Principele Radu: intre minorat politic si abilitate mediatica

Principele Radu şi-a anunţat candidatura la postul de preşedinte al României la începutul lunii aprilie 2009. De atunci, interviurile pe toate posturile de televiziune se ţin lanţ. Interviurile din presa scrisă nu lipsesc nici ele. De asemenea, candidatura sa este un subiect destul de prezent pe internet. Avem deci o nouă figură publică, care-şi formulează pe toate căile, viziunea sa despre societatea românească, despre viitorul ei în context european şi transatlantic şi care se delimitează de ceilalţi actori politici prin afirmarea propriilor sale atuu-uri.

Radu Duda şi complexul său personaj politic

Dar să revenim la abilitate şi la complexitatea personajului. Principele Radu trece mai mult decât cu succes peste acuzaţiile şi atacurile care-l vizează, cea mai gravă dintre ele fiind aceea de a fi fost colaborator al Securităţii. Jurnaliştii care l-au înfruntat s-au lovit de capacitatea acestui candidat la preşedinţie, de a-şi exprima în mod aproape spontan gândurile, de a fi mereu coerent, de a-şi păstra în mijlocul atacurilor şi criticilor sângele rece şi aplombul. În mod evident, Principele este până în prezent un candidat minor la preşedinţie, cel mai mare duşman al reuşitei sale fiind absenţa de până acum de pe scena politică.

Sondajele de opinie îl prezintă, de-asemenea, ca pe un concurent minor; intelectualii şi formatorii de opinie în general sunt şi ei împărţiţi în privinţa lui, iar cei care-i sunt împotrivă nu contenesc în a folosi acelaşi adjectiv şi anume “minor”. Ori tocmai acesta este paradoxul în privinţa proaspetei candidaturi a Principelui Radu – cum se face că un personaj care frapează prin abilitatea sa mediatică naşte pe buzele atâtor elemente din societatea civilă sintagma: “candidatură minoră”? Un răspuns la această întrebare este poate lipsa de popularitate din ultimii ani a Casei Regale din care candidatul Radu Duda face parte, căci dacă după 22 decembrie 1989 ideea monarhică se reîmprospătase în România, mai ales în cercurile intelectuale, după 2000, această idee nu a mai fost discutată în calitatea ei de alternativă la sistemul politic românesc actual.

Reînvierea murmurelor monarhiste

Totuşi, prin candidatura Principelui, foarte multe idei care nu au mai fost discutate de vreo 12 ani încoace revin în actualitate şi ele nu fac decât să sporească aura mediatică a candidatului la preşedinţie. Deşi în interviuri Principele afirmă că ambiţia sa de a deveni preşedinte este o alegere individuală, care nu trebuie să implice Casa Regală sau transformarea României în monarhie europeană, totuşi această candidatură a primit sprijinul oficial al Regelui Mihai şi anume, pe data de 23 aprilie 2009. Un întreg mănunchi de idei, evenimente şi gesturi simbolice renasc şi sporesc complexitatea personajului.

Preocuparea faţă de provincie şi oraşele mici

Oricine poate să citească eseurile Principelui Radu, pe blogul său personal. În ele, precum şi în interviurile din presă el susţine o idee-far – el face diferenţa între „funcţia de preşedinte” şi „instituţia prezidenţială”, afirmând că el alege să candideze pentru cea de-a doua, nu în vederea ocupării unei înalte poziţii politice, ci pentru efectuarea unui „leadership” superior, ce poate să scoată România din sărăcie şi din impasul socio-moral în care se află astăzi.

