-
Fostul comandant al Poliţiei Năsăud, Leon Cloşcă, care a renunţat la uniforma de poliţist după ce DNA a deschis un dosar penal pe numele său, alături de fostul inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud (IPJ BN), Ioan Ovidiu Mureşan, şi fostul şef al Serviciului de Poliţie Rutieră – Roberto Hasnăş, a dat în judecată MAI, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi InspectoratulGeneral al Poliţiei Române (IGPR), din cauza condiţiilor precare de care a avut parte în perioada în care a fost arestat preventiv la IPJ Cluj.
-
Instanţa Judecătoriei Cluj-Napoca i-a acordat daune morale de peste 20.0000 lei.
Leon Cloşcă a petrecut nu mai puţin de 100 de zile în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. Însă condiţiile în care acesta a fost ţinut acolo erau deplorabile. Astfel că, asistat de avocata clujeancă Almaş Sonia, a demarat o acţiune în civil prin care a cerut daune morale pentru modul în care i-a fost afectată demnitatea şi condiţiile în care a fost nevoit să stea în arest preventiv.
În instanţă, acesta a enumerat mai multe probleme identificate. De la camera cu perimetru restrâns, lipsa accesului la aer sau a vreunei ferestre spre exteriorul clădirii, a grupului sanitar infect şi comun nesituat în apropierea celulei la lipsa condiţiilor minime pentru a supravieţui, Cloşcă susţine că i-ar fi fost afectată demnitatea.
Personalul IPJ Cluj, singurul lucru bun în ecuaţie
Singura declaraţie pe care am reuşit să o obţinem de la Leon Cloşcă cu privire la această speţă a vizat faptul că personalul de la arestul preventiv s-a comportat procedural fără a comite vreun abuz la adresa suspecţilor aflaţi acolo.
„Este foarte greu pentru mine să îmi amintesc de acea perioadă. Tot ce pot să spun e că, singurul lucru ce oarecum m-a făcut să îndur mai bine condiţiile din arestul IPJ Cluj a fost comportamentul personalului, absolut legal şi procedural în concordanţă cu regulamentul intern de acolo. De altfel, doresc să nu se înţeleagă greşit. Nu am fost favorizat nici eu şi nici alţii de poliţiştii de acolo, ci doar trataţi conform procedurii”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Leon Cloşcă.
22.000 de lei daune morale decise de Judecătoria Cluj-Napoca
Leon Cloşcă a fost în arestul preventiv în perioada 24 noiembrie 2015 – 5 martie 2016. Astfel că în toamna anului trecut, avocata acestuia a formulat cererea de chemare în judecată de către Leon Cloşcă a INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEŢEAN CLUJ, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi implicit a MINISTERULUI AFACERILOR ŞI INTERNELOR.
Luna trecută, magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca a stabilit ca Leon să primească 22.400 de lei daune morale la care se adaugă dobândă legală aferentă sumei menţionată.
„Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de reclamantul Cloşcă Leon Anton, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Respinge, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive ale pârâţilor Inspectoratul Generalal Poliţiei Româneşi Ministerul Afacerilorşi Internelor invocate de aceştia prin întâmpinare. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi modificata de reclamantul Cloşcă Leon Antonîn contradictoriu cu pârâţii I P J CLUJ, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Afacerilor şi Internelorşi, în consecinţă: Obligă pârâţii să achite reclamantului, în solidar, suma de 22.400 lei, reprezentând daune morale şi dobândă legala aferentă sumei menţionate, calculată începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, 02.07.2015 şi până la data plăţii integrale a acesteia. Obligă pârâţii, în solidar, să achite reclamantului suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată” se arată în minuta şedinţei.
Însă această decizie nu rămâne definitivă. Pârâţii au drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea ei.
Trimis în arest preventiv pentru abuz în serviciu
După cum bine se cunoaşte, inspectorul principal de poliţie Leon Cloşcă, fostul comandant al Poliţiei Năsăud, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile la cererea procurorilor DNA, admisă de Tribunalul Cluj.Măsura a fost prelungită, Cloşcă stând în arestul IPJ Cluj timp de 3 luni. Fostul comandant al Poliţiei Năsăud a fost acuzat de abuz în serviciu, constând în 24 de acte materiale săvârşite în perioada iunie – noiembrie 2014, în acelaşi dosar fiind implicaţi Ioan Ovidiu Mureşan, fostul şef al IPJ BN şi Roberto Hasnăş, fost şef al Serviciului Poliţiei Rutiere.
