În toamna anului trecut, Primăria Bistriţa a atribuit serviciul de ridicare a maşinilor parcate ilegal pe raza oraşului firmei SC Dumcor SRL Bistriţa, contract în urma căruia municipalitatea încasează doar trei procente din încasările agentului economic.
Atribuirea acestui serviciu unui agent economic, Primăriei i s-a părut mult mai rentabilă decât achiziţionarea unui utilaj specific, deşi amortizarea costurilor nu ar fi durat foarte mult.
În primăvara anului trecut edilul Bistriţei, primarul Ovidiu Creţu, promova un proiect de hotărâre prin care Poliţia Comunitară, alături de Poliţia Rutieră, puteau să purceadă la descongestionarea străzilor din Bistriţa prin blocarea roţilor autovehiculelor care parchează ilegal. Mare lucru nu s-a întâmplat, fiindcă şoferii tot parchează pe unde apucă, iar trotuarele municipiului sunt mare parte din ele ocupate de maşinile „invadatoare”. Motivul acestui comportament al conducătorilor auto este unul singur – numărul mic al parcărilor din Bistriţa, raportat la numărul foarte mare de maşini care circulă în municipiu. Cu toate acestea, primarul s-a gândit că nu e rău să mai facă un ban la buget, blocând roţile maşinilor. Ba mai mult acestea mai sunt şi ridicate, numai că de data aceasta banii intră aproape toţi în buzunarul firmei SC Dumcor SRL care prestează activitatea.
La a treia strigare
În luna octombrie 2008, Primăria Bistriţa anunţa că după ce mai multe licitaţii pentru preluarea serviciului de ridicare a maşinilor parcate ilegal au eşuat, întrucât nimeni nu s-a arătat interesat de acesta, municipalitatea a purtat discuţii cu o firmă care s-a arătat dispusă să preia o astfel de activitate. Cert este că în aceeaşi lună contractul este atribuit societăţii Dumcor SRL Bistriţa.
Cu toate acestea, municipalitatea avea în vizor şi varianta achiziţionării unui utilaj cu care să poată ridica maşinile parcate ilegal. Doar că potrivit Primăriei Bistriţa, varianta asocierii era una mult mai rentabilă. „Contractul de prestări servicii a fost anunţat de trei ori. Sigur că după ce s-a consumat de două ori, am ajuns să ne punem şi întrebarea dacă nu ar fi o variantă şi achiziţionarea unui utilaj specific. Dar evident că era mai economic să avem un partener pentru că asta ne scutea de cheltuiala achiziţionării unui astfel de utilaj. E o maşină care costă mult. Oricum angajaţii primăriei au început să se intereseze de preţuri, dar din fericire între timp s-a finalizat cea de-a treia licitaţie pentru atribuirea contractului”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Mihai Ruşti. Referitor la varianta achiziţionării unui utilaj pentru ridicarea maşinilor parcate ilegal şi rămânerea acestui serviciu în cadrul primăriei, Ruşti a precizat că ar fi fost nevoie de amânarea aplicării acestui serviciu până în 2010, undeva prin luna martie, pentru a fi cuprinsă în bugetul de cheltuieli. Or, anul trecut în bugetul primăriei nu a fost prins un asemenea obiectiv.
Amenda totală, aproximativ un salariu minim pe economie
Mulţi dintre bistriţeni sunt însă foarte revoltaţi când îşi găsesc autovehiculele cu roţile blocate sau nu şi le mai găsesc în locurile în care le-au parcat. Ba mai mult, în cazul ridicării maşinii nu puţini au intrat în panică, crezând că autovehiculul le-a fost furat. Printre nemulţumiţi se află foarte mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţean, zonă în care agenţii Poliţiei Comunitare şi ai Serviciului Poliţiei Rutiere aplică cele mai multe amenzi iar SC Dumcor ridică maşinile. Deşi acolo sunt amenajate spaţii de parcare, locurile sunt insuficiente raportat la cât de solicitată este zona în care, pe o rază foarte mică se află Prefectura judeţului, Consiliul Judeţean, BCR şi un hotel-restaurant. Nu puţini dintre angajaţii instituţiilor amintite au păţit-o, din cauză că nu au găsit un loc propice în care să îşi lase maşina în orele în care se află la serviciu, şi şi-au găsit maşina blocată ori în parcul SC Dumcor. Şi acesta este doar un exemplu, fiindcă lista ar mai putea continua şi cu alte zone de pândă.
