Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a avut, marți, o întâlnire de lucru la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj (DRDP Cluj), alături de directorul regional Eugen Cecan și prefectul județului, Teofil Cioarbă, pentru a discuta cu privire la lărgirea la 4 benzi a două dintre cele mai importante tronsoane de la ieșirea din oraș, pentru care măsurătorile în teren au fost finalizate.

„Discuțiile s-au purtat pe tema lărgirii la 4 benzi a două dintre cele mai importante tronsoane de la ieșirea din oraș: de la pasarelă până la Gomar Lux și de la strada Lucian Blaga până la stația Lukoil.

Mă bucur să vă anunț că măsurătorile în teren au fost finalizate, iar în cadrul întâlnirii au fost prezentate concluziile acestora, împreună cu primele planșe ale proiectului.

Continuăm să lucrăm, zi de zi, pentru un oraș modern și bine conectat, pentru Bistrița și bistrițeni!”, precizează primarul Gabriel Lazany.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.