Dintr-un anumit punct de vedere, paradoxal, fostul poliţist Leon Cloşcă deşi a fost un profitor al sistemului, în acelaşi timp este şi o victimă a acestuia. Într-o societate normală cu un sistem normal, un asemenea personaj nu-şi putea depăşi condiţia, probabil putând fi cel mult un bun cadru de Poliţie.
Dacă nu intervenea acţiunea procurorilor DNA, Cloşcă urma să fie avansat în funcţie chiar pe 1 Decembrie 2014, pentru „merite deosebite” şi urma să fie numit pe o funcţie de conducere în IPJ BN, adjunct al şefului instituţiei, în locul comisarului şef Ciprian Buta, ajuns şi el în această funcţie pe alte considerente decât cele legate de competenţă şi profesionalism. Leon Cloşcă a ajuns la şefia Poliţiei Năsăud în 2012, având susţinere politică pe faţă din partea PSD şi a unui om de afaceri interesat de protejarea afacerilor pe care le desfăşura.
Leon Cloşcă a visat să ajungă sus, la conducerea IPJ BN. Astfel că nu s-a dat în lături de la nimic, inclusiv de la încălcarea cu premeditare a legii, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l mulţumi pe şeful IPJ BN, Ioan Ovidiu Mureşan.
Numai că pe fir au intervenit serviciile de informaţii, iar DNA a dat lovitura de graţie, întregul grup infracţional organizat din interiorul IPJ BN, din care a făcut parte şi fostul şef al Poliţiei Năsăud, inspectorul principal de Poliţie Leon Cloşcă, a fost anihilat.
Ascensiunea în IPJ BN
Leon Cloşcă, a intra în Poliţie în 1999, ca elev al Şcolii de Subofiţeri de Poliţie ”Vasile Lascăr” din Câmpina, pe care a absolvit-o în 2001. Între 2001 – 2003 a fost ajutor de şef de post la Postul de Poliţie TF Dej Triaj din cadrul I.P.T (Transporturi Feroviare – TF) Cluj, mai apoi, în perioada 2003-2005, şef patrulă în cadrul Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa – Năsăud, după care a devenit şeful Postului de Poliţie Runcu Salvei, unde a stat până în 2006. În anul respectiv a absolvit facultatea de Drept din cadrul universităţii “Bogdan-Vodă” Cluj-Napoca şi făcut pe “pile” ofiţer. Odată cu intrarea în corpul ofiţerilor de Poliţie, Leon Cloşcă a fost numit într-o funcţie de execuţie la Poliţia Năsăud, la Biroul Poliţiei Rurale. În 2008 încet a început să urce treptele ierarhiei din Poliţie, fiind numit şef al Poliţiei Dumitra, funcţie pe care a ocupat-o până în 2011.
Din iunie 2011 a deţinut şefia Secţiei 6 Poliţie Rurala Năsăud, iar din aprilie 2012 a condus iniţial ca interimar, Politia Oraşului Năsăud. Ascensiunea fulminanta a lui Cloşcă din simplu agent de Poliţie la TF în 10 ani să ajungă ofiţer şi să conducă o Poliţie orăşeneasca, este posibilă numai în România. Cel care a pus umărul la înălţarea lui Leon Cloşcă dintr-un simplu agent de Poliţie de la TF, în ditamai ofiţerul de Poliţie şi apoi în diferite poziţii de conducere a fost Ioan Mureşan, fost şef al Poliţiei Transporturi Feroviare Cluj, ulterior numit la şefia IPJ BN, susţinut de aşa-zisul “Grupul de la Cluj”.
” Calul… pe calul… pe calul… calare „. Asa este in tot acest sistem , peste tot .
Ca sa poti fi „uns”… trebuie sa ” cumperi ” mai intai „uleiul ungerii”… si apoi, sa aiba cine te „unge”… fara sa aiba importanta daca scoala pe care ai facut-o a fost „la zi ” sau la „pune x-ul”… , fara sa ai o anume experienta profesionala … ci doar, sa „treaca timpul” , sa nu faci nimic ca sa nu gresesti nimic… si daca n-ai facut „nimic ” si nici n-ai gresit „nimic „… nu exista motive sa nu fi „avansat” …. etc. etc.
Oare ceilalți! Ce fel de condiții au avut?