Municipalitatea pregătește o parcare cu 329 de locuri de parcare supraetajată pe strada Crinilor. Locuitorii din zonă nu sunt de acord cu acest proiect, pentru că presupune desființarea unui loc generos de joacă pentru copii și înlocuirea cu unuia de mici dimensiuni. Primăria Bistrița merge mai departe cu proiectul, în ciuda protestelor și criticilor de care s-a lovit.
Primăria Bistrița vrea să amenajeze o parcare pe strada Crinilor, care va avea acces inclusiv din strada Ghiocelului și din Piața Petru Rareș. Aici vor fi create 239 de locuri de parcare. În momentul de față, în zonă sunt 77 de locuri de parcare la sol. Sunt propuse 70 de locuri de parcare la sol și 239 de locuri de parcare în parkingul auto.
Este luat în calcul un teren de 1.570 de metri pătrați, parcarea urmând să aibă un regim de înălțime subsol – parter și două etaje. De asemenea, vor fi reamenajate trotuarele și aleile pietonale. Parcarea ar urma să aibă inclusiv un perete de verdeață pe toate laturile sale, dar și zone de relaxare pentru cetățenii din împrejurimi.
„Terenul este amenajat cu platforme de parcare pentru autoturisme, alei pietonale și spații verzi, fiind configurat în așa fel pentru a deservi rezidenții aflați în cvartalul determinat de străzile Crinilor, Bulevardul Decebal, strada Ghiocelului și strada Petru Rareș. Cvartalul din care face parte terenul aflat în studiu este construit cu imobile de locuințe colective în regim de înălțime P+4E în medie, dar și P+6E, P+7E și P+8E, iar prin propunerea urbanistică se dorește integrarea corpului de parking auto în ansamblul existent și realizarea unor conexiuni pietonale și auto coerente în cadrul întregului cvartal”, se arată în planul urbanistic zonal al proiectului.
Proteste din cauza unui loc de joacă desființat
În ciuda faptului că în Bistrița este o acută lipsă de locuri de parcare, locuitorii din zonă au spus NU acestui proiect care presupunea desființarea unui loc de joacă de pe strada Crinilor.
Mai mult, oamenii au protestat anul trecut când a fost făcut public proiectul și chiar au trimis la Primăria Bistrița o listă cu semnături prin care își susțineau dezacordul pentru renunțarea la spațiului pentru cei mici și ridicarea parcării cu 239 de locuri de parcare.
„Dacă s-au vrut piste pentru cicliști trebuiau prima dată găsite alternative la parcare și apoi piste. Dar odată cu pistele, cetățenii au pierdut sute de locuri de parcare, care trebuiesc redate cetățeanului. Și cum? Prin distrugerea sau mutarea unor locuri de joacă. Eu unul mă voi opune și excavatoarelor, dacă va fi necesar. Și ca mine sunt toți părinții care își recrează copiii în acel spațiu de joacă”, a fost una dintre postările de pe o rețea de socializare cu privire la acest subiect.
Primăria Bistrița a propus relocarea parcului de joacă pentru copii chiar lângă viitoarea parcare, însă nici această variantă n-a fost pe placul locatarilor din zonă, deși implică și modernizarea acestuia. Locul actual de joacă care va fi desființat este considerabil mai generos decât cel amenajat de municipalitatea, care va avea dimensiuni reduse.
Cu zero parcări etajate sau subterane, Primăria Bistrița s-a apucat de două în 2024
În acest moment, Bistrița, deși este oraș reședință de județ nu are nicio parcare etajată sau subterană amenajată. Asta în condițiile în care astfel de investiții au fost deja finalizate în zonele rurale din Bistrița-Năsăud.
Împinsă de la spate de o lipsă acută de locuri de parcare din cauza celor două proiecte Linia Verde și Axa de Transport, care au dus la dispariția câtorva mii de locuri de parcare, Primăria Bistrița calcă accelerația și s-a apucat anul acesta de două parcări supraetajate.
Lucrările la prima parcare etajată au început chiar în luna februarie a acestui an. Aceasta este amenajată pe strada Ion Minulescu, cu 5,7 milioane de lei. Parcarea etajată va asigura 88 de locuri de parcare în zonă. Momentan sunt doar 43 de locuri de parcare, iar noua clădire va dubla numărul acestora, proiectul presupunând și amenajarea de spații verzi, alei pietonale, mobilier urban și corpuri de iluminat noi.
Lucrările la cea de-a doua parcare etajată au început tot în luna februarie a acestui an. Aceasta este amenajată în zona Aleea Pandurilor, strada Vasile Lupu. Presupune o investiție de 5,2 milioane de lei și va duce la amenajarea a 100 de locuri de parcare, pe două niveluri.
Proiectul prevede amenajarea întregii suprafețe a terenului cu spații verzi, alei pietonale, corpuri de iluminat, mobilier urban. Va exista și o stație de încărcare pentru autovehiculele electrice.
Parcarea de pe Bistricioarei, cel mai scump proiect: 10 milioane de euro
Anul trecut, Consiliul Județean a dat Primăriei Bistrița terenul și proiectul pentru amenajarea unei parcări supraetajate pe strada Bistricioarei, care trebuia să rezolve lipsa de locuri de parcare din zona centrală a municipiului.
Municipalitatea vrea să amenajeze acolo o parcare cu 300 de locuri de parcare, pe o suprafață de 6.498 de metri pătrați, cu acces din strada Bistricioarei. Este vorba despre o clădire cu parter, trei etaje și terasă, care va avea și 62 de locuri tip rastel pentru biciclete și două locuri de parcare exterioare pentru autobuze.
Această parcare va costa nu mai puțin de 52 de milioane de lei, adică peste 10 milioane de euro, fiind cea mai scumpă parcare dintre toate pregătite de municipalitate. Primarul Ioan Turc a anunțat că la ultimul etaj vrea să amenajeze o sală de conferințe, cea mai mare din Bistrița. Fațadele clădirii vor fi acoperite cu vegetație și panouri fotovoltaice, care să asigure energia necesară funcționării.
În total, pentru toate parcările pe care le pregătește, municipalitatea ar urma să cheltuiască în jur de 100 de milioane de lei, fonduri provenite din diferite surse de finanțare.
După parcarea de pe Bistricioarei, următoarea cea mai scumpă ar urma să fie cea de pe strada Năsădului, care va avea parter și un etaj. Aceasta ar urma să coste 9,7 milioane de lei. Cea de pe strada Vasile Lupu costă 5,2 milioane de lei, iar cea de pe strada Ion Minulescu 5,7 milioane de lei. Pe Constantin Roman Vivu urmează să se amenajeze o parcare cu 6 milioane de lei, la fel și pe străzile Lupeni și Clopoțeilor.
20,5 milioane de lei dintr-un împrumut luat de Primăria Bistrița urmează să fie direcționați anul acesta spre aceste parcări. Astfel, pentru parcarea de pe Năsăudului a fost direcționată suma de 8 milioane de lei, pentru cea de pe Vasile Lupu 4,3 milioane de lei, pentru cea de pe strada Ion Minulescu 4,1 milioane de lei, iar pentru cea de pe CR. Vivu tot 4 milioane de lei. Pentru parcarea de pe Lupeni a fost direcționată suma de 119.000 de lei, din bugetul local, iar pentru cea de pe Bistricioarei 123.000 de lei.