Edilul Bistriței, Gabriel Lazany, a anunțat că două instituții subordonate—Direcția de Infrastructură și Servicii (DIS) și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”—nu vor putea efectua plăți fără avizul său asupra facturilor, după ce a descoperit nereguli în activitatea unei firme de toaletare și tăiere a ierbii.
Primarul Gabriel Lazany a susținut astăzi primul său „live” din biroul de primar și a declarat că: „Primăria nu își permite să facă cadou bani publici nimănui”. Acesta a subliniat necesitatea de a analiza atent facturile pe care DIS și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” trebuie să le plătească.
Lazany a prezentat cazul unei facturi în valoare de peste 94.000 de lei pe care DIS trebuia să o achite firmei responsabile cu toaletarea și tăierea ierbii, factură confirmată de o comisie de control din cadrul DIS. „Pentru că lucrurile nu erau deloc clare, am cerut inspecții în teren, inspecții care mi-au arătat cu fotografii că firma respectivă nu și-a făcut treaba, așadar, nu merită să primească banii”, a explicat primarul.
În acest context, edilul a anunțat decizia de a nu plăti factura respectivă și de a sancționa doi angajați ai DIS, precum și un director adjunct, pentru dezinteresul manifestat față de modul în care firma a acționat în teren.
„Primăria nu își permite să facă cadou bani publici nimănui”, a conchis Gabriel Lazany.