În ciuda faptului că s-a angajat să mute piaţa de la ruşi, Primăria Bistriţa nu prea pare să îi ia în serios pe cei care au avut intenţia să vândă, rămânând şi anul acesta fără vreo alternativă sigură. De data aceasta, cei luaţi de fraieri au fost cei de la Teraplast, care nu au fost de acord să primească banii eşalonat, în trei ani, pentru terenul scos la vânzare.

 

Primăria Bistriţa trebuie să găsească rapid o soluţie pentru a-i muta pe cei în jur de 100 de comercianţi din piaţa ruşilor, de pe Calea Moldovei. Problema este că pieţele deja existente, în condiţiile actuale fără modernizări şi extinderi, nu au cum să absoarbă atâţia comercianţi.

Ideea a început să fie vehiculată încă din 2017, varianta municipalităţii fiind că piaţa respectivă nu dă bine, într-o zonă comercială ce promite să se dezvolte puternic.

În fapt, primarul Ovidiu Creţu s-a angajat să mute piaţa de la ruşi în urma negocierii cu cei doi investitori care au ridicat cele două centre comerciale în zonă. Se pare că mutarea pieţei ruşilor a fost chiar o condiţie esenţială pentru investiţia într-un centru comercial în Bistriţa, în special când a venit vorba despre mall-ul care va fi deschis în curând lângă Selgros.

Municipalitatea a omis însă să îi anunţe şi pe comercianţii din piaţa de la ruşi despre această mişcare. Comercianţii care îşi vând produsele în piaţa cu pricina au confirmat anul trecut pentru Gazeta de Bistriţa faptul că municipalitatea a refuzat să prelungească contractele de închiriere şi pe anul 2018, tocmai pentru a-i putea muta atunci când vrea.

Primarul Ovidiu Creţu a confirmat informaţia, însă doar cu jumătate de gură şi nu a spus şi care e dead-line-ul pe care l-a stabilit împreună cu investitorii pentru aceasta mutare.


Află mai multe detalii, cumpărând ziarul Gazeta de Bistrita de la orice punct de vânzare a presei.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.