Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că primăriile care au nevoie de ajutor de încălzire pentru perioada de iarnă se pot împrumuta, în condiţii avantajoase, de la Trezorerie în limita a 700 milioane lei, subliniind că administraţiile locale trebuie să-şi modernizeze sistemele de încălzire.
„În ceea ce priveşte încălzirea marilor oraşe: am aprobat prin Ordonanţa de rectificare un plafon de 700 de milioane de lei, în care acele primării, consilii locale care au nevoie de ajutor pentru a trece perioada de iarnă pot să se împrumute din Trezorerie, în condiţii avantajoase. Însă mesajul este unul destul de clar: nu mai vreau să mai dăm pur şi simplu bani din buget pentru un oraş, pentru altul, ci, practic, să obligăm fiecare administraţie să facă ceea ce multe oraşe deja au reuşit şi anume să-şi modernizeze sistemul de încălzire, în aşa fel încât acesta să devină sustenabil”, a declarat premierul Victor Ponta, la finalul şedinţei de Guvern.
Potrivit comunicatului de presă al Guvernului, unităţile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2015, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei statului, în limita sumei de 700 milioane lei, în principal pentru finanţarea fără sincope a cheltuielilor necesare pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece. Împrumuturile pot viza, de asemenea, proiectele derulate de unităţile administrativ-teritoriale în cadrul programelor europene (cu finanţare din fonduri externe nerambursabile) sau a celor guvernamentale. Este vorba despre asigurarea sumelor pentru prefinanţarea şi/sau cofinanţarea proiectelor, respectiv pentru finanţarea corecţiilor financiare aplicate acestora.
Actul normativ prevede, pentru fiecare tip de împrumut în parte, perioada de rambursare şi posibilitatea rambursării anticipate, integrală sau parţială. Aceste împrumuturi se acordă cu o dobândă ROBOR la 3 luni, comunicată de BNR în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale şi care rămâne fixă pe toată durata împrumutului.
(Sursa: Mediafax)