Povestea celui mai apreciat brand românesc al tuturor timpurilor se încheie, după 111 ani. Numele de Clujana a depășit granițele acestei țări, dar din păcate, „Prințesa” va fi îngropată definitiv până la finalul anului 2022 din cauza intereselor obscure ale unor călăi.
Consiliul Județean (CJ) Cluj a încercat să salveze Clujana, în condițiile în care compania a acumulat datorii imense în ultimii ani. Chiar dacă în presă s-a vorbit cu lux de amănunt despre pașii prin care Clujana a ajuns la capăt de drum, nimeni nu a vorbit despre faptul că niște angajați superficiali din conducerea companiei au închis ochii la problemele serioase cu care s-a confruntat fabrica. Proasta conducere a pus-o mereu în situația să acumuleze datorii imense, odată fiind executată chiar de către angajați.
Cu alte cuvinte, managementul companiei nu a avut treabă cu Clujana, nu a știut să reinvestească profitul și să o readucă pe linia de plutire.
Mai exact, situația financiară din 2014, sub conducerea lui Gliga Florin, era una dezastruoasă, cu pierderi de 3.069.432 de lei. În 2015, pierderile se ridicau la 3.225.121 de lei. În anul 2018, datoriile au ajuns să fie de peste 5,2 milioane de lei. În același an, fabrica a ajuns în proprietatea Consiliului Județean (CJ) Cluj, care a cumpărat 93% din fabrică. Restul de 7 procente sunt în proprietatea SIF Oltenia – 1% şi ale Asociaţiei PRIV 92 – 6%.
Din cauza datoriilor care s-au adunat, sub conducerea unui prost management, s-a propus intrarea în insolvență, singura lumină de la capătul tunelului. ANAF a scos la vânzare un spațiu, terenuri de aproape 10 mii de metri pătrați și o hală de producție, prețul de pornire fiind de 7,7 milioane de euro. Consiliul Județean a cumpărat activele Clujana, dar că timp de doi ani de zile, până ce s-a făcut tranzacția, fabrica a mai adunat datorii. Florin Gliga a propus ieșirea din insolvență, lăsând-o cu milioane de lei datorii în cont.
Nimeni nu a avut, din 2014 încoace, expertiza să conducă această fabrică de tradiție pentru clujeni. Producția a devenit tot mai mică, iar când banii câștigați din chirie și active erau cheltuiți pe alte lucruri, cum ar fi jocul la bursă, conducerea mergea cu mâna întinsă la Consiliul Județean și cerea bani pentru supraviețuire. Pe românește, CJ a pompat bani cu care cei din conducerea Clujana au preferat să se joace precum la păcănele.
Lovitura de grație a venit în momentul în care angajații conducerii CJ care au preluat acel bun au venit cu ideea ca fabrica să se transforme într-o arhivă, iar Clujana să fie relocată în Parcul Industrial Tetarom I. Propunere venită din filmele cu proști, în condițiile în care se putea foarte bine să își ia arhivă în Parcul Industrial Tetarom I, decât să mute fabrica ce, evident, trebuia să-și înceteze activitatea și să țină peste 100 de angajați cu salarii acasă. Aceasta a pus capac fabricii de papuci, iar toți angajații CJ au ascuns acest lucru de Alin Tișe. În Tetarom nu era nimic pregătit pentru ca Clujana să-și mute utilajele acolo.
Colac peste pupăză, nici firma de insolvență care a încasat un onorariu de succes pentru scoaterea din insolvență nu a prezentat clar un plan de revenire a companiei, Clujana fiind deja condamnată la moarte de către călăii din conducerea acesteia și Curtea de Conturi.
Cu toate acestea, actuala conducere a fabricii, în frunte cu directorul Oancea Călin, a reușit nu doar să reducă datoriile cu aproape 3 milioane de lei, dar a plătit și salariile restante la oameni. În 2019 veniturile provenite din vânzarea produselor Clujeana au crescut cu 136% față de anul precedent. Mai mult, în 2020, pierderile au ajuns să fie de „doar” 1.773.083 de lei, iar lucrurile începeau să meargă mai bine, în condițiile în care, administrația a reușit să convingă mai multe companii din China să trimită materia primă, iar angajații de la Clujana să scoată produsul finit. Cu toate acestea, o altă lovitură urma să pună capac fabricii de papuci. Curtea de Conturi a impus Consiliului Județean să evacueze Clujana deoarece fabrica nu are contract de închiriere pe fostele clădiri. „Bravii” angajați din CJ au explicat conducerii Clujana că dacă ar dori să închirieze halele, acest lucru trebuia făcut doar printr-o licitație publică. O altă variantă respinsă de angajații din conducerea CJ a fost ajutorul de minimis (suma maximă de 200 000 EUR pe întreprindere pe o perioadă de 3 ani) pentru că ar deschide o cutie a Pandorei.
Jurnaliștii de la Gazeta de Cluj au reușit să intre în fabrică, iar potrivit directorului, procedura de evacuare a început în august, iar până acum s-au eliberat două treimi din spațiile deținute. Mai mult, utilajele de la etajele 1 și 2 au fost mutate la parterul clădirii. Până în decembrie 2022, clădirea trebuie evacuată complet.
Chiar și așa, cu falimentul la ușă, „Prințesa” Clujana va purta în continuare rochie de mireasă deoarece în momentul în care s-au vândul clădirile, conducerea firmei a omis să vândă către Consiliul Județean 8.800 de metri pătrați de teren. Prin această omisiune nu au reușit să o siluiască de tot, din care Clujana va reuși să-i îndestuleze pe cei de la ANAF și mai rămân vreo 6.600 de metri pătrați de teren care, prin scoaterea de vânzare, poate undeva, într-un colț de oraș, Clujana o să mai poată să o ia de la zero și să continue o tradiție de 111 ani. Fabrica Clujana a fost prea frumoasă pentru cei care au condus-o, o grea moștenire peste capacitatea de a o conduce un simplu membru de partid.
Reamintim că Fabrica Clujana a fost înființată în 1911 de către familia Renner, având atunci denumirea de „Fabrica de Piele Frații Renner & Co”. După încheierea Primului Război Mondial, firma și-a schimbat denumirea în „Dermata” , devenind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România. În 1948 a fost naționalizată și redenumită „Fabrica de încălțăminte Janos Herbak”, apoi „Fabrica de Pielărie și încălțăminte Cluj”, iar în final „SC Clujana SA”. În anii ’80, fabrica a devenit ce mai mare producătoare de încălțăminte din estul Europei, având 11 mii de angajați. După Revoluție, fabrica a cunoscut un declin constant. În 1999, Clujana își declară falimentul, iar la 5 ani distanță se redeschide o secție a fabricii cu 35 de angajați. Până în 2009, numărul acestora ajunge la 300, iar aproape toată producția este exportată.
