Primarul municipiului Bistrița, Ioan Tuc, s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu primul ministru Nicolae Ciucă, cu care a purtat discuții cu privire la o serie de proiecte de investiții pe care municipalitatea bistrițeană dorește să le realizeze, dar și despre așteptările pe care primarii din Bistrița-Năsăud le au de la Programul „Anghel Saligny”.

 „În cadrul discuțiilor avute, am subliniat importanța construirii drumului rapid Baia Mare – Bistrița – Suceava, care urmează să includă centura ocolitoare a municipiului, mobilitatea fiind esențială în orice oraș, cu atât mai mult într-o reședință de județ.

De asemenea, am vorbit despre realizarea prin Compania Națională de Investiții a unui bazin olimpic, ca parte a unui plan al Primăriei Bistrița ce își propune să atragă școlarii și tinerii spre natație.

Am oferit detalii despre programul pe care l-am inițiat, intitulat „Școala de înot”, prin care, din acest an, 1.500 de elevi din ciclul primar vor beneficia de cursuri de înot gratuite, într-un demers administrativ ce se vrea o pledoarie pentru o viață sănătoasă.

Am discutat și despre Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu referiri la proiectele pe care municipalitatea le-a depus pentru finanțare.

Este vorba despre noul pasaj auto subteran Gării – Tărpiului, modernizarea drumurilor din intravilan, extinderea rețelelor de apă și canalizare, dar și a celei de gaze naturale în cartierele aparținătoare Sărata și Slătinița, pentru creșterea calității vieții și în zonele periurbane ale Bistriței.

Am amintit și așteptările pe care primarii din Bistrița-Năsăud le au de la Programul „Anghel Saligny” pentru dezvoltarea localităților pe care le administrează, primind confirmarea că programul va fi operațional în curând, proiectele depuse urmând să fie evaluate în vederea implementării.

Primul ministru m-a asigurat de întregul suport al Guvernului României pentru obiectivele de investiții pe care i le-am prezentat, arătându-se și un bun cunoscător al realităților județului Bistrița-Năsăud”, a transmis primarul Ioan Turc, care este totodată și președintele PNL Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.