După ce a renunțat la proiectul fostului primar Ovidiu Crețu, care prevedea un centru intermodal în zona gării, actualul edil Ioan Turc vine cu un proiect la fel de scump, care prevede însă un pasaj subteran. Acesta însă nu este finanțat, iar primarul se bazează pe finanțare de la bugetul de stat, mai exact pe programul Anghel Saligny pentru un pasaj de aproape 10 milioane de euro.
În ședința de Consiliu Local a municipiului Bistrița de săptămâna trecută, consilierii și-au dat acordul pentru includerea unui pasaj subteran pe lista de investiții pentru care se cere finanțare prin programul național Anghel Saligny.
Potrivit proiectului de hotărâre, pasajul subteran, care, se pare încă nu are nici măcar un studiu de fezabilitate, se întinde pe 850 de metri pătrați, iar prețul estimative este de 43,1 milioane de lei.
Din această sumă, 41,8 milioane de lei ar urma să provină de la bugetul de stat, iar 1,3 milioane de la cel local al municipiului Bistrița. Costul estimativ al materializării proiectului nu este nici el bătut în cuie, urmând să fie revizuit, în urma studiului de fezabilitate.
„Menționăm că în cazul aprobării cererii de finanțare, devizul general se va reface în urma elaborării studiului de fezabilitate, care va conține ca obiecte pasajul subteran cu o lungime de 450 de metri, cu o lățime de 7 metri și străzile de intrare și ieșire din pasaj, strada Gării pe aproximativ 200 de metri și strada Tărpiului, pe aproximativ 200 de metri. În cadrul proiectului se propune realizarea unui pasaj subteran pe sub calea ferata care să lege cele două zone ale orașului, separate de structura feroviară, respectiv zona de SV strada Gării, strada Rodnei, aleea Trandafirilor şi zona de NE strada Tărpiului, strada Industriei.
Prin realizarea acestui pasaj, se va asigura o legătură directă și facilă pentru circulația rutieră, între partea de NE și partea SV a orașului si o relație foarte bună cu toate ieșirile din oraș și cu principalele artere ale orașului”, se precizează în proiectul de hotărâre.
Deocamdată, consilierii locali doar și-au dat acordul pentru ca acest proiect să fie propus pentru finanțare. Dacă va obține și finanțare, rămâne de văzut, oricum până la materializare este cale lungă, cu tot cu o eventuală finanțare asigurată.
Crețu visa la un centru intermodal suspendat și avea și finanțare
Culmea, înainte să părăsească Primăria Bistrița, Ovidiu Crețu a lăsat un proiect similar, doar că acesta era suspendat și nu subteran. Este vorba despre un centru intermodal de transport public.
Valoarea proiectului se apropia de 40 de milioane de lei, adică mai puțin decât proiectul lui turc și avea deja finanțare, din fonduri europene, în toamna anului trecut urmând să se deruleze licitația publică pentru identificarea constructorului.
Potrivit caietului de sarcini a licitației se dorea realizarea unei stații de transport public sub forma unei platforme supraterane peste calea ferată, pentru transport public local, precum și reabilitarea/modernizarea infrastructurii rutiere utilizate prioritar de transportul public de călători, în zona afectată de investiție.
Centrul intermodal, care era în realitate o autogară suspendată, urma să lege străzile Gării, Rodnei, Aleea Trandafirilor, de strada Tărpiului și strada Industriei. Avea inclusiv o conexiune cu stația CFR Bistrița-Nord.
Pentru ca acest proiect să se materializeze erau necesare și o serie de „ajustări” în zonă. Și anume, sensul giratoriu existent, de la intersecția dintre strada Gării și Bulevardul Decebal era îmbunătățit, iar strada Gării deviată pe zona afectată de rampa de acces. Era propusă și realizarea a două străduțe, de o parte și de alta a rampei.
Aleea Trandafirilor urma și ea să fie modificată, pe zona de racord cu strada Gării, intersecția dintre strada Gării și strada Rodnei urma să fie reamenajată, la fel și cea dintre strada Gării și Arțarilor. Proiectul presupunea și un sens giratoriu la intersecția dintre strada Industriei și Tărpiului și reamenajarea intersecției dintre strada Tărpiului și strada Griviței. Un sens giratoriu urma să apară și la intersecția dintre străzile Narciselor și Tărpiului.
