Preţul rovinietei ar putea creşte semnificativ pentru anumite vehicule de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, în timp ce pentru altele ar putea să scadă, după cum reiese din proiectul pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002.
Iniţial, propunerile au fost incluse într-un proiect de ordonanţă de Guvern, însă acestea au fost relansate în dezbatere publică sub formă de proiect de lege.
Potrivit propunerii de act normativ a MT, în cazul vehiculelor de transport de marfă care au masa totală maximă autorizată cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone, rovinieta va fi mai scumpă. Mai exact, tariful pentru o zi va fi de 11 euro (faţă de 4 euro, cât este în prezent), cel pentru şapte zile – 27 de euro (faţă de 20), cel pentru 30 de zile – 55 de euro (faţă de 52), cel pentru 90 de zile – 155 de euro (faţă de 120) şi cel pentru 12 luni – 550 de euro (faţă de 320).
Pentru vehiculele de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată între 7,5 şi 12 tone, exceptând rovinieta pentru o zi, care va fi de 11 euro în loc de 7, şi cea pentru 12 luni, care va fi de 635 de euro în loc de 560, autorităţile vor face următoarele reduceri:
-pentru şapte zile: 31 de euro (faţă de 35, cât este în prezent);
-pentru 30 de zile: 63 de euro (faţă de 91);
-pentru 90 de zile: 180 de euro (faţă de 210).
Referitor la vehiculele de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone (cu maximum trei axe), singura creştere va fi a rovinietei pentru o zi este de 11 euro în loc de 9 euro.
În rest, preţul va fi:
-pentru şapte zile: 36 de euro (faţă de 45, cât este acum);
-pentru 30 de zile: 72 de euro (faţă de 117);
-pentru 90 de zile: 205 euro (faţă de 270);
-pentru 12 luni, tariful va fi în continuare de 720 de euro.
În cazul vehiculelor de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone (cu minimum patru axe), tariful pentru o zi şi cel pentru 12 luni vor rămâne aceleaşi (11, respectiv 1.210 euro). Însă rovineta de şapte zile va costa mai mult (60 de euro, faţă de 55), iar cea pentru 30 sau 90 de zile va costa mai puţin (121 de euro, faţă de 143, respectiv 350 de euro, faţă de 374).
Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, autorităţile fac aceste modificări de tarife pentru a se conforma reglementărilor europene aflate în vigoare.
Lipsa rovinietei poate fi sancţionată cu amenzi de până la 4.500 de lei.
Proiectul de lege NU se aplică în momentul de faţă. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie aprobat de Guvern, adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.
Este normal sa se modifice aceste preturi atata timp cat am aderat la niste norme europene.