman, toti trei fiind condamnati, într-o prima faza, de Judecatoria Oradea la închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar. Dosarul a ajuns în apel la Tribunalul Bihor, unde au fost achitati prin decizia nr. 568/A/2000. “Marinimia” judecatorului Mihai Viorel (cazat, nu demult, pentru 4 ani la Penitenciarul Oradea, unde striga zilnic dupa Gavra), nu ar fi avut nici un efect daca el nu ar fi fost “pe aceeasi mâna” cu procurorul de sedinta, Gavra Viorel. Acesta nu a declarat apel, nu a informat pe nimeni despre cele întâmplate, iar solutia de achitare a ramas definitiva si nimeni nu a stiut, pentru o vreme, ce s-a mai întâmplat cu acest dosar. Gavra nu numai ca nu si-a informat superiorii despre rebutul achitarii, dar a si falsificat “registrul de solutii”, tinut de parchet tocmai pentru controlul activitatii judiciare (foto). Daca falsificatorul Gavra ar fi trecut în acest registru solutia reala, achitarea lui Urs&co ar fi fost depistata imediat si parchetul ar fi declarat recurs. Însa, în ziua de 12 iunie 2000, Gavra a scris cu mâna lui în registru ca Decizia nr. 568/A/2000 o priveste pe “inculpata Nagy Mariana Steluta” si nicidecum pe Ioan Urs, Irimia Gheorghe si Coriolan Roman! În loc sa mentioneze ca a fost admis apelul acestora si ca au fost achitati, Gavra a mai consemnat în fals ca “s-a respins apelul inculpatei”!
Escrocheriile în care a fost implicat procurorul Viorel Gavra sunt însa mult mai numeroase, astfel ca GAZETA va reveni asupra acestui subiect de acut interes public.
Acuze nici macar verificate
Oradeanca Lenuta Borza a fost arestata la Timisoara si actualmente executa o pedepsa de 10 ani închisoare în Penitenciarul de femei Târgusor. În timpul procesului, ea facut mai multe declaratii periculoase pentru soarta fostilor complici, cu ajutorul carora a savârsit mai multe infractiuni de înselaciune cu instrumente de plata fara acoperire. Astfel, în calitate de administrator la SC "Duroff" SRL Oradea, ea a escrocat cu suma totala de 25 de miliarde lei vechi (aproape doua milioane de dolari!) mai multi agenti economici, între care si SC "COMTIM" SA Timisoara si Sucursala PETROM Arad. Colonel Ioan Pop, fostul sef al Parchetului Militar Oradea, a „discutat” cu Lenuta în arestul Politiei Timis si, minune!, arestata si-a retractat partial declaratiile ce-l vizau pe finul acestui magistrat militar. Despre procurorul Gavra însa, ea a declarat în mod constant, inclusiv în plina sedinta publica, ca i-a dat 3000 de marci, mita. Totusi, Gavra nu a fost niciodata cercetat pentru aceasta fapta, în ciuda faptului ca un alt fost „om al legii”, Sorin Matei, pe atunci comisar al Garzii financiare Bihor, a fost condamnat definitiv la închisoare pentru luare de mita de la gruparea infractionala în care activa Lenuta Borza, în favoarea careia si procurorul Gavra se implicase pentru a încerca musamalizarea cazului.
„Sifonarul” parchetului se ascunde ca un las
Zilele trecute, în perioada sarbatorilor de iarna, procurorul Gavra a fost implicat din nou într-o „încurcatura” penibila, ce da masura caracterului sau infect, din care nu are sanse sa iasa nesifonat si cu fata nemutilata. Auzind despre comisarul sef Viorel Renu ca ar fi venit de Craciun în Bihor, la rude, Viorel Gavra s-a dat câteva zile la fund! El se teme de razbunarea – anuntata – a ofiterului care activeaza actualmente în IPJ Timis! Anul trecut, colonelul Renu a aflat, în sfârsit, e drept ca din GAZETA, cine a furnizat presei datele confidentiale despre el si fostii lui colegi, informatii care au stat la baza unui articol foarte denigrator. GAZETA a intrat în posesia unui înscris olograf (foto), ce ne-a permis sa aratam cu degetul spre procurorul Viorel Gavra, ca unul dintre delatorii nenorociti care au proliferat în sânul autoritatilor statului român postdecembrist. Pe baza documentului, am dovedit ca Gavra este unul dintre acei turnatori de ultima speta formati de fosta securitate ceausista. El era banuit de multa vreme de catre colegi ca furnizeaza presei date compromitatoare despre ei, însa a negat de fiecare data. În lipsa unor probe certe, nimeni nu l-a luat înca la palme pe Gavra pentru nesimtirea lui, dar Renu s-a jurat ca va „repara” condamnabila omisiune. Biletelul contine scrisul de oligofren al sifonarului, dupa care Gavra i-a dictat „ziaristului” toate calomniile însailate pe baza acestor „date” despre ofiterii de la Crima Organizata Oradea. „Articolul” a fost „semnat” de „Marin Ivanciuc”, de fapt pseudonimul unei anume Mariana G., „ziarista” cu „Stefan Gheorghiu” la zi, fiinta care de-a lungul anilor a facut traseul de centura al mai multor redactii oradene, fiind folosita pentru „operatiuni speciale” si de catre ofiterul Merce Terente, recent pensionat.
Tupeu de interlop
Ceea ce poate fi considerat cel putin la fel de scandalos ca si recenta „delegare” este faptul ca Viorel Gavra, cu o nerusinare tipica infractorilor versati, a candidat pâna si pentru Consiliul Superior al Magistraturii! Este adevarat ca a obtinut numai 3(trei!) voturi, dar gestul este edificator pentru tupeul si calitatea morala a controversatului procuror, dar si pentru confuzia ce domneste în parchete. Iata ca, acum, din nou, Gavra este consecvent în impertinenta si, dupa rateul rusinos cu CSM-ul, intentioneaza sa concureze în primavara pentru functia de sef al Sectiei de urmarire penala la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor, o buna vaca de muls pentru abilitatile deja dovedite de Gavra! Se pare ca si-a înlaturat posibilii contracandidati cu insinuari voalate, amenintari ce reies, oricum, din ceea ce Gavra a dovedit, ani în sir, ca este în stare sa faca daca este interesat, motiv pentru care se impun interventia celor în drept si reactii oficiale. Aceasta si pentru ca potentialii contracandidati stiu ce structuri se ascund în spatele lui Gavra si nu au curaj sa le înfrunte singuri!
„Promisiuni” neonorate
Când bihorenii credeau ca, în sfârsit, parchetul ar fi fost dispus sa-si faca ordine în poiata, s-a dovedit înca o data ca intentiile sale onorabile ramân întotdeauna doar la stadiul de simplu enunt. Comunicatul nr. 4010/15 iulie 2004, al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie (foto), era destul de eliptic în privinta faptelor concrete pentru care a fost învinuit procurorul bihorean Viorel Gavra. Pericolul public reprezentat de un Gavra încoltit consta, oricum, în împrejurarea ca el a continuat pe mai departe sa “împarta dreptatea” demonstrativ, probabil cu o mânie “mai proletara”, apasata de constiinta apropierii momentului de decont. Tergiversarea tragerii lui la raspundere s-a dovedit însa din nou salvatoare pentru Gavra, despre care nu s-a mai comunicat nimic opiniei publice. Ori, iata cu ce era el “amenintat”: “Pentru abateri grave constând în manifestari care aduc atingere onoarei de magistrat si probitatii profesionale si în neglijenta repetata în solutionarea lucrarilor, conducerea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a formulat propuneri pentru sesizarea organelor de urmarire penala si promovarea unor actiuni disciplinare fata de Gavra Viorel, procuror la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor”. De atunci, pâna zilele trecute, când a „rasuflat” informatia despre delegarea lui Gavra ca sef, nu s-a mai auzit nimic oficial despre el. GAZETA va reveni asupra subiectului.
Catalin Manea
avem exact ceea ce meritam noi ca natiune… sper sa nu mai facem multa vreme umbra pamintului
REGRET CA TREBUIE SA CONTRAZIC PE UNI CARE AU NEMULTUMIRI FATA DE ACEST DOMN PROCUROR ,DAR EU L-AM CUNOSCUT ANTAMPLATOR ACUM 21 DE ANI SI AM O PARERE FOARTE BUNA .NU AM AVUT NICIODATA PROBLEME DE ASA NATURA INCAT SA AM NEVOIE SA APELEZ ,S-AU SA MA AJUTE CU CEVA ANUME .EU CRED CA ACEST OM E FOARTE BINE PREGATIT PROFESIONAL ,TINUTA IMPECABILA ,PRESTANTA , CLASA SI STIL .