Home Societate Primăria reabilitează zece parcuri de joacă cu 2,7 milioane de lei

Primăria reabilitează zece parcuri de joacă cu 2,7 milioane de lei

Primăria Bistriţa va moderniza anul acesta zece părculeţe de joacă de pe raza municipiului, spre bucuria celor mici, care vor putea să se joace în voie aici.
Lucrările, estimate la suma de 2,7 milioane de lei, vor schimba radical la faţă aceste perimetre, transformându-le în unele europene.

Printre locurile de joacă care vor intra în reabilitare anul acesta se numără cele de pe strada Cerbului numărul 42, strada Sucevei bloc 10, Aleea Spătarului bloc 3 şi strada Constantin Romanu Vivu bloc 12.
Potrivit celor declarate de reprezentanţii municipalităţii, la ora actuală în Bistriţa şi în cartierele aparţinătoare există 82 de locuri de joacă, dintre care în jur de 60 au fost reabilitate în ultimii ani. Mai exact, au fost înlocuite echipamentele de joacă deteriorate cu unele nou-nouţe, au fost schimbate gărduleţe împrejmuitoare şi au fost montate plăcuţe cu numere de urgenţă, în cazul accidentelor.
Totuşi, există şi spaţii de joacă care arată nu tocmai bine, iar părinţii se tem că micuţii lor se pot accidenta oricând. Pe de altă parte, conducerea Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud (OJPC BN) spune că aparatele de joacă corespund normelor.

Bistriţa, bogată în locuri de joacă

Oraşul nostru deţine în momentul de faţă 82 de parcuri de joacă. Unele dintre ele au fost modernizate în ultimii ani de la a la z, însă mai sunt câteva aflate într-o stare dezastruoasă. Copiii riscă să se accidenteze în aceste spaţii, deşi părinţii stau atenţi la supraveghere. De multe ori părinţii preferă să meargă cu copiii în alt cartier, unde parcul arată mai bine şi este dotat cu echipamente sigure, ce nu pun viaţa micuţilor în pericol, aşa cum o fac toboganele sau hintele din zonele în care aceştia locuiesc.
Şi curăţenia din unele locuri de joacă lasă de dorit, în condiţiile în care câinii vagabonzi şi bistriţenii fără cei şapte ani de acasă îşi fac nevoile aici. Un astfel de caz a fost semnalat lunile trecute în părculeţul de lângă Sala Polivalentă (n . r . – parcul amenajat de câţiva ani de primărie în parteneriat cu Clubul Rotary din SUA), însă cei care se ocupă cu curăţenia din oraş au igienizat în scurt timp zona.
De asemenea, gardurile rupte şi numărul insuficient al băncilor fac parte din tabloul unora dintre parcurile aflate printre blocurile din Bistriţa. Mai mult decât atât, tomberoanele de gunoi sunt lăsate de către cei de la firmele de salubritate, în unele locuri, chiar lângă locul de joacă al copiilor. Bistriţenii se mai plâng şi de faptul că în unele zone nu există copaci care să ofere micuţilor umbră în timpul zilei.
Totuşi, există şi parcuri de joacă unde lucrurile stau cu totul altfel. Este vorba despre cele care au fost modernizate în anii trecuţi, în funcţie de bugetul pe care municipalitatea l-a avut la dispoziţie.
„Din cele 82 de parcuri, circa 60 au fost reabilitate deja. În ultimii trei ani au fost modernizate 30, adică câte zece pe an. Anul acesta alte zece vor avea aceeaşi soartă, iar restul vor fi reabilitate în anul ce vine”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.

O sută de echipamente de joacă vor fi montate anul acesta

În 2010 s-a dorit reabilitarea a 20 de părculeţe de joacă de pe raza oraşului, însă la aprobarea bugetului municipiului au fost alocaţi bani doar pentru jumătate, astfel că diferenţa a rămas în atenţia autorităţilor pentru anul 2011.
Astfel, Direcţia de Servicii Publice a Primăriei Bistriţa va amenaja anul acesta locurile de joacă de pe Aleea Trandafirilor nr. 47, strada Lăcrămioarelor Bl.3, strada Sucevei Bl.10, strada Cerbului nr.42, Aleea Spătarului Bl.3, Intrarea Castanului Bl.2 ,Constantin Romanu Vivu Bl.12, Intrarea Turturelelor Bl.1, strada Garoafei Bl.4, Intrarea Castanului Bl.2 şi Aleea Macului Bl.1.
Practic, vor fi achiziţionate şi montate circa 100 de echipamente de joacă, va fi amenajată suprafaţa de impact cu covor de cauciuc colorat turnat şi pavele din beton, pe o suprafaţă totală de 4.844 metri pătraţi. De asemenea, vor fi împrejmuite cu gard spaţiile de joacă şi vor fi montate plăcuţe cu numere de urgenţă, în cazul accidentelor. Pentru aceste lucrări, primăria va plăti nu mai puţin de 2,7 milioane de lei.
Cât despre cele două părculeţe de joacă din Parcul Municipal, Mihai Ruşti spune că acestea sunt cuprinse în proiectul ce prevede modernizarea întregului parc. „Cele două locuri de joacă din parcul mare vor căpăta o altă înfăţişare în momentul în care proiectul primăriei va primi finanţarea necesară de la Uniunea Europeană. Până atunci, noi am efectuat şi vom efectua în continuare doar lucrări de întreţinere”, a explicat purtătorul de cuvânt al municipalităţii.
Proiectul de modernizare a Parcului Municipal, în valoare de 3,5 milioane de lei, prevede plantarea de alţi copaci, faţă de cei circa 1.100 câţi sunt acum, amenajarea unei piste de biciclete şi a unui heleşteu cu peşti, situat în apropierea statuii lui George Coşbuc, înlocuirea băncilor şi a coşurilor de gunoi cu unele noi, de alt model, precum şi creşterea numărului de spaţii verzi.

Un sfert dintre parcuri, în stare deplorabilă

La Bistriţa, doar trei sferturi dintre spaţiile de joacă sunt puse la punct, aşa că mulţi părinţi au toate motivele să fie nemulţumiţi că micuţii lor nu se pot juca fără a-şi risca viaţa în multe cazuri. Mai exact, doar locurile de joacă care au fost deja modernizate sunt singure, restul având echipamente de joacă vechi şi şubrede.
O mămică care locuieşte în Decebal, pe Aleea Plopilor, ne-a declarat că este nevoită sa meargă cu copilul la joacă în altă parte deoarece părculeţul de lângă blocul ei arată nu tocmai bine. „Toate aparatele sunt vechi şi mă tem să îmi las fiica să se joace aici. Într-o clipă de neatenţie se poate lovi. Ar trebui să facă ceva şi cu spaţiul ăsta, sunt mulţi copii care vin aici şi se pot accidenta. Aşa că îmi duc fata la parcul din spatele Colegiului Naţional Liviu Rebreanu, pe care l-au aranjat foarte frumos”, a povestit femeia.
O altă mamă spune că „noi locuim în cartierul Ştefan cel Mare. Aici, unele părculeţe au fost modernizate, altele încă nu. Aşteptăm să le pună la punct pe toate, iar copiii noştri să aibă unde să se joace în voie, fără să mai stăm cu frica în sân că se poate rupe lanţul la leagăn sau să pice de pe toboganele prea abrupte”.
Cu toate acestea, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud nu a aplicat nicio amendă primăriei pentru felul în care arată unele spaţii de joacă. „Aparatele de joacă din părculeţe corespund normelor, astfel că nu am aplicat amenzi în acest sens Primăriei Bistriţa”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa comisarul Ioan Chira.

Iulia Bartha
iulia@gazetadebistrita.ro

1 COMMENT

  1. DACA SE FAC PARCURI PT COPII TREBUIE SA NE BUCURAM.DAR ATUNCI CAND ACESTEA SUNT PLINE DE GUNOAIE NERIDICATE CU SAPTAMANILE,CUM SUNT CELE DIN CART.ISPIRESCU,CE BUCURIE POT OFERI COPIILOR?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version