Home Societate Prins cu arma de vânătoare în mașină, un bărbat din Monariu s-a...

Prins cu arma de vânătoare în mașină, un bărbat din Monariu s-a ales cu dosar penal

Un bărbat din localitatea Monariu este cercetat penal după ce oamenii legii au găsit în mașina pe care acesta o conducea o armă letală.

La data de 10 iulie, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale l-au depistat în trafic, pe raza localității Budacu de Sus, în proximitatea cantonului silvic, pe un bărbat de 44 de ani, din Monariu. Cu ocazia controlului autovehiculului, în interiorul acestuia, pe bancheta din spate, a fost descoperită o armă letală, cu destinația vânătoare și încărcătorul aferent, în care se aflau 3 cartușe. Totodată, asupra bărbatului au fost descoperite 2 cartușe cu glonț deținute fără drept de acesta, întrucât nu are dreptul de a deține, purta și folosi arme și muniții, fiindu-i anulat în cursul anului 2015”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Arma în cauză și cartușele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. În acest caz a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

FOTO: arhivă

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version