Primăriile din judeţ trag tare să folosească sursele de energie regenerabilă. În acest sens, primăriile de pe Valea Someşului se bagă într-un amplu proiect de dezvoltare rurală de pe urma energiei regenerabile. Practic,vor ieşi bani frumoşi din energia vântului, soarelui şi apei.
Dacă reuşeşte manevra, şcolile, grădiniţele, bisericile şi alte instituţii publice vor avea curent gratis, de pe urma acestui amplu proiect de dezvoltare rurală.

Primăriile de pe Valea Someşului şi-au dat mâna şi au intrat în hora energiei verzi. Practic, s-a constituit Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară.
Energia Eoliană Montană Măgura Ilvei, asociaţie care încercă să demareze un amplu proiect finanţat de Uniunea Europeană şi să producă energie , de pe urma vântului, apei şi soarelui.

Proiectele fantastice de pe Valea Someşului încep să prindă contur

Majoritatea primăriilor din colegiul deputatului Ioan Oltean au intrat în schemă şi vor să producă energie verde pentru comunitate. La combinaţie sunt invitaţi şi ceilalţi primari de altă culoare politică sau firme care pot beneficia de o serie de avantaje şi care în viitor ar economisi bani dacă ar produce energie pentru  afacerile  proprii. Persoanele fizice pot cumpăra dividende şi să facă astfel parte din acest amplu proiect, bazat pe energie verde. În primă fază, iniţiatorii vor încerca să convingă factorii de decizie din judeţe, primari sau preşedinţi ai Consiliului Judeţean să cofinanţeze aceste proiecte de mare anvergură. Preşedinţii Consiliilor Judeţene Liviu Rusu şi Gheorghe Flutur s-au arătat deschişi la acest proiect care va cuprinde judeţul nostru şi Suceava, iar ulterior se va extinde în toată ţara.
Valer Avram, primarul din Măgura Ilvei, şi-a convins colegii de breaslă să intre în acest proiect şi crede că în toamnă va amplasa primele panouri fotovoltaice.
„Românul până nu vede, nu crede. Eu am un doctorat în domeniul energiei, deci ştiu ce vorbesc, dar mi-e greu să-i conving pe colegii mei. Când o să amplasez panourile fotovoltaice şi o să demonstrez eficienţa acestor sisteme o să arătăm clar despre ce vorbim şi va fi mult, mult mai uşor să ne atragem colaboratori, indiferent că e vorba de primării sau de firme care vor să producă energie verde” susţine primarul Valer Avram.
Preşedintele asociaţiei Augustin Dănilă a purtat discuţii cu reprezentanţii din Guvern şi crede că proiectul său va primi finanţarea necesară, de aproximativ un milion de euro. Practic, guvernul ar susţine partea de documentaţie şi studiile aferente proiectului, sume care ar fi rambursate la momentul accesării fondurilor europene. Toată distracţia este estimată la 2,2 miliarde de euro, o sumă fabuloasă plătită de Uniunea Europeană care ar dezvolta puternic acest segment. Nouă milioane de locuitori ar beneficia de energie gratis, din surse regenerabile.  
Reprezentanţii asociaţiei vor susţinere guvernamentală pentru dezvoltarea parcurilor eoliene, a parcurilor fotovoltaice sau construcţiei de microhidrocentrale.
Din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Energia Eoliană Montană Măgura Ilvei fac parte Avram Valer, primar Măgura Ilvei, Augustin Dănilă, primarii comunelor Şanţ – Cornel Moisil, Lunca Ilvei – Flaviu Lupşan, Ilva Mare – Alexandru Anca, Romuli – Ioan Moniţa, Leşu – Nicolae Lupşan, Sângeorz-Băi – Roland Venig, Poiana Ştampei – Elisei Todaşcă, Maieru – Vasile Borş, Poiana Ilvei – Tăutu Constantin, Nuşeni – Ioan Mureşan, Ilva Mica – Horea Aurel ,Telciu – Sever Mureşan.
Zonele montane din judeţ – Rotunda, Suhard, Bârgău, Rodna – sunt vizate pentru amplasarea de parcuri eoliene, şi hidrocentrale, iar zona de câmpie pentru panouri fotovoltaice.
De pe urma acestui proiect vor beneficia toate comunităţile rurale din România, toate unităţile de învăţământ şi sănătate din oraşe, aflate în finanţarea Consiliilor Locale. De asemenea vor fi protejate toate zonele inundabile din zona râurilor Someşul Mare, Tisa, Moldova, Mureş, Târnave, Prahova, Buzău, Putna, Milcov, printr-un sistem hidraulic şi hidroenergetic capabil să transporte cantităţi de apă importante şi în paralel să producă energie hidro urmând traseele autostrăzilor . În caz de secetă, asociaţiile agricole rurale vor fi asistate cu necesarul de apă, prin pompaj sau din marile acumulări hidro prin Asociaţia Comunelor Din România.
Forţa vântului a stârnit interesul oamenilor încă de acum două milenii, când au apărut primele idei de valorificare a acestei resurse naturale. Folosită iniţial pentru mori sau pentru pompat apa, această ingenioasă idee s-a extins şi spre producerea de energie electrică. Zonele din judeţ sunt studiate şi se aşteaptă girul Uniunii Europene, pentru accesarea fondurilor. În joc sunt sume uriaşe, de zeci de milioane de euro numai pentru judeţul nostru. Toate locaţiile turistice sau administrative din zona rurală vor fi dotate cu sisteme de încărcare a maşinilor hibride şi parcări pe măsură, pentru a stimula dezvoltarea şi utilizarea autovehiculelor cu propulsii alternative.

