Preşedintele Platformei Acţiunea 2012, expulzat în ajunul unui marş unionist

255

Preşedintele Asociaţiei Platforma Unionistă Acţiunea 2012, George Simion, care este cetăţean român, a fost reţinut de ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate şi a fost expulzat din Republica Moldova, cu o interdicţie de intrare în această ţară pe termen de 5 ani. George Simion a declarat că motivul pentru care a fost reţinut ar fi marşul unionist pe care Platforma Acţiunea 2012 îl va organiza sâmbătă în Chişinău.

 

George Simion a declarat că a fost reţinut în faţa Liceului ”Gheorghe Asachi”, unde urma să se întâlnească cu cadrele didactice. El a fost invitat de colaboratorii SIS să-i însoţească la sediul instituţiei. Ulterior, a fost urcat în maşina cu care a fost dus spre graniţă cu România. Simion a primit o expulzare pe o perioadă de cinci ani de la Serviciul de Informaţii şi Securitate, însă nu i s-au explicat motivele pentru care a devenit persona non grata în Republica Moldova.

Potrivit Romanian Global News, vinovaţi pentru deteriorarea relaţiilor dintre Bucureşti şi Chişinău sunt ministrul de interne Oleg Bălan şi şeful SIS, Mihai Bălan. ”Aceştia la cererea tripletei Filat-Plahotniuc-Voronin au ordonat desfăşurarea operaţiunii care a dus la expulzarea lui George Simion. Operaţiunea a avut inclusiv o fază de monitorizare şi documentare după care a urmat o fază de informare (de fapt dezinformare) a decidenţilor politici pentru a le da acestora argumente pentru ordonarea oficială a operaţiunii de expulzare”, arată publicaţia.

 

Reacţii politice peste Prut

Partidul Naţional Liberal şi Consiliul Unirii au cerut imediat ridicarea interdicţiei aplicată lui George Simion. Consiliul Unirii, din care face parte şi PNL, condamnă această abordare. Opţiunea unionistă, exprimată paşnic, nu poate fi considerată – în temeiul legislaţiei europene, al deciziilor CEDO, ca precedent pentru situaţiile şi deciziile pronunţate în chiar cazul PNL de către instanţele justiţiei naţionale, – drept opţiune sau ”acţiune îndreptată împotriva ordinii constituţionale a Republicii Moldova”.

”Cetăţenii români sunt deportaţi abuziv din Basarabia. Decizia de astăzi, 13 mai 2015, a autorităţilor guvernamentale de la Chişinău (Biroul Migraţie şi Azil) de a-l deporta din Basarabia pe George Simion, cetăţean al României, şi de a-i interzice accesul în stânga Prutului timp de cinci ani de acum încolo este una arbitrară, care sfidează legea şi statul de drept, precum şi norma europeană în materie de liberă circulaţie a persoanelor. Este pentru a doua oară când George Simion este împiedicat să se afle în Basarabia, prima interdicţie de intrare fiind pusă de guvernul Iurie Leancă. Nu există temeiuri rezonabile pentru această deportare a unui cetăţean al României. Sunt solidar cu George Simion. Sunt convins că această decizie de deportare din Basarabia a unui cetăţean al României trebuie anulată neîntârziat”, a declarat public şi Victor Alexeev, reprezentantul PSD în Basarabia.

 

MAE cere clarificări

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului român de Externe, după ce George Simion a fost reţinut Ambasada României la Chişinău a luat imediat legătura cu Ministerul de Interne şi Biroul Migraţie şi Azil de la Chişinău şi a solicitat clarificări. O cerere formală în acest sens a fost adresată şi Ministerului de Externe. „Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Chişinău, păstrează în atenţie cazul, pentru obţinerea tuturor informaţiilor clarificatoare”, se mai spune în declaraţie.

Totuşi, Ministerul Afacerilor Interne de la Chişinău încearcă să prezinte într-un comunicat motivele expulzării din Republica Moldova a lui George Simion, argumentând că acesta ar fi prezentat pericol pentru securitatea naţională a RM.

„În legătură cu adresările parvenite la adresa Direcţiei relaţii publice a MAI informăm, că potrivit art. 55 al Legii nr. 200 din 2010, autorităţile naţionale sunt în drept să adopte decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă ca o măsură asigurătorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională.

Astfel, la 13 mai curent, în baza materialelor acumulate, în privinţa cetăţeanului României, Simion George-Nicolae, de către Biroul Migraţie şi Azil al MAI a fost emisă şi înmânată persoanei decizia privind declararea drept persoană indezirabilă” , precizează Ministerul Afacerