Peste 26,3 milioane lei (aproximativ 6 milioane de euro) va cheltui Primăria Bistriţa din banii de la Uniunea Europeană pentru organizarea dirigenţiei de şantier şi execuţia lucrărilor la Parcul Industrial Bistriţa Sud.
Până acum, municipalitatea a cheltuit peste 330.000 lei pentru documentaţii care au fost întocmite de firme apropiate PSD.
În luna februarie anul acesta, municipalitatea bistriţeană a lansat proiectul „Parc Industrial Bistriţa Sud”, care se derulează în perioada 30.01.2013 – 29.05.2014.
Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 4 Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local, Domeniul de intervenţie 4.1 – Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală.
Valoarea totală a proiectului este de 35.170.442,56 lei, din care: 12.953.779,08 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR (50%); 12.953.779,08 lei – contribuţie proprie (50%); 6.217.813,96 lei – valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile; 3.045.070,43 lei – valoarea neeligibilă estimată.
Obiectul general al proiectului sună foarte bine teoretic, acesta fiind revigorarea şi dezvoltarea economiei locale şi regionale şi creşterea nivelului de trai prin atragerea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă în municipiul Bistriţa.
Doar pentru întocmirea documentaţiilor până ca proiectul să primească aprobare pentru finanţare, Primăria Bistriţa a cheltuit aproximativ 330.000 lei.
Peste 26 de milioane lei numai pentru execuţie
Recent municipalitatea bistriţeană a pus la bătaie peste 26,3 milioane lei pentru organizarea de şantier şi execuţia lucrărilor la parcul industrial.
Astfel, la finele lunii iulie, Primăria Bistriţa a lansat licitaţia pentru „Executarea de lucrări pentru obiectivul de investiţii PARC INDUSTRIAL BISTRITA SUD”. În acest caz, municipalitatea este dispusă să cheltuiască 26.032.694,21 lei, din care valoarea aferentă procentului de cheltuieli diverse şi neprevăzute este 2.026.945,89 lei. Firma care va câştiga contractul în urma licitaţiei care va avea loc la începutul lunii septembrie, conform anunţului postat pe SEAP, va trebui să execute lucrări de infrastructură, utilităţi şi construcţii edilitare, care vor trebui finalizate în termen de un an de la data atribuirii contractului.
Ca să fie declarate eligibile, firmele care vor participa la licitaţie vor trebui să îndeplinească anumite criterii, printre acestea numărându-se o cifră de afaceri destul de mare, de cel puţin 24 de milioane lei, media globală pe ultimii trei ani. De asemenea, participanţii vor trebui să prezinte şi o listă a lucrărilor din ultimii cinci ani, lucrări care să se fi desfăşurat în construcţii de drumuri sau construcţii de conducte (apă, canal) şi care pot face obiectul unui contract sau a mai multor contracte (maxim 5 a căror valoare cumulată, să fie cel puţin egală cu valoarea de 20.000.000 lei, fără TVA).
Contractul va fi atribuit acelei firme care va prezenta cea mai bună ofertă din punct de vedere economic, în acest caz preţul oferit având o pondere de 80% din valoarea ofertată, iar 20% fiind garanţia acordată lucrării.
Dirigenţia de şantier costă circa 330.000 lei
Zilele trecute, municipalitatea bistriţeană a mai lansat o licitaţie care vizează tot Parcul Industrial Bistriţa Sud, de data aceasta fiind vorba de atribuirea contractului pentru „servicii de dirigenţie de şantier” pentru acest obiectiv de investiţii. Valoarea estimată a contractului este de 330.027,91 lei, din care valoarea aferentă procentului de cheltuieli diverse şi neprevăzute este 25.854,72 lei.
De data aceasta, agenţii economici care speră să pună mâna pe acest contract trebuie să fi avut media globală a cifrei de afaceri pe ultimii trei ani de cel puţin 250.000 lei şi, bineînţeles să fi avut lucrări similare în domeniu. Dacă pentru atribuirea contractului pentru execuţia de lucrări pentru infrastructura parcului industrial opţiunile vor fi determinate de oferta cea mai bună din punct de vedere economic, pentru acordarea dirigenţiei de şantier se va lua în calcul oferta care va avea preţul cel mai scăzut. Câştigătorul licitaţiei va fi cunoscut tot în luna septembrie.
Contracte de peste 300 mii lei atribuite unor firme de casă ale PSD
Până ca parcul industrial să devina realitate, a fost nevoie de întocmirea unui proiect şi a documentaţiei tehnice, respectiv a studiului de fezabilitate.
Proiectul Parcului Industrial Bistriţa Sud a fost realizat de SC Arhi Dinamic SRL din Satu Mare (n. r – firma care și-a încercat norocul şi la licitaţia de elaborare a documentaţiei pentru acelaşi obiectiv), societatea câştigând contractul cu o oferta de 29.500 de lei. Conform proiectului întocmit de SC Arhi Dinamic SRL din Satu Mare, Parcul Industrial Sărata (n. r. – actualmente Parc Industrial Bistriţa Sud) ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 30 de hectare, în imediata apropiere a Pepinierei Direcţiei Silvice. Aici sunt oferite terenuri pentru spaţii destinate industriei mari, medii, ateliere industriale, spaţii verzi şi instalaţii tehnico – sanitare. De asemenea, în proiect sunt prevăzute peste 700 de parcări publice şi circa 1.220 de parcări private. Investiţia, în ansamblul ei, a fost estimată la aproximativ şapte milioane de euro.
De asemenea, pentru întocmirea studiului de fezabilitate şi a documentaţiei tehnice, municipalitatea a atribuit contractul, în valoare de peste 300.000 de lei, unei firme din Slatina – SC Dinstar SRL, firmă apropiată PSD, şi care s-a confruntat la licitaţie cu firma care a întocmit proiectul, SC Arhi Dinamic SRL.
După finalizarea documentaţiei tehnico – economice realizată de firma din Slatina, municipalitatea a depus proiectul la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord – Vest, în vederea obţinerii finanţării europene prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013.
Liana Mureşan