Judecătoria Bistrița obligă Primăria Bistrița să achite Hotelului Diana facturi în valoare de 61.000 de lei, după un proces ce s-a întins pe aproape un an. Se pare că municipalitatea nu a plătit anul trecut, pentru cazarea persoanelor carantinate din cauza pandemiei de coronavirus. Decizia nu este însă definitivă.
La finalul anului trecut, Diana MDI International SRL, firmă ce administrează Hotel Diana, a acționat în judecată Primăria Bistrița, dar și Direcția de Sănătate Publică, cerând să se achite facturi pentru servicii de cazare.
Era vorba practic de cazarea persoanelor care veneau din străinătate și erau carantinate la hoteluri. Suma ce trebuia achitată de Primăria Bistrița și Direcția de Sănătate Publică a ajuns la 61.000 de lei.
La exact un an de la deschiderea acțiunii în instanță, mai exact la finalul lunii trecute, Judecătoria Bistrița, care a judecat cauza, a venit și cu o soluție și dă dreptate celor de la Diana MDI International.
Instanța a stabilit că cea care trebuie să plătească această sumă este Primăria Bistrița. Decizia nu este încă definitivă și poate fi contestată de ambele părți. Acest lucru încă nu s-a întâmplat.
„Obligă pârâta MUNICIPIUL BISTRIŢA să achite reclamantei suma de 61.060 lei, cu titlu de contravaloare facturi servicii prestate în baza contractului din data de 27.03.2020. Respinge petitul subsidiar de obligare a ambelor pârâte, în solidar, la plata sumei de 61.060 lei, având ca fundament răspunderea civilă delictuală, ca rămas fără obiect. Obligă pârâta MUNICIPIUL BISTRIŢA să achite reclamantei dobânda legală calculată de la data scadenţei facturilor neachitate, respectiv 12.09.2020 şi până la momentul plăţii efective. Obligă pârâta MUNICIPIUL BISTRIŢA la plata către reclamantă a sumei de 5.547 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în hotărârea Judecătoriei Bistrița.
În timp ce se judeca cu Primăria Bistrița, Hotel Diana îi cerea scutiri de taxe
Culmea, chiar în timp ce își aștepta sentința în dosarul în care se judeca cu Primăria Bistrița, Diana MDI International cerea scutiri de taxe municipalității. Se întâmpla în data de 6 octombrie.
Printr-o adresă trimisă la data de 6 octombrie, reprezentanții Hotelului Diana au cerut Primăriei Bistrița reducerea impozitului anual pe clădiri cu 40%. Unitatea de cazare miza pe restricțiile datorate pandemiei de Coronavirus care i-au închis ușile. Administratorul hotelului susține că unitatea de cazare ar fi fost închisă nu mai puțin de jumătate de an, până la mijlocul lui 2021.
„Prin prezenta vă informăm că unitatea noastră «Hotel Diana» a fost închisă în perioada 19.12.2020-01.06.2021 datorită restricțiilor cu pandemia de Coronavirus în situația de alertă sau situația de urgență, perioadă în care grupurile turistice și mesele comune au fost anulate, iar personalul a fost în șomaj tehnic. Având în vedere cele mai sus arătate, vă rugăm să ne sprijiniți în reducerea impozitului anual cu 40% din impozitul pe clădiri”, se arată în adresa trimisă de Hotel Diana Primăriei Bistrița.
Adresa respectivă a fost discutată și în ședința de Consiliu Local, iar Direcția Economică a venit cu un răspuns deloc favorabil pentru societatea comercială. În răspunsul în cauză, Direcția Economică spune că trebuie cerut avizul Consiliului Concurenței pentru o asemenea scutire de taxe.
Asta pentru că hotărârea în baza căreia Hotel Diana a beneficiat anul trecut de reduceri de taxe s-a referit strict la 2020. Anul acesta consilierii locali n-au mai aprobat nicio reducere de taxe pentru firmele bistrițene afectate de pandemia de Covid. Anul trecut, Consiliul Local a adoptat o hotărâre care a permis acordarea unor facilități fiscale de scutire/reducere a impozitului/taxei pe clădiri nerezidențiale, în cazul în care firmele respective au fost afectate de epidemia de Covid-19.
Inclusiv Diana MDI International SRL a solicitat și beneficiat anul trecut de această reducere fiscală. Hotelul a avut parte de o reducere cu 50% a impozitului pe clădiri aferent anului 2020. Valoarea reducerii fiscale ajungea la 16.442 de lei.
„Consiliul Local are posibilitatea de a acorda scutiri de la plata impozitului/taxei pe clădiri pentru clădirile aflate în proprietatea operatorilor economici, însă trebuie avut în vedere că orice intenție de acordare a unei facilități fiscale în beneficiul unui operator economic trebuie să se realizeze doar pe baza unui ajutor de stat elaborat în condițiile legii, care are un obiectiv specific ajutorului de stat, cu respectarea regulilor de compatibilitate în ceea ce privește distorsionarea concurenței”, se mai arată în răspunsul dat de Direcția Economică.
Hotel Diana, în mijlocul unui scandal cu iz penal
Înainte de a face bani de pe urma carantinaților, singurii care au mai călcat prin Hotel Diana anul trecut, unitatea de cazare era implicată într-un scandal cu iz penal, care scotea în evidență metodele neortodoxe la care au apelat unii pentru a supraviețui pe piață.
Ioan Rus, administratorul Hotelului Diana a fost arestat preventiv, acuzat fiind de proxenetism. Acesta, în calitatea administrator al unității de cazare, ar fi înlesnit practicarea prostituției, prin punerea la dispoziție a camerelor hotelului unor femei care practică prostituția, fără a le înregistra în registrul de evidență a persoanelor cazate.
Directorul unității de cazare, Garofița Moldovan ar fi tolerat și facilitat practicarea prostituției în incinta unității de cazare, în sensul că ar fi instruit recepționerii cu privire la tarifele practicate și nu ar fi denunțat practicarea prostituției în incinta hotelului către autorități. Faptele ar fi fost comise în perioada august-noiembrie 2019.
„Împrejurarea că inculpatul, cu intenție, a înlesnit practicarea prostituției prin punerea la dispoziție a camerelor hotelului diferitelor personaje de sex femeiesc care prestau servicii sexuale contracost, reiese și din împrejurarea că inculpatul se interesa frecvent la recepție de numărul escortelor cazate în hotel, întrebând recepționerii dacă sunt cazate „fetițe” respectiv „priveghetori”, solicitând totodată și informații personale despre acestea (cum arată, de unde sunt, câți ani au sau dacă au sau nu clienți)”, precizau procurorii.
La acea dată, procurorii au cerut judecătorilor să pună lacătul pe hotel preț de 60 de zile. Instanța n-a fost de acord cu această propunere, hotărând ca firma Diana MDI International să nu poată intra în insolvență, dizolvare sau lichidare. De asemenea, instanța a impus o cauțiune în valoare de 50.000 de lei.
Totul ar fi pornit de la un incident petrecut cu câteva luni înainte ca administratorul să fie reținut. Din hotel erau eliberate mai multe tinere, care erau obligate să se prostitueze acolo.
O tânără din București a reușit să își anunțe mama că este sechestrată într-o cameră de hotel de trei tineri, care o și obligă să se prostitueze.