Pentru astfel de situaţii, bistriţenii buclucaşi au de scos bani buni din buzunar, circa un salariu minim pe economie, dacă nu chiar mai mult. Astfel, potrivit Anexei la HCL 214/29.10.2009, taxa de blocare a roţii se ridică la 50 de lei/autovehicul, tariful de staţionare de la ridicare până la eliberarea vehiculului pentru fiecare zi de întârziere este în valoare de 30 lei/autovehicul/zi încasat de societatea autorizată, iar tariful de ridicare, transport şi depozitare încasat de către societatea autorizată este de 300 lei/autovehicul, cu TVA inclus. Numai că nu se opreşte totul aici, fiindcă mai sunt de plătit şi amenzile de rigoare – minimum fiind de 150 de lei, iar maximul de 1.000 lei, în funcţie de caz.
Pentru un pumni de galbeni
Excluzând taxa de deblocare şi amenzile care sunt încasate de Primăria Bistriţa, administraţia locală mai adună la buget doar trei procente din încasările pe care Dumcor SRL le face de pe spatele şoferilor neatenţi sau în lipsa unei alte variante de a-şi parca maşina. Un calcul simplu ne arată că municipalitatea încasează în urma ridicării unei maşini doar 9 lei din cei 300, la care posibil să se mai adauge alţi câţiva bănuţi dacă proprietarul maşinii nu se prezintă să îşi ridice în aceeaşi zi maşina şi aceasta staţionează în parcul firmei.
Ca o comparaţie, pentru acelaşi serviciu, primăria Sectorului 1 din Capitală încasează 20% din totalul veniturilor operatorului economic provenite din ridicarea maşinilor parcate ilegal. Nu e foarte mult dar tot e ceva decât aproape nimic. Primăria Cluj-Napoca, în schimb, deţine un serviciu propriu de acest fel, adunând la buget sume importante.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, municipalitatea a colectat, începând din aprilie anul trecut şi până în acest moment, 47.000 de lei taxă de deblocare (în aceeaşi perioadă fiind blocate 940 de maşini), iar valoarea amenzilor plus procentul rezultat în urma ridicării maşinilor se cifrează la 95.900 lei.
O situaţie exactă a banilor care au intrat la buget în urma prestaţiei firmei Dumcor, este dificil de realizat repede, întrucât, spune Mihai Ruşti, trebuie luat fiecare proces verbal în parte. Oricum am aflat că numărul maşinilor ridicate până la această dată era de 274 de bucăţi, începând cu luna decembrie 2009. Dacă înmulţim doar cu 300 de lei, taxa de recuperare a maşinii, fără a mai lua în calcul eventualele staţionări, rezultă 82.200 lei, din care municipalitatea a primit 2.466 lei, conform celor trei procente care îi revin. Restul au intrat în buzunarul firmei.
Acţiuni în instanţă
Deocamdată pe rolul instanţiei Judecătoriei Bistriţa există patru plângeri contravenţionale formulate împotriva Consiliului Local Bistriţa, a Poliţiei Comunitare, IPJ BN şi SC Dumcor SRL, prin care cei care au plătit astfel de taxe vor să îşi recupereze banii.
Există însă un bucureştean care a câştigat, la Judecătoria Sectorului 6, un proces intentat Politiei Rutiere, după ce, în toamna anului trecut, maşina i-a fost ridicată la cererea unui poliţist, care a considerat că era parcată neregulamentar. La acea dată, poliţistul i-a dat şi o amendă şi de 300 de lei.
Instanţa a decis, recent, anularea amenzii şi obligarea Poliţiei Rutiere la plata către cetăţean a taxei pe care acesta a plătit-o unei firme care se ocupa cu ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, în valoare de 600 de lei.
În acţiunea depusă în instanţă, reprezentanţii SCA Piperea & Asociaţii, apărătorii bucureşteanului, au susţinut că ridicarea maşinii este o măsura împotriva Constituţiei care protejează proprietatea privată. Avocaţii au argumentat că nu se poate aplica o astfel de măsură, care este dublată de ridicarea autoturismului, decât dacă există loc pentru parcarea maşinii respective. Avocatul Gheorghe Piperea a precizat, pentru NewsIn, că este prima dată când se câştigă un astfel de proces, iar decizia ar putea crea precedente pentru toţi cetăţenii care se afla în astfel de situaţii.
Liana Mureşan