Circa 60.000 de lei au cheltuit în 2013 Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru delegaţiile efectuate în străinătate, fără ca vreun rezultat notabil să apară la orizont. Eventual capii celor două instituţii mai vin cu câte o idee, două, de pe urma cărora se cheltuiesc bani publici degeaba.
Excursiile pe bani publici ai şefilor instituţiilor din România este o modă de ani buni. Excepţie nu fac nici cei din judeţul Bistriţa-Năsăud, indiferent că vorbim de capii administraţiilor locale sau de la judeţ ori şefi de instituţii deconcentrate, care vezi-doamne îi însoţesc pe primii ca să dea o notă de seriozitate deplasărilor respective. Dacă s-ar vedea oarecare rezultate, nimeni nu ar avea nimic de comentat, însă realitatea arată cu totul altceva.
Gazeta de Bistriţa vă prezintă doar o mică parte a ceea ce înseamnă deplasări oficiale şi costurile pe care acestea le implică, în speţă fiind vorba de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria municipiului Bistriţa. În afara faptului că s-au bătut cu pumnul în piept prin intermediul comunicatelor de presă cu efectuarea delegaţiilor, aşa cum am menţionat mai sus nu se întrevede niciun rezultat sau vreun beneficiu pentru judeţ sau municipiu.
Peste 6.000 de euro a cheltuit municipalitatea
Reprezentanţii Primăriei Bistriţa au efectuat anul trecut şase delegaţii oficiale în străinătate. Pentru aceasta s-au cheltuit de la buget nici mai mult nici mai puţin decât 8.213 euro, adică aproximativ 37.000 de lei. Circa un sfert din această sumă a mers pe diurnele participanţilor.
Dar să vedem care sunt delegaţiile efectuate de reprezentanţii municipalităţii şi cine sunt aceştia.
O primă delegaţie care figurează pe lista remisă Gazetei de Bistriţa de Primăria Bistriţa a fost efectuată în Dinkelsbühl (Bavaria) – Germania, în luna mai 2013. Singurul reprezentant al municipalităţii prezent la evenimentul organizat de oficialităţile din Dinkelsbühl – Întâlnirea saşilor transilvăneni – a fost primarul Ovidiu Creţu. Costul deplasării s-a ridicat 738 euro (3.321 lei), din care 602 euro au fost destinaţi transportului, iar 136 euro reprezintă diurna primită de Ovidiu Creţu.
Chiar dacă în 2010 Ovidiu Creţu a ratat întâlnirea cu niscaiva oameni de afaceri chinezi care să vină să investească în Wonderlandul de pe Dealul Cocoşului, ratare pentru care ar fi fost de vină cei care au organizat Târgul de turism din Shanghai de la acea vreme, totuşi a reuşit să ajungă în China anul trecut. Nu l-a dus Elena Udrea pe când era ministrul Turismului, l-a dus şeful său de partid, Victor Ponta. Uite aşa a descoperit primarul Creţu faptul că chinezii tocmai construiau un complex identic cu Wonderlandul său, despre care nu ar fi avut ocazia să afle dacă ar fi mers cu doi ani mai devreme. Dar dacă chinezii pot avea un Wonderland, de ce nu şi bistriţenii? Aşa că, Ovidiu Creţu s-a înverşunat şi mai tare în atingerea obiectivelor sale în ceea ce priveşte complexul polivalent de pe Dealul Cocoşului, deşi niciun om de afaceri din China nu s-a arătat vreun pic tentat să-şi bage banii în afacerea primarului bistriţean. Aşa că până una alta, e bine şi pe bani de împrumut de la bancă. Numai că deplasarea până în China ca să constate Ovidiu Creţu că şi acolo apare un Wonderland, i-a costat pe bistriţeni 2.546 de euro, adică aproape 11.500 lei.
Edilul Bistriţei a mai efectuat două deplasări externe anul trecut, ambele în Germania, una în Bad Kisingen şi alta, mai pe final de an, în Herzogenrath. La Bad Kisingen a plecat singur şi toată „distracţia” a costat 566 de euro (circa 2.500 lei), din care 428 de euro – transportul, iar 138 euro – diurna aferentă încasată de Ovidiu Creţu. În Herzogenrath a mers însoţit de trei angajaţi ai municipalităţii şi de patru consilieri locali, câte unul din fiecare culoare politică, excepţie făcând PER şi PP-DD. În acest caz, costurile de transport s-au ridicat la 1.463 de euro (6.583 lei), iar diurnele la 1.006 euro (4.527 lei).
Viceprimarul George Avram nu putea lipsi din ecuaţia deplasărilor externe, astfel că a făcut şi domnia sa o plimbare în Italia în L’Aqiula şi Roma, unde a participat alături de arhitecta şefă a primăriei, Monica Pop, şi Elena Prisecaru. Transportul celor trei până în Italia a costat 882 de euro (3.969 lei), şi fiecare dintre ei încasat câte 173 de euro drept diurnă.
Cea de a şase deplasare în străinătate a reprezentanţilor municipalităţii a avut loc în Zielona Gora, oraşul polonez înfrăţit cu Bistriţa. Aici au mers Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al primăriei, şi Radu Rus, şef Serviciul Managementului Proiectelor din cadrul Direcţiei de Integrare Europeană a municipalităţii. Costul transportului s-a ridicat la 282 euro, iar diurna la 104 euro, fiecare.
Peste 4.500 pentru plimbările CJ-ului
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud nu s-a lăsat mai prejos faţă de Primăria Bistriţa, oficialii administraţiei judeţene având la activ în 2013 patru delegaţii oficiale efectuate, toate în perioada octombrie – decembrie, pentru care s-au tocat de la buget peste 20.600 lei în total (peste 4.500 euro).
O primă deplasare externă a reprezentanţilor CJ BN a fost efectuată pe parcursul a două zile în Ungaria, în judeţul partener Szabolcs – Szatmar – Bereg. Din delegaţie au făcut parte Radu Moldovan, preşedintele CJ BN, Remus Lungu – consilier superior pe relaţii externe şi Călin Ciceu – unul dintre şoferii instituţiei. Costul deplasării s-a ridicat la doar 810 lei, în timp ce valoarea diurnelor a fost ceva mai mare, de 1.398 lei – Radu Moldovan: 612,6 lei, Remus Lungu: 388,5 lei, Călin Ciceu: 388,5 lei.
Au urmat două delegaţii, una în Elveţia, la Monthey, şi alta în Germania, la Kyffhäuser, pentru care CJ BN a cheltuit pentru opt zile 9.239,5 lei pentru transportul a patru persoane – Radu Moldovan, preşedintele CJ BN, Dorin Popescu – vicepreşedinte CJ BN, Remus Lungu – consilier superior şi Florin Moldovan – administratorul judeţului. Valoarea totală a diurnelor încasate de cei patru se ridică la 6.056,6 lei – Radu Moldovan şi Dorin Popescu au primit câte 2.069,44 lei, Florin Moldovan – 1.302,32 lei, iar Remus Lungu, care a mers doar în Germania – 624,4 lei.
O a patra delegaţie a administraţiei judeţene în 2013 a avut loc în Polonia, în voievodatul Subcarpatia, pe parcursul a trei zile. Aici a mers doar vicele CJ BN, Dorin Popescu, însoţit de Remus Lungu şi de Dumitru Gotea (şofer). Costurile de transport s-au ridicat la 887,94 lei, iar valoarea diurnelor la 2.242,8 lei (Dorin Popescu: 996,8 lei, Remus Lungu: şi Dumitru Gotea – câte 623 lei).