
Primarul comunei Dumitrița, Ilie Uchrenciuc, procesul cu Loredana Baltă, acum consilier județean din partea AUR, după ce a dat-o în judecată pentru că aceasta ar fi început o campanie de denigrare împotriva sa. Totodată, primarul Uchrenciuc are de plătit câteva mii de lei cheltuieli de judecată.
Războiul dintre primarul Uchrenciuc și Loredana Baltă a început se pare în 2021, când actuala consilieră județeană a început să posteze pe pagina sa de Facebook mai multe aspecte cu privire la activitatea edilului, care i s-au părut în neregulă. Primarul a considerat că este denigrat și insultat, așa că, în 2023, a dat-o în judecată pe Loredana Baltă.
A susținut că a fost denigrat
Inițial, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistrița, care și-a declina competența în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
“În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este primarul comunei Dumitrița şi în această calitate îşi desfăşoară activitatea cu bună credinţă respectând legile. În activitatea de primar a executat mai multe obiective de construcţii, pentru fiecare dintre acestea existând aprobările şi documentele necesare.
Pârâta a început din 2021 o campanie de denigrare a acestuia şi a activităţii sale prin postări pe Facebook dar şi prin poziţii agresive directe, exprimate direct în şedinţele de consiliu local.
În calitate de primar a încercat să impună o transparenţă a deciziilor dar şi a investiţiilor de pe raza comunei şi în acest sens pe site a publicat datele şi informaţiile esenţiale cu privire la acestea. Totodată a răspuns solicitărilor scrise ale pârâtei şi i-a comunicat de fiecare dată documentele pe care aceasta le-a solicitat în mod legal.
Postarea în mod repetat pe aplicaţia Facebook, a mai multor afirmaţii denigratoare şi insultătoare la adresa reclamantului este de natură a-i afecta onoarea şi reputaţia de care se bucură în comunitatea în care a fost ales ca primar”, a reţinut instanța din cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Bistrița de primarul Vasile Uchrenciuc.
A vrut 50.000 lei recompensă
Pentru a i se repara onoarea pe care Loredana Baltă i-ar fi afectat-o, primarul de Dumitrița a cerut și o recompensă în bani – nu mai puțin de 50.000 lei. Uchrenciuc și-a motivat această solicitare, nu pentru că ar fi urmărit să se îmbogățească de pe urma opozantei sale, ci pentru a avea o satisfacție de ordin moral.
“Astfel, despăgubirile pe care le solicită nu au destinaţia de a-l repune într-o situaţie similară cu cea avută anterior afirmaţiilor mincinoase (lucru imposibil), ci de a-i procura satisfacţie de ordin moral susceptibilă a înlocui valoarea de care a fost deja privat.
Prin despăgubirile solicitate de 50.000 lei, reclamantul a arătat că nu urmăreşte să se îmbogăţească, ci reprezintă o atenţionare a pârâtei cu privire la conduita viitoare”, a mai reținut instanța din documentul depus de primarul Uchrenciuc la dosar.
Cauza era de competența tribunalului
De cealaltă parte, Loredana Baltă a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Bistrița, raportat la Decizia 1/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii formulată de Ilie Vasile Uchrenciuc ca nefondată, şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
“Prin această decizie ÎCCJ a reţinut că, tribunalul este instanţa competentă material să judece acţiunile având ca obiect cereri de constatare a caracterului ilicit al faptei care aduce atingere unor drepturi nepatrimoniale, cereri întemeiate pe prevederile art. 253 alin. 1 lit. c) din Codul civil, atunci când acestea sunt formulate simultan cu cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 253 alin. 4 din Cod civil de a se acorda despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat, care nu depăşeşte valoarea de 200.000 lei inclusiv.
Nu se poate considera că o astfel de acţiune ar viza, în sens larg, obligaţia de a face, ce intră în competenţa de soluţionare a judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) Cod proc. civilă, întrucât pe calea acesteia nu se urmăreşte stabilirea sau interzicerea unei anumite conduite, a unei îndatoriri etc., ci se tinde la constatarea existenţei unui drept nepatrimonial. Or, cererile de apărare a drepturilor nepatrimoniale la care se referă art. 253 alin. (1) – (3) din Codul civil exced prin conţinutul lor sferei obligaţiilor de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, fiind astfel, de competenţa tribunalului”, a reținut instanța din întâmpinarea depusă la dosar de Loredana Baltă.
Totodată, în probaţiune, membra AUR a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar, audierea a doi martori, interogatoriul reclamantului, mijloace materiale de probă reprezentând documente, fotografii și înregistrări ale şedinţelor de consiliu local pe suport de hârtie şi pe suport informatic, diferite anunţuri de pe pagina de Facebook a Comunei Dumitrița și orice probă a cărei necesitate rezultă din dezbateri.
Primarul a fost cercetat de procurori, după ce a dat o uliță contabilului primăriei
Se pare nu doar postările de pe Facebook l-au supărat tare pe primar, ci și o plângere penală pe care Loredana Baltă a făcut-o la adresa lui, în 202, din cauză că ar fi cedat contabilului primăriei o stradă din satul Ragla. Faptele reclamate de Loredana Baltă au fost cercetate de procurorul Adrian Bălineanu, care a dispus, în toamna anului trecut, clasarea.
De altfel despre această problemă, Loredana Baltă a și postat un video pe pagina sa de
Pe 1 februarie 2021, am făcut o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud (n. r. – de fapt la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița), în care am arătat că o uliță a satului Ragla din comuna Dumitrița a fost dată unui angajat important din primărie, de către angajații primăriei și cu domnul primar în frunte. În ciuda faptului că cetățenii au semnat o petiție prin care arătau că nu sunt de acord cu această măsură, în ciuda faptului că au venit martori care au declarat că ulița aparține satului din moși-strămoși, se pare că cei care au instrumentat cazul au spus că ulița este a angajatului din primărie și nu a satului”, a spus Loredana Baltă într-un clip video postat pe Facebook, la începutul lunii noiembrie a anului trecut.
Ei bine, ordonanța de clasare a fost adusă în discuție de primar și în cadrul procesului. De cealaltă parte consiliera județeană a spus în instanță că a contestat ordonanța procurorului.
Se pare că împotriva edilului, Loredana Baltă a trimis sesizări și către alte instituții, precum Prefectura Bistrița-Năsăud, ANPC, Ocolul Silvic Dealul Negru.
Instanța mi i-a dat dreptate
Instanța nu s-a lăsat convinsă de argumentele aduse de primarul Uchrenciuc, iar zilele trecut a pronunțat sentința prin care acțiunea acestuia a fost respinsă. În plus, edilul a obligat să-i plătească Loredanei Baltă 3.000 de lei cheltuieli de judecată.
“Respinge cererea formulată de reclamantul Uchrenciuc Ilie, în contradictoriu cu pârâta Baltă Loredana, ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plată către pârâtă a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.02.2025”, se arată în minuta Tribunalului Bistrița-Năsăud publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare.