Sunt probleme în interiorul PNL Bistrița-Năsăud! O parte dintre primarii liberali din județ anunță că nu vor mai participa la nicio ședință de partid și nici nu vor să gireze o listă de parlamentari până nu se va ține cont și de opinia lor.

„Prin prezentul comunicat ne exprimăm dezacordul cu privire la politica dusă de actualul președinte al Organizației PNL Bistrița-Năsăud.

Având în vedere importanța alegerilor prezidențiale și parlamentare care se apropie, considerăm că nu suntem consultați în deciziile importante așa cum cere statutul partidului și nu putem fi de acord cu continuarea acestei politici promovate de președintele Ioan Turc.

Așadar, nu vom participa la nicio ședință și nici nu vom gira vreo listă de parlamentari până când nu vom avea o discuție clară și concretă care să țină cont de doleanțele celor care au câștigat alegerile locale.

Așteptăm poziția partidului de la nivel central!

Partidul Național Liberal este și trebuie să rămână un partid al performanței!”, se arată în comunicatul transmis de primarii PNL ai celor două orașe – Năsăud și Sângeorz Băi – și o parte dintre primarii liberali de comune din județ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.