Partidul PRO România are începând de joi organizație și în Bistrița-Năsăud. La conducerea formațiunii sunt doi foști sociali-democrați și un fost liberal. Este vorba despre Grigore Timoce, fost subprefect al județului în anul 2009, de Cristian Codărean, fost consilier local PSD, și de Filip Moisil,  fost consilier local PNL. Atât Codărean, cât și Moisil au demisionat din funcțiile de consilieri locali, săptămâna trecută.

Grigore Timoce este președintele Organizației Județene PRO România Bistrița-Năsăud, în timp ce Cristian Codărean a devenit președintele Organizației Municipale Bistrița a partidului. Filip Moisil este secretarul general al organizației județene, acesta din urmă fiind de altfel supriza cea mare, în condițiile în care îm momentul în care a demisionat din Consiliul Local Bistrița acesta a declarat că renunță și la calitatea de membru al Biroului Municipal al PNL, nu și din partid.

În cadrul unei conferință de presă care a avut loc loi, președintele Grigore Timoce  a declarat că deși Bistrița-Năsăud a fost unul din județele în care PRO România și-a început activitatea foarte târziu.

În luna ianuarie mi-a fost propusă această funcție după o discuție cu colegi de la PRO România. La sfârșitul lunii ianuarie am acceptat-o și în februarie a trebuit să încep să îmi construiesc organizația, chestiuni administrative și din martie ieșim la bătălie”, a declarat Grigore Timoce. 

Potrivit acestuia, într-un timp atât de scurt s-a reușit strângerea unui număr mare de semnături de susținere – circa 7.000. Totodată, Timoce spune că mai există organizații la Năsăud, Tiha Bârgăului, Josenii Bârgăului, Telciu, Coșbuc, Chiuza.

În ceea ce îi privește pe cei mai noi membri cooptați – Filip Moisil și Cristian Codărean, aceștia au explicat fiecare ce i-a determinat să se îndrepte spre Pro România și să renunțe la partidele din care au făcut parte.

Întrebat care este în prezent relația cu PSD în plan județean, Timoce a precizat că ”e exact aceeași care este și pe țară”.

Doar prin faptul că avem o echipă formată din persoane care provin din partide diferite, vă dați seama ce atitudine o să avem noi de acum încolo. Nu o să vedeți războaie, nu o să vedeți bârfe, nimeni nu va da în foștii colegi din PSD sau PNL. Nu ne interesează chestiile astea. Nu o să ne facem notorietate pe seama cuiva„, a mai adăugat Timoce.

În ceea ce privește oamenii care vor veni în partid, președintele PRO România Bistrița-Năsăud spune că este interesat de persoane „open-mind”.

Totodată, Timoce spune că nu agreează ideea de a primi în partid membri PSD.

Nici nu le-aș recomanda să vină, pentru că atunci ar fi o chestie de oportunitate: n-am prins loc aici, n-avem funcții, stați că vin dincoace. Nu! Să stea liniștiți în tabăra lor. Bine, care nu vrea să stea în PSD pentru că are o motivație persoanlă puternică și își dă demisia, cu persoana respectivă putem discuta. Dar nu mă interesează nici să rup din PSD, nici din PNL”, a precizat Timoce.

În ceea ce privește plecarea sa din PSD și renunțarea la funcția de consilier local, Cristian Codărean a spus: ”disciplina de partid e un lucru important  și cred că aceasta nu trebuie să treacă peste rațiunea oricărui om”.

Din punctul meu de vedere nu este un reproș, e mai mult o chestiune personală. Sunt multe lucruri care au ajuns la limita rațiunii mele și decât să mă duc mai departe am preferat să plec„, a explicat Codărean.

De asemenea, și ex-liberalul Filip Moisil a adus câteva completări cu privire la plecarea sa din PNL și renunțarea la fotoliul de consilier local. 

„Cred că experiența care am avut-o de mulți ani, o dată în Consiliul Local și în al doilea rând în activitatea politică cred că ar trebui să fie un semn mare de întrebare în ceea ce privește acea organizație – PNL – din care am făcut parte, în care m-am simțit foarte bine. Toată treaba e că în acest moment există acea harababură și mă refer aici la partea de comunicare”, a declarat Filip Moisil.

Secretarul general al PRO România spune că nu s-a mai regăsit în organizația PNL. „Consider că decizia pe care am luat-o a fost una corectă, o decizie pe care mi-o asum și care m-a făcut astăzi să hotărăsc și să fiu lângă colegii mei. Pentru că am destul de mulți ani în Consiliul Local. Am colaborat cu o sumedenie de colegi, consilieri locali, de la toate partidele. Niciodată nu m-a interesat un om anume, ci soluțiile pe care trebuie să le ducem noi spre cetățeni. Dacă nu ai reușit să ai efect asupra unor proiecte pe care ti le dorești, clar că trebuie să îți pui un semn de întrebare„, a subliniat Filip Moisil.

Acesta a mai precizat că a luat decizia de a se înscrie în PRO România, sperând că ar putea fi „un nou început”.

În ceea ce privește alegerile europarlamentare care bat la ușă, președintele PRO România Bistrița-Năsăud, Grigore Timoce, a mai precizat că nu a fost impus un targhet de la București.

Ideal al fi să scoate fiecare organizație județeană peste 5 la sută, adică să treacă pragul. Noi mizăm pe 7, 8, nu pe 10, cât dau sondajele„, a mai precizat Timoce.

1 COMENTARIU

  1. A dracu de liberal si asta!!Auzi la el smecherie ….din om de dreapta devine de stanga dint-o data!!
    Si sa mai votezi pe smecherasii astia!! Niste `oameni fara coloana vertebrala fara principii ,niste tradatori !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.