De asemenea, discursul său se distinge prin afirmaţii punctuale care nu fac decât să sporească interesul spectatorului ocazional: la un moment dat, în timpul unui interviu acordat televiziunii naţionale – TVR 1 – Principele Radu reaminteşte că în liceele din anumite ţări, nu se studiază numai matematica, chimia sau fizica, ci se predau şi cursuri „de obţinere de fonduri europene”; candidatul Radu Duda îşi subliniază astfel dorinţa ca, pe viitor, şi România să-şi educe tinerii din fragedă copilărie, în spiritul antreprenorial capitalist. Afirmaţiile de acest gen sunt, în plus, întărite de preocuparea Principelui Radu de a merge în micile oraşe din România, precum Corabia sau Sulina, de a da o mulţime de interviuri la televiziunile locale din Timişoara, Alba Iulia, Cluj, în timpul turneului său electoral. Principele şi-a deschis de-altfel şi un cont internet pe „hi5”, şi se mândreşte că dialoghează astfel cu elevii de gimnaziu sau cu liceenii din toată ţara.

Un destin asemănător cu cel al lui Ronald Reagan sau Arnold Schwarzenegger

Nu poţi să nu te gândeşti că un astfel de personaj politic şi public are imens de câştigat din fosta sa profesie de actor, la fel cum au avut alţi câţiva colegi de breaslă, precum preşedintele Ronald Reagan sau actualul guvernator al celui mai mare şi mai prosper stat din SUA – California – şi anume, actorul de origine austriacă Arnold Schwarzenegger. De-altfel, modelele în materie de politică, pe care Principele Radu le citează sunt alte două personalităţi care au avut de-a face cu lumea teatrului – primul, mai mult, al doilea, doar în timpul tinereţii – adică, Vaclav Havel, dramaturg şi preşedinte al Republicii Cehe, precum şi Papa Ioan-Paul al II-lea, care cochetase cu teatrul şi care e autorul câtorva texte dramaturgice.

Campanie electorală dificilă

Per total, debutul în politică al Principelui Radu este unul reuşit. Deşi nu mulţi s-au grăbit să salute această candidatură, despre ea s-a vorbit până acum destul de mult şi asta este tot ceea ce contează într-o fază iniţială. Candidatura va fi una dificilă. Principele Radu va mai stârni polemici importante şi ele se vor concentra în mare parte pe sursele financiare din care campania sa îşi ia fondurile – Principele a acceptat deja sprijinul financiar din partea lui Dinu Patriciu.
Candidatul va trebui să înfrunte iarăşi şi iarăşi aceleaşi atacuri privitoare la colaborarea cu Securitatea, privitoare la ascensiunea sa fulgerătoare în ierarhia Armatei Române, în care deţine gradul de colonel, privitoare la titlurile nobiliare pe care le deţine, în virtutea apartenenţei la Casa Regală de România. Peste toate acestea se poate prognoza că va trece cu destulă uşurinţă. Va trece probabil la fel de uşor şi peste atacurile venite din partea celor ce nu uită că Principele a fost numit de către guvernul lui Adrian Năstase drept reprezentant special pe lângă NATO sau Uniunea Europeană, având misiunea de a face lobby în favoarea României şi primind pentru aceasta, numai în 2004, suma de 250.000 de dolari.

Peste ceea ce candidatura Principelui nu va putea trece însă cu uşurinţă este un lucru din care se trage, atât posibila glorie, cât şi posibilul eşec al campaniei sale electorale: faptul că, aşa cum observa un jurnalist de pe TVR 1, Radu Duda pare a fi „deasupra întregii lumi politice din România”, neplătind tribut nici Stângii, nici Dreptei, nici Liberalilor, nici Coaliţiei la putere în acest moment.

Cu toate că perspectiva de a avea un preşedinte care face parte în acelaşi timp din vechea şi respectata Casă Regală de România, poate părea alegătorilor o garanţie de bună guvernare, candidatul independent şi Alteţa Sa Regală, Principele Radu poate avea la fel de bine de pierdut din cauza acestei neutralităţi politice. Pozând în candidat al Moralei şi al Binelui public şi nu în candidat al vreunei caste politice, candidatura Principelui Radu poate părea drept paralelă cu contextual real socio-politic. La fel cum pare şi prezenţa politică a multora din politicienii noştri milionari în euro…

Mihai TRIŞCAŞ