Primarul orașului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău își așteaptă sentința în dosarul în care a fost inculpat pentru conflict de interese, mai precis folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, după ce, în martie 2018, i-a închiriat propriului tată o pășune pe o durată de 2 ani, în schimbul unei chirii de 100 lei/an. Acum dosarul se află la Curtea de Apel Cluj, unde a fost atacată sentința primită la Judecătoria Năsăud, Traian Ogâgău primind o condamnare de un an de închisoare cu amânare și interdicția de a ocupa o funcție publică timp de 3 ani, plus 40 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
„În baza art. 301 alin. 1 din Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului O.T. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Aplică inculpatului O.T. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani.
Aplică inculpatului O.T. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bistriţa-Năsăud. În baza art. 85 alin. (2) lit b C. pen. obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 40 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale, sau orice altă activitate utilă comunităţii) în cadrul Primăriei oraşului Sângeorz-Băi, jud. Bistriţa-Năsăud sau Primăriei oraşului Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 273 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2020”, este sentința magistraților de la Judecătoria Năsăud.
Nu a obținut și aprobarea Consiliului Local
În luna mai a anului 2018, primarul orașului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, era acuzat ca a închiriat, fără a urma procedurile legale, un teren propriului tată, pe care îl cheamă tot Traian Ogâgău.
Traian Ogâgău senior a depus în luna martie 2018 o cerere la Primăria orașului Sângeorz Băi pentru închirierea unui teren, document care a fost avizat favorabil, însă nu a fost discutat în cadrul unei ședințe de consiliu local. Mai mult, legea prevede și organizarea de licitație pentru acest gen de închirieri. Terenul are 2.600 mp și are destinație de pășune.
La acea vreme, primarul Traian Ogâgău s-a apărat și a declarat public că nu a făcut nimic ilegal și că nu ar încălca legea chiar dacă este vorba despre tatăl său.
Urmare a acestei chestiuni, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud au demarat o anchetă, iar noiembrie 2018 l-au trimis în judecată pe edilul din Sângeorz Băi. Instanța s-a pronunțat pe 17 februarie anul acesta, după două runde de amânări.
Ce spun procurorii
Concret, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 17 0 /P/201 8 din 14.11.2018 Traian Ogâgău a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
Potrivit procurorilor, la data de 28.03.2018, Traian Ogâgău, în calitate de primar al orașului Sângeorz Băi, a încheiat contractul de închiriere, nr. 3778/28.03.2018, privind suprafața de 3.665 mp teren aparținând acestei unități administrativ teritoriale, către tatăl său Ogâgău Traian, pe o durată de 2 ani, în schimbul unei chirii anuale de 100 lei, în lipsa unei hotărâri a consiliului local.
“Prin încheierea din camera de consiliu din data de 20.12.2018, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin 4 CPP raportat la art. 396 alin 10 CPP,privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a arătat că nu solicităca judecata sa aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 Cod procedură penală”, arată magistratul de la Judecătoria Năsăud, în motivare.
Judecător: A acționat cu vinovăție
Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a mai reținut că anterior încheierii contractului de închiriere, între Traian Ogâgău și tatăl său a avut loc o discuție “în sensul ca acesta să îi închirieze un teren al UAT Sângeorz-Băi în vederea amplasării unor stupi de albine , pe care edilul de altfel l-a și găsit.
“Astfel, la data de 28.03.2018 inculpatul Ogâgău Traian, în calitate de primar al orașului Sângeorz-Băi, a încheiat contractul de închiriere nr. 3778/28.03.2018 a suprafeței de 3665 mp teren aparținând acestei unități administrativ teritoriale către tatăl său Ogâgău Traian sr., pe o durată de 2 ani, în schimbul unei chirii anuale de 100 lei.
Prin încheierea contractului, inculpatul a dus la obținerea unui folos patrimonial de către tatăl său, folos care a constat în folosința terenului închiriat”, se precizează în documentul instanței năsăudene.
În motivare se mai precizează că, atât în faza de judecată și în cea de urmărire penală Traian Ogâgău a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei în materialitatea ei, arătând că nu a avut cunoștință că nu avea voie să semneze contractul, bazându-se și pe faptul că nu a existat o procedură la nivelul primăriei privind asemenea contracte și având în vedere că contractul a primit toate avizele necesare de la compartimentele primăriei. Totodată edilul sângeorzan a arătat că nu a urmărit un folos patrimonial injust pentru tatăl său, ci din contră încheierea contractului a avut loc la un preț mai mare decât cel practicat, iar amplasarea stupilor cu albine pe acel teren aduce un beneficiu comunității.
Instanța spune însă că, apărările invocate de Ogâgău, „că nu a urmărit obținerea unui folos patrimonial pentru tatăl său, că prețul contractului a fost corect, că prin încheierea contractului de închiriere s-a adus un beneficiu comunității, nu au relevanță în situația analizată sub aspectul existenței infracțiunii și nu sunt susceptibile de a înlătura răspunderea penală a acestui a, nefiind necesar ca folosul realizat să fie unul injust, ci numai ca acesta să fi fost efectiv obținut printr-o procedură favorizantă , din materialul probator reieșind faptul că într-adevăr nu s-a adus nici un prejudiciu material UAT Sângeorz-Băi prin încheierea contractului”.
„În speță, folosul patrimonial, există în persoana tatălui inculpatului rudă de gradul I cu inculpatul și constă în folosința terenului de către acesta, prin amplasarea stupinelor de albine pe acest teren.
Prin urmare, acțiunea inculpatului Ogâgău Traian, în calitate de primar al orașului Sângeorz-Băi, de a încheia la data de 28.03.2018, contractul de închiriere nr. 3778/28.03.2018 având ca obiect suprafața de 3665 mp teren aparținând acestei unități administrativ teritoriale către tatăl său Ogâgău Traian sr., pe o durată de 2 ani, în schimbul unei chirii anuale de 100 lei , întrunește elementele constitutive ale infracțiuni prevăzute de art. 301 alin.1 Cod penal, urmarea imediată constând în starea de pericol creată , infracțiunea fiind una de pericol. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei”, se arată în motivare, judecătorul concluzionând că Traian Ogâgău a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pe 16 iunie a avut loc procesul la Curtea de Apel Cluj, unde Traian Ogâgău a atacat în apel sentința pronunțată la Judecătoria Năsăud. Instanța clujeană nu s-a pronunțat pe loc și a amânat decizia pentru data de 23 iunie.
la prima vedere se pare ca a incalcat legea insa per ansamblu nu cred deoarece si albinele sunt foarte importante ca de nu era asa nu ni le dadea Dumnezeu.intimplator e tatal primarului .daca nu era primar si tot tatal lui ar fi obtinut acest teren pentru albine cred ca nici nu mai era dat in judecata ,primarul care ar fi fost in locul lui.Asa e la noi prea multa ura la adresa autoritatilor in diferent de situatie la noi merge rau si mai mult numai raul se vede prin presa de catre unii.in final va zic TRAIASCA ALBINELE