Primăria Bistrița continuă să aloce bani pentru locuințele modulare, în ciuda faptului că cele cumpărate în 2018 încă nu sunt funcționale, neavând încă utilități. De asemenea, municipalitatea nici nu s-a asigurat că are suficient teren pentru cele șapte locuințe modulare achiziționate.
Epopeea locuințelor modulare continuă și în 2019 și va continua și în 2020, deși momentan încă nicio familie nu a fost mutată într-unul din aceste mini-apartamente container.
Ideea unor locuințe cu confort minim unde să îi mute pe cei care nu își permit să plătească nici măcar chiria modică percepută de Primăria Bistrița a fost vehiculată încă din anul 2011, fiind promovată intens de viceprimarul de la acea vreme, Andrei Rusu.
Pe atunci, municipalitatea bistrițeană visa la 60 astfel de locuințe, care urmau să fie amplasate pe Dealul Viilor. S-au făcut chiar și două studii de fezabilitate, care au luat în calcul 64 de astfel de locuințe. Cum arată aceste locuințe de tip container aflăm tot dintr-unul din studiile de fezabilitate aprobate atunci:
„Lipsa de locuinţe existentă la nivelul municipiului Bistriţa a determinat acumularea unui număr mare de cereri adresate primăriei de către familii cu venituri modeste care nu dispun de resurse necesare pentru cumpărarea sau construirea unei locuinţe proprii. Există pe rol un număr de 64 de sentinţe de evacuare a unor chiriaşi ai Primăriei, 33 din case situate în centrul istoric al oraşului, 21 din blocuri ANL, 2 din locuinţe sociale şi 8 din alte blocuri din municipiu.
Pentru rezolvarea acestor situaţii de urgenţă, în care municipalitatea este obligată să asigure o variantă de locuire după evacuare, se doreşte amplasarea de locuinţe de necesitate, care să asigure un confort minim.
Se propune să se amenajeze 8 locuinţe, cu regim de înălţime P, având 30 metri pătrați construiţi, fiecare fiind alcătuită dintr-o cameră, grup sanitar şi bucătărie”, se preciza prin documentele din 2012.
Prefectura nu a avizat hotărârea
Locuitorii din Viişoara, care îşi au locuinţele în imediata apropiere a zonei unde urmează a fi amplasate locuinţele modulare, nu au văzut cu ochi buni iniţiativa municipalităţii, cu atât mai mult cu cât viitorii lor vecini ar fi majoritatea de etnie romă şi extrem de săraci. La gândul că le va fi afectata liniştea şi integritatea gospodăriilor lor, localnicii din Viişoara au protestat împotriva proiectului municipalităţii.
Astfel, prin 2013, 64 de cetăţeni din Viişoara au întocmit o contestaţie pe care au înaintat-o şi Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, oamenii motivând că zona pe care ar urma să fie amplasate containerele de locuit, cunoscută ca fiind Dealul Viilor, este de fapt pajişte şi se află în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, singurul care îi poate schimba destinaţia, conform Legii 214/2011.
La acea vreme, în baza contestaţiei formulată de cei 64 de bistriţeni, dar şi considerând că se încalcă legea, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a înaintat Primăriei Bistriţa o plângere prealabila împotriva hotărârii adoptate de Consiliul Local.
Potrivit documentului citat, Prefectura menţiona că „analizând documentaţia care a stat la baza hotărârii reiese că amplasamentul locuinţelor de necesitate se afla în localitatea componentă Viişoara, ridul Valea Viilor, destinaţia actuală a terenului conform Certificatului de urbanism nr. 1270/05.08.2011 fiind de păşune în intravilan. La data adoptării hotărârii a intrat în vigoare Legea 214/2011pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor. (…) Construirea de locuinţe de necesitate implică schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, studiul prevăzând amenajarea de terase balastate pe care să fie amplasate construcţiile şi drumuri de acces, or conform aceleiaşi legi schimbarea categoriei de folosinţă a pajiştilor se face numai cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ori Ministerul Mediului şi Pădurilor, după caz, în calitatea lor de entităţi care întocmesc amenajamente pastorale sau silvopastorale prevăzute de lege. La art. 28, alin.1, lit. a din Legea 214/2011 se prevede că schimbarea destinaţiei suprafeţei de pajişte în alte categorii de folosinţă fără aprobările legale în vigoare constituie infracţiune”, se menţiona în actul emis de Prefectură, în 2012.