Milioane de euro din lumina soarelui

În zona Lechinţa, terenurile pe care erau plantate viile sunt ca o mină de aur pentru societăţile comerciale. Societatea a comandat un proiect şi estimează că vor scoate milioane de euro din soarele Lechinţei. Practic, energia electrică produsă va fi vândută către Electrica la preţul pieţei la care se adaugă un bonus şi anume certificatele verzi, adică moneda de schimb plătită de Stat pentru energia verde.

Afacerile de milioane, vânate de băieţii deştepţi

Reprezentaţii Electrica susţin că sunt mai mulţi investitori interesaţi de genul acesta de afaceri prin care practic scot bani din piatră seacă. Parcul solar de la Lechinţa este primul proiect de acest gen din judeţ, însă probabil vor urma şi altele, având în vedere sumele ce se produc cu astfel de afaceri de ultima generaţie.
„Pentru zona Lechinţa sunt mai multe solicitări pentru parcuri de panouri solare de aceeaşi capacitate, vreo trei sau patru investitori s-au arătat interesaţi să realizeze parcuri de panouri solare. La această oră există o singură firmă care are avizul pentru realizarea unui parc de panouri solare. Nu avem niciun fel de probleme să preluăm energia pe care o produc, trebuie doar să finalizeze studiul de consultanţă, după aceea lucrurile pot intra în linie dreaptă” a declarat Alexandru Roman, directorul Electrica Bistriţa.

Investitorii îşi conving prietenii să se bage în astfel de afaceri

„Este o afacere profitabilă, la prima vedere însă fără finanţare europeana este foarte greu să porneşti o astfel de investiţie. 70 la sută din bani provin din fonduri nerambursabile iar noi suntem în aşteptarea finanţării şi  cred că în două luni o să montăm primele panouri fotovoltaice. Să vedem cum reuşesc cu proiectul acesta şi mă gândesc la o extindere pe viitor, dacă toate lucrurile merg bine. Ştiu că pentru aceeaşi zonă mai sunt persoane interesate sunt tot prieteni de-ai mei cu care am discutat şi vor să demareze o astfel de afacere”, a declarat Claudiu Pop, unul din investitorii de la Lechinţa.
Fondatorii asociaţiei fac tot posibilul să evite căpuşele, acele firme care se bagă în combinaţie doar să profite. Tocmai de aceea, iniţiatorii au impus câteva condiţii obligatorii. Energia verde propusă nu poate fi vândută către Stat, ci numai utilizată pentru consum.  
Avram Valer, primarul din Măgura Ilvei, este membru fondator al acestei asociaţii şi încearcă sa-şi convingă colegii de partid să intre în schema energiei, pentru binele comunităţii. Grădiniţele, şcolile, bisericile ar fi încălzite din energia produsă din surse regenerabile. Panourile fotovoltaice vor fi amplasate în zonele cu mult soare, în special pe zonele de câmpie, iar în zona de munte se vor amplasa hidrocentrale.
„Este loc pentru toată lumea. Nu îmi fac probleme din acest punct de vedere. Proiectul nostru se adresează tuturor satelor, vorba aia este soare pentru toată lumea. Dar repet, ce vrem noi să facem nu are legătură cu aşa zisa mafie a energiei, noi nu o să vindem ce producem, ci vom dezvolta comunităţile rurale”, a completat Valer Avram, unul din fondatorii asociaţiei.

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.