„Prima casă” şi-a deschis larg uşile pentru dezvoltatorii imobiliari. Guvernul anunţa ţanţoş că „are di tăte”: garanţii pentru case ridicate de la zero, “în roşu”, finalizate sau ipotecate.
Nici nu a intrat bine în vigoare, că programul „Prima casă” a şi intrat într-o nouă etapă de modificare. La mijlocul lunii iunie, guvernanţii au aprobat normele metodologice de aplicare a programului „Prima casă”, prezentat ca o soluţie salvatoare pentru tinerii cu venituri mici, dar şi o măsură anticriză, care va revigora piaţa imobiliară. Guvernanţii au aunţat la scurt timp că lansarea programului este unul de succes: „Programul „Prima casă” a trezit un interes crescut şi din partea persoanelor fizice şi din partea băncilor, astfel că peste 20 de instituţii financiare au prezentat oferte complete, cu referire la nivelul dobânzilor şi al comisioanelor. Beneficiarii Programului “Prima casă”, persoanele care nu au o casă în proprietate şi care nu au un credit ipotecar în derulare, vor putea solicita o garanţie guvernamentală în limita sumei de 60.000 de euro în vederea achiziţionării primei locuinţe”. După ce diferite voci au susţinut că programul nu are chiar atât succes pe cât susţin guvernanţii şi că beneficiarii trebuie să aibă venituri consistente, iar constructorii nu câştigă nimic din acest program pentru că locuinţele cumparate sunt gata construite, Guvernul a “sucit” programul şi a anunţat completarea lui. Premierul Emil Boc a anunţat că: “Guvernul a completat cadrul legal privind Programul “Prima casă”, astfel încât persoanele care doresc sa beneficieze de acest program să-şi poată cumpăra o locuinţă finalizată, înscrisă în Cartea Funciară, fie o locuinţă aflată la faza de construcţie sau care urmează sa fie construită. Prin aceste completări, putem spune că actul normativ şi-a atins cele trei obiective: oferim românilor şansa de a avea acces, în condiţii mai bune de achiziţie, a locuinţei, dezgheţăm creditarea în România şi contribuim la stimularea activităţii economice din domeniul construcţiilor şi sectoarelor conexe acestui domeniu”, a declarat primul-ministru. Iar Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a afirmat că mecanismul Programului “Prima casă” se va baza pe mobilizarea capitalului bancilor şi introducerea constructorilor în acest mecanism: “Astfel, beneficiarul va depune la bancă o cerere de finanţare însoţită de un ante-contract de vanzare-cumparare a locuinţei sau prezintă, în cazul construcţiei, contractul de construcţie cu o societate din domeniu. În urma constatării incadrării solicitantului în criteriile de eligibilitate ale Programului, banca va emite o promisiune unilaterală de creditare, sub condiţia obţinerii unei promisiuni de garantare. În acest moment intervine Fondul de Garantare, care emite promisiunea de garantare, îndeplinindu-se astfel două condiţii majore pe care le aşteaptă, pe de o parte, finanţatorii – băncile – , iar pe de altă parte beneficiarii. Promisiunile de creditare şi de garantare sunt valabile pe o perioada de 18 luni, timp în care locuinţele sa fie finalizate. În momentul în care locuinţele sunt finalizate, promisiunile de creditare şi de garantare se transformă intr-un contract de garantare, prin urmare, beneficiarul intră în posesia banilor pentru a putea plăti constructorului locuinţa, iar locuinţa devine ipoteca de gradul I în favoarea Ministerului Finanţelor”.
Modificările anunţate de guvernanţi au intrat săptămâna trecută în vigoare, odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial. Imediat s-a anunţat cu surle şi trâmbiţe că: „Guvernul a adoptat modificările legislative necesare ce vor permite dezvoltatorilor imobiliari care au construit locuinţe pe credite ipotecare să poată intra în Programul "Prima Casă”. Nu mai există niciun fel de barieră, de niciun fel de natură. Astăzi iţi poţi construi o casă de la zero, beneficiind de o garantie guvernamentală de 60.000 de euro; poţi să-ţi cumperi o casă la roşu, nefinalizată, şi să primeşti o garanţie de la stat de 60.000 de euro sau poţi să-ţi cumperi o locuinţă finalizată, fie ipotecată, fie neipotecată de către constructor, astfel încât să intri în posesia acesteia”, a explicat şeful Executivului. Numai că tot au mai rămas nişte bariere: veniturile scăzute ale potenţialilor beneficiari şi preţul caselor, care de la lansarea programului au crescut cu 10 procente.
Condiţiile „primului proprietar”
Condiţiile pe care persoanele fizice trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de acest Program: * Să nu deţină in proprietate o locuinţă, individual sau în comun, împreună cu soţii lor sau cu alte persoane, * Să nu aibă în derulare un credit ipotecar, * Să dispună de un avans de 5% din preţul de achiziţie a locuinţei, dacă preţul acesteia este mai mic sau egal cu 60.000 de euro. Primul-ministru a explicat că poate fi achiziţionată o locuinţă cu valoare mai mare de 60.000 de euro, insă atunci beneficiarul trebuie sa dispună de avansul pentru locuinţă, plus diferenţa dintre preţul de achiziţie al locuinţei şi suma de 60.000 de euro.
Persoanele care doresc sa intre in acest program se obligă să nu înstrăineze locuinţa achizitionaţă în primii 5 ani de la data dobândirii şi, de asemenea, se obligă să constituie in favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, o ipotecă de rang I asupra locuinţei achiziţionate.
“Nu mai există niciun fel de barieră, de niciun fel de natură. Astăzi iţi poţi construi o casă de la zero, beneficiind de o garanţie guvernamentală de 60.000 de euro; poţi să-ţi cumperi o casă la roşu, nefinalizată, şi să primeşti o garanţie de la stat de 60.000 de euro sau poţi să-ţi cumperi o locuinţă finalizată, fie ipotecată, fie neipotecată de către constructor, astfel încât să intri în posesia acesteia” – Emil Boc.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.Ok