Mai mult decât atât, Instituţia Prefectului considera că nu s-a respectat legea nici în cazul întocmirii studiului de fezabilitate.
Reprezentanţii municipalităţii nu au fost însă de acord cu punctul de vedere al Instituţiei Prefectului, întrucât, spuneau ei, conform Planului Urbanistic General aprobat în anul 2004, terenul respectiv din Viişoara are destinaţie de zonă de locuinţe individuale.
În fiecare an s-a vehiculat altă sumă pentru locuințele săracilor
Potrivit primului studiu de fezabilitate realizat pentru acest proiect, o locuință modulară urma să coste 50.000 de lei. Următorul studiu de fezabilitate estima o astfel de investiție la peste 82.000 de lei.
Primele locuințe modulare au fost achiziționate abia în anul 2018. Atunci s-au cumpărat 8 astfel de locuințe. Valoarea unui container s-a dublat aproape, față de ce se estima în studiile de fezabilitate.
Astfel, Primăria Bistrița a cheltuit pe o locuință modulară nu mai puțin de 150.000 de lei. Containere achiziționate au 4 încăperi: o cameră, un dormitor, un grup sanitar și bucătărie. Un astfel de container are 6 metri lungime, 2,5 metri lățime și 2,7 metri înălțime.
Unul dintre containere a fost donat Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, care l-a oferit unei familii care locuia până anul trecut în Pădurea Codrișor, în niște barăci improvizate.
În 2015, Primăria Bistrița a început să facă și liste cu cei care ar trebui să ajungă să locuiască în aceste containere. Doar că, în 2019, locuințele modulare încă nu au niciun locatar.
Prima problemă apăruta a fost identificarea terenului. Primăria Bistrița voia ca acestea să fie amplasate tot în Viișoara, la doi pași de locuințele sociale. Așa că a mers înainte și a achiziționat o bucată de teren pentru amplasarea containerelor. Problema este că nu este suficient teren pentru toate cele 7 containere, astfel că, municipalitatea caută momentan încă o bucată de teren pentru completare.
Mai mult, deși a trecut mai bine de un an de la achiziționarea locuințelor modulare, acestea nu sunt funcționale încă. Asta pentru că nu sunt gata lucrările la utilități.
Primăria Bistrița continuă să spargă bani pentru studii
Deși încă nu sunt funcționale, municipalitatea continuă să direcționeze bani spre acest proiect. Este vorba despre elaborarea de documentații tehnico-economice pentru locuințe de necesitate. În acest sens s-a organizat o licitație publică.
Firma care va câștiga această licitație va trebui să pregătească studiul de fezabilitate, planul de amplasament, studiul topografic și documentațiile pentru obținerea avizelor și acordurilor.
De asemenea, câștigătorul va trebui să facă și proiectul de organizare de șantier și să ofere asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor. Primăria Bistrița a pus la bătaie 21.833 de lei din fonduri bugetare.
Andreea Moldovan
CU TOATE STRAZILE DIN BISTRITA ASFALTATE ,ILUMINATE SI CANALIZARE PESTE TOT SE POATE TRECE LA URMATORUL PAS , CUMPARAREA DE CONTAINERE METALICE ,CARE CU VREMEA VOR AJUNGE LA REMAT …..!!!!!!!??????
Pai mai … voi … hai care ati ajuns la butoane prin ” lovitura de palat ” … , se fac toate astea ca sa aveti voi ce ” demola „… pana la urmatoarele alegeri … ca dupa aia, ori continuati cu demolatul, ori faceti si voi altceva, ce va fi demolat de cei care vor urma la butoane… la celelalte alegeri … Unde vreti sa mai lucreze constructorii, daca nu se mai sparge si demoleaza nimica ?!