Sursa foto: Facebook/ Mihai Chirica

Procurorii DIICOT au decis să-l pună sub control judiciar pe Mihai Chirica, primarul orașului Iași, după ce a fost audiat într-un dosar care se referă la eliberarea unor autorizații pentru executarea unor lucrări de construcții.

Edilul Mihai Chirica a declarat jurnaliştilor la ieşirea de la audieri că se simte obosit şi dezamăgit, precizând că i s-a adus la cunoştinţă faptul că are calitatea de inculpat.

„S-a extins cazul din 2020 al domnului Cristin Zamosteanu (om de afaceri ieşean din zona imobiliară – n.r.), Este o problemă legată de urbanism. Este acelaşi blestem care urmăreşte de multă vreme situaţia din Iaşi. Mi s-a adus la cunoştinţă întâi calitatea de suspect, apoi cea de inculpat. Nu am voie să interacţionez cu cei de la Direcţia Urbanism din cadrul primăriei în următoarea perioadă”, a afirmat Mihai Chirica.

Audierea lui Mihai Chirica la sediul DIICOT din iaşi a început în jurul orei 19.00 şi s-a finalizat aproape de miezul nopţii.

Surse judiciare afirmă că în acelaşi dosar a fost pus sub control judiciar şi arhitectul-şef al oraşului, Alexandru Mustaţă.

În cursul serii a fost audiată de procurori şi secretarul Consiliului Local, Denisa Ionaşcu.

Ea a declarat la ieşirea de la audieri că a răspuns la toate întrebările procurorilor, adăugând că fiecare dintre cei chemaţi în faţa anchetatorilor ştie ce acte a semnat.

„Nu vă pot răspunde ce calitate am. Am dat declaraţii şi am răspuns la toate întrebările anchetatorilor. Fiecare ştie ce a făcut. Nu pot să vă precizez despre ce dosar imobiliar este vorba, a trebuit să dau declaraţii doar despre câteva înscrisuri din dosar semnate de mine. Este vorba despre dezvoltatorul despre care ştiţi deja (Cristin Zămosteanu – n.r.). Am înţeles că sunt şi alte probe la dosar, fiecare ştie ce a semnat. Sunt la dispoziţia anchetatorilor oricând”, a afirmat Denisa Ionaşcu.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Iaşi au făcut, miercuri, 24 de percheziţii la locuinţele şi imobilele deţinute de mai multe persoane, dar şi la sediile unor instituţii publice, într-un dosar de abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, spălare de bani şi fals. Acţiunile au vizat autorizarea executării unor lucrări de construcţii, pentru care suspecţii s-ar fi folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală. Primarul Mihai Chirica a fost ridicat, în urma percheziţiilor pe care procurorii DIICOT le-au făcut în Primăria ieşeană.

Chirica a fost dus mai întâi la sediul Poliţiei judeţene Iaşi, iar în cursul serii a ajuns la sediul DIICOT, unde a fost audiat de procurori, scrie News.ro.

Citește și: Bogdan Ivan: O modificare mică în lege, un impact mare pentru oameni! Cererea și eliberarea Cazierului va putea fi făcută și online

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.