Tribunalul Maramureş vine cu prima sentinţă în dosarul în care Marius Cotor, fostul director general al Leoni, se luptă cu compania, încercând să anuleze decizia acestora de concediere. Judecătorii maramureşeni au respins cererea lui Cotor şi au menţinut decizia de concediere a nemţilor de la Leoni.
În anul 2017, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud era înregistrat un dosar care avea drept obiect un litigiu de muncă. Marius Cotor, fostul director general al Leoni, contesta în instanţă decizia de concedierii dispusă de patronatul german al companiei. Acesta cerea reintegrarea sa în funcţia deţinută, precum şi o serie de despăgubiri substanţiale. În luna aprilie, chiar când se împlinea un an de la debutul procesului, Curtea de Apel Cluj admitea cererea de strămutare formulată de cei de la Leoni, iar procesul s-a mutat la Tribunalul Maramureş, care a şi venit cu prima sentinţă, care, însă, nu este definitivă şi poate fi contestată.
Afla mai multe detalii cumparand editia tiparita a Gazetei de Bistrita.
Andreea Moldovan