Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat marţi, 17 mai, că se aştepta ca Prefectura să atace în contencios administrativ hotărârea Consiliului Local din luna aprilie, privind acordarea a 400 de lei pentru vitamine şi suplimente nutritive pentru toţi angajaţii municipalităţii.
Totuşi, Creţu apreciază că acest atac a fost făcut acum şi nu după şase luni: "Poziţia me publică a fost că, la diminuările pentru salariile angajaţilor din primărie, înafară de cei 25% care vin acuma, veniturile sunt aşa de mici, încât va trebui să ne gândim la o complectare a veniturilor prin alte forme, inclusiv aceste ajutoare pentru medicamentaţie, pentru suplimente de hrană. Am găsit varianta aceasta, pe care noi o considerăm legală, şi mă aşteptam ca Prefectura să o atace, să nu o considere legală. Dar am mulţumit că au făcut atacul acuma şi nu peste şase luni, cum ar fi fost posibil. Adică am apreciat faptul că Prefectura s-a precizat într-un timp normal să spunem, 5 zile este recomandarea, şi asta apreciez", a spus edilul Bistriţei.
Primarul Creţu a anunţat că se va lupta pentru ca angajaţii municipalităţii să primească aceşti bani. Urmează ca instanţa să hotărască legalitatea sau ilgalitatea acordării compensaţiilor băneşti pentru vitamine şi suplimente nutritive.
Iulia STUPINEAN
Nu-i prea clar de ce anume se tine primarul cu dintii. Intrebarea se pune in felul urmator: de ce tine Iulica cu dintii, astfel incat sa-i iasa titlul?