Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, a ridicat, în cadrul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, problema privind incendiile produse din cauza coşurilor de fum necurăţate. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului spun că aproximativ 60 la sută din incendiile care au loc în sezonul rece, se datorează coşurilor de fum care nu sunt curăţate corespunzător.

Pentru a fi sigur că cetăţenii sunt corect informaţi, prefectul Ioan Ţintean a cerut Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud să trimită circulare în toate primăriile din judeţ şi să solicite reprezentanţilor unităţilor administrativ teritoriale să discute cu oamenii şi să îi informeze cu privire la importanţa verificării şi curăţării coşurilor de fum.

„Va fi înaintată o circulară tuturor primăriilor, prin care să sensibilizăm, să atragem atenția să-și îndeplinească îndatoririle cu privire la verificarea modului de curățare a coșurilor de fum. Din păcate, în trecut peste 60% din incendiile care au avut loc s-au datorat nerespectării obligației de a curăța coșurile de fum. Trebuie să punem mai hotărât piciorul pe accelerație. De asemenea, când va avea loc o ședință cu șefii de post de pe raza județului doresc să particip, vrem să atragem atenția cu privire la respectarea regulilor de circulație. În ultimul timp am avut foarte multe evenimente rutiere. Poate și noi, ca instituții, vom descuraja acele persoane care nesocotesc regulile, deoarece apar victime din cauza nepriceperii, indolenței. Acum, aproape de intrarea în iarnă, cât de repede să transmiteți ca în toate localitățile să existe supravegheri sporite cu privire la recolte. Persoanele care se abat de la lege doresc să se înfrupte din bunurile altora. Să fim vigilenți și să-i descurajăm de la furturi”, a precizat Țintean.

Autorităţile judeţene speră ca în acest an oamenii vor fi mai atenţi şi vor previni apariţia unor astfel de incendii, evitând astfel să rămână în prag de iarnă fără acoperiş deaspura capului. În luna aprilie a acestui an patru case din localitatea Mureşenii Bârgăului au fost distruse de foc. Incendiul ar fi pornit din cauza unui coş de fum defect şi a lăsat patru familii, în total 12 suflete, fără acoperiş deasupra capului. Astfel de situaţii sunt frecvente şi pompierii fac în fiecare an campanii de prevenire şi informare pentru a evita incidentele de acest gen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.