„Platforma intermodală se prevede a se realiza suprateran, fiind amplasată deasupra căii ferate. Pe platformă a fost prevăzută continuitatea drumului peste calea ferată, stație de autobuz pentru sensul de mers dinspre strada Gării și spațiul destinat centrului intermodal. Platforma va avea o suprafață de 3.395 de metri pătrați. Platforma intermodală aflată la circa 10 metri deasupra solului este servită de un nod de circulație prevăzut cu scări de acces și evacuare, precum și cu două ascensoare pentru persoane”, se arăta în caietul de sarcini a licitației care a fost anulată între timp.
Stația de transport public de călători avea o serie de facilități: sală de așteptare pentru călători, mobilier, puncte de vânzare bilete/carduri, automate de bilete/carduri, sisteme de informare, sisteme de supraveghere video, facilități pentru persoanele cu dizabilități, semnalistică, platforme de îmbarcare/debarcare călători, facilităţi pentru parcarea bicicletelor. Erau prevăzute și îmbunătăţiri ale accesului pietonal în zona staţiei: construirea trotuarelor și a spaţiilor de parcare a mijloacelor de transport public urban.
Turc a omorât proiectul inoportun al lui Crețu, în faza de licitații publice
În primăvara acestui an, primarul Ioan Turc anunța că renunță la centrul intermodal, deși finanțarea era asigurată, iar licitația deja demarată. Susținea la acea dată că suma necesară cofinanțării este mare – 4 milioane de euro și că acest proiect nu rezolvă problema traficului din zonă.
„Bistrițenii ar urma să cofinanțeze acest proiect cu o sumă deloc de neglijat: 4 milioane și ceva de euro. Nu contează că banii îi iei de la bancă, tot bistrițenii plătesc. Nu este oportun să angajăm banii oamenilor pentru investiții controversate”, a declarat edilul bistrițean, în luna martie a acestui an.
Potrivit acestuia, investiția este una controversată care nu rezolvă traficul din municipiu. Mai mult decât atât, bistrițenii care locuiesc în blocul Dallas de pe str. Gării, dar și cei de pe str. Tărpiului s-ar trezi cu locuințele sub pod.
„În primul rând, acest proiect nu rezolvă o sumedenie de probleme, cum ar fi, de exemplu, cea de trafic. În zona Winmarkt sau a străzii Tărpiului ar urma să avem situația de pe Lucian Blaga. Pe de altă parte, știm cu toții cum arată zonele de sub poduri. Nu sunt zone salubre. Să ai zone sub pod într-o zonă centrală a municipiului Bistrița nu e un lucru acceptat de municipalitate. În plus, la acestea se adăugă și disconfortul pe care ar urma să îl aibă cei care locuiesc în blocul Dallas sau cei de pe strada Tărpiului, care s-ar trezi cu proprietățile sub pod. Oamenii nu realizează că, după ce această investiție este gata, la fereastra e podul și mașinile. Cine le mai cumpără apoi proprietatea? Nimeni, pentru că nimeni nu ar vrea să locuiască la 4 metri de un pod”, a mai explicat Ioan Turc.
o porcarie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! nu se va putea realiza niciodata!!! nu este spatiu subteran suficient pentru minim 2 benzi, trotuare(ptr miile de muncitor care umbla pe jos) si pista de biciclete, decat daca iese prin Casa Somesana si prin Casele de pe Tarpiului!!!!!pe unde dracu vor sa faca pasaj??? vrea sa faca subteran pana in Centrura? si atunci restul care stau prin zona, care merg la Leoni? or merge pana pe centura si s-or intoarce??? o prostie cat casa. Intermodalul era mult mai eficient si mai ieftin….dar foamea e mare!!!!
TURC a ales ce trebuie . Stati cuminti, noi bistritenii nascuti stim mai bine decat carcotasii ce se preteaza in zona GARII.
Acolo a fost o mare prostie cand s-a suspendat traficul auto spre Tarpiului peste linie.
Subteranul rezolva harababura de la Autogara.
Succes domnule Primar !