Dezvăluiri bombă făcute de un procuror DNA. Fraudele din sănătate sunt mai mari decât în alte domenii, susţine Marius Bulancea, citat de B1 TV. Sistemul este unul închis, preţurile aparatelor medicale nu sunt cunoscute de toată lumea, iar importatorii sunt puţini, mai spune procurorul.

”Nu neapărat poate sunt aşa de puţini bani şi sunt insuficiente resurse în sistemul de sănătate, dar extraordinar de mult pare că se pierde datorită fraudei. Procentual, la un nivel mult mai mare decât în alte domenii, adică procentul în care se supraevaluează achiziţiile cred că e ceva mai mare decât la infrastructură, că e un domeniu oarecum închis, nimeni din afară nu ştie foarte bine termenii de referinţă, cât ar trebui să coste un anumit aparat, nu sunt mulţi importatori de produse, nu sunt multe produse similiare pe piaţă ca să poţi să faci uşor o comparaţie. Aşa, între beton poţi să faci o comparaţie. E mai uşor să vezi cât costă”, a spus procurorul DNA.

Declaraţia a fost făcută de Marius Bulancea în faţa CSM, unde a fost audiat pentru a ocupa funcţia de procuror şef al Secţiei pentru Combaterea infracţiunilor asimilate corupţiei din cadrul DNA.

Procurorul Marius Bulancea este fost consilier al Laurei Codruţa Kovesi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.