La data de 2 octombrie, Primăria Cluj-Napoca a deschis un nou front în războiul împotriva construcțiilor ilegale, punând în aplicare demolarea blocului construit de țeparul Traian Onuc pe strada Miko Imre nr. 14. Acesta este primul bloc construit ilegal, ce urma să fie șters de pe harta orașului de cinci stele în urma unei sentințe definitive. Cu toate acestea, la câteva ore după demararea lucrărilor, procesul de demolare a fost stopat, în urma unei contestații împotriva executării silite formulată de cele cinci familii care locuiesc în imobil și se tem că vor rămâne pe drumuri în pragul iernii.

Locatarii au fost somați să evacueze clădirea încă de vineri, 29 septembrie, fiind anunțați că  luni, 2 octombrie, va începe demolarea imobilului. Cu toate că, la acel moment, au solicitat municipalității să oprească sau să amâne lucrările, oamenii au fost nevoiți să își stângă bunurile din locuințe și să le elibereze. Cei mai mulți și-au demontat până și ușile pentru a salva măcar o mică parte din investiție.

După această scenă, care părea să fie un triumf al municipalității împotriva construcțiilor ilegale din oraș, dar care, în același timp, dezvăluia drama prin care trec oamenii înșelați de Traian Onuc, demersul de demolare, inițiat în baza unei hotărâri judecătorești, a fost brusc oprit. Motivul? La câteva ore de la începerea lucrărilor, a fost înregistrată o contestație împotriva deciziei de executare. Primăria Cluj-Napoca a transmis că a suspendat acțiunea de demolare a imobilului până când instanța va soluționa contestația formulată de locatari. 

„Primăria a demarat în această dimineață acțiunea de demolare a imobilului de pe strada Miko Imre. În cursul zilei, am sistat acțiunea de demolare, având în vedere faptul că s-a depus o nouă contestație la executarea sentinței. Prin urmare, Primăria a suspendat acțiunea de demolare a imobilului până la soluționarea de către instanță a contestației”, au informat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Păgubiți de Onuc și umiliți de autorități – Locatarii, puși să umble cu ușile în spate

Un locatar a declarat pentru Gazeta de Cluj că acțiunea împotriva sentinței de executare a fost demarată de cinci familii afectate de demolare. Acesta a relatat că în momentul în care au fost evacuați li s-a oferit ocazia să își ia și ușile cu ei, pe lângă celelalte bunuri, pentru a salva măcar o mică parte din investiție. Temporar, bunurile oamenilor au fost depozitate la Baza Sportivă Gheorgheni, însă după ce municipalitatea a decis stoparea lucrărilor, li s-a permis să-și reinstaleze lucrurile în apartamente, fiind nevoiți să-și monteze înapoi și ușile.

Situația este una incertă, având în vedere că oamenilor li s-a spus că instanța va stabili dacă pot râmâne sau nu în apartamente la data de 17 octombrie, când va avea loc primul termen în procesul deschis împotriva deciziei de executare.

Mai mult, firma angajată de municipalitate să demoleze blocul construit de Traian Onuc a distrus deja un perete exterior al imobilului și alți doi pereți aflați la parter și la etajul unu. Oamenii își fac griji acum pentru siguranța clădirii, neștiind dacă lucrările efectuate au pus în pericol structura de rezistență.

„S-a demolat un perete pe colțul clădirii și alți doi pereți la parter și la etajul unu. Noi, cele cinci familii care locuim în bloc, am depus contestația. Acolo locuim și acum. Cel puțin până pe data de 17 octombrie, când este primul termen al procesului prin care am contestat decizia de executare. Ne-au pus să ne scoatem toate bunurile, ne-au zis că o să le ducă undeva la Baza Sportivă Gheorgheni, iar cei care am vrut să rămânem cu ușile le-am scos și apoi am fost nevoiți să le montăm din nou. Nu avem ce să facem. Nu avem unde să stăm. E frig, vine iarna. Nu știm ce se va întâmpla.”, a declarat un locatar al blocului construit de Traian Onuc pentru Gazeta de Cluj.

În spatele cortinei, dincolo de sentințele judecătorești, drama oamenilor înșelați de Onuc a devenit epicentrul unei confruntări mai ample, între dreptate și abuz, între reguli și încălcări flagrante. Deși la nivel declarativ, bătălia se dă între Primăria Cluj-Napoca și Traian Onuc, realitatea cruda arată că cei mai afectați sunt locatarii, oameni obișnuiți, puși într-o situație extremă prin acțiunile unui dezvoltator fără scrupule, care nu a fost oprit la timp de autorități.

Un alt bloc construit ilegal de Onuc a scăpat de demolare

La finalul anului 2021, locatarii unui alt bloc construit de cunoscutul țepar imobiliar, Traian Onuc, pe strada Fabricii, nr. 65-67, au obținut în instanță anularea executării silite. Decizia este definitiva, însă cei 45 de locatari nu pot fi pe deplin siguri că nu vor rămâne fără locuințele pe care le-au cumpărat în baza unor promisiuni sau a unor antecontracte de vânzare – cumpărare.

La acel moment, Tribunalul Cluj a dispus anularea executării silite, a tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 19/2018 al BEJ Vlad Aurelian Liviu, inclusiv încheierea de încuviinţare a executării silite. Executarea silită a fost inițiată în urma unei sentințe judecătorești, prin care primarul municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, a obţinut obligarea lui Traian Onuc la desființarea lucrărilor, care nu se puteau realiza din punct de vedere tehnic decât prin demolarea blocului.

Traian Onuc a construit blocurile sub ochii autorităților

Dezastrul urbanistic marca Onuc a început în anul 2009 când Primăria Cluj-Napoca a autorizat construcția a două blocuri de 8 etaje, unul de locuințe, celălalt de birouri, pe strada Miko Imre. 

Primele plângeri au fost înregistrate în 2014, când oamenii și-au dat seama că apartamentele lor fuseseră cumpărate și de alte persoane și că data la care lucrările ar fi trebuit să fie încheiate nu fusese respectată. Ancheta a ținut 3 ani.  Abia în 2017, Traian Onuc a fost trimis în judecată într-un dosar de înșelăciune agravantă, fiind identificate peste 130 de persoane care au fost escrocate între anii 2009-2016, iar prejudiciul a fost estimat la 2.2 milioane de euro. Anchetatorii au decis să-l aresteze pe Onuc, însă a fost eliberat după 30 de zile. Judecătorii au decis să-l pună în libertate sub control judiciar. Tot atunci i s-a interzis să construiască sau să efectueze tranzacții care să implice blocurile cu probleme. Și-a schimbat numele, dar năravul ba, și a continuat activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A început să construiască un al treilea bloc, fără autorizație, pe care l-a vândut fără să stea pe gânduri, chiar dacă era implicat într-un  al doilea dosar penal, în care au fost înregistrate peste 180 de persoane vătămate prin același mod de operare. Polițiștii și procurorii au cerut și arestarea lui Traian Onuc, dar judecătorii au respins cererea și l-au lăsat sub control judiciar și de această dată.

Traian Onuc a fost arestat preventiv abia la începutul acestui an, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii înșelăciune în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, Traian Onuc alături de alte două persoane din Cluj-Napoca au indus în eroare mai multe persoane, determinându-le să remită anumite sume, cu titlu de avans sau plată integrală, în scopul achiziționării unor imobile aflate în construcție în municipiul Cluj-Napoca, fără deținerea unor autorizații de construcție valabile. 

Polițiștii de investigații criminale au efectuat 4 percheziții, la imobilele lui Onuc și ale celorlalte două persoane, precum și într-un spațiu care era utilizat de aceștia drept birou. Anchetatorii au descoperit și ridicat zeci de sisteme informatice, printre care laptopuri și tablete, telefoane mobile, dar și peste 7.000 de cartele telefonice, care ar fi fost utilizate pentru a discuta cu clienții. Prejudiciul estimat până în acest moment la aproximativ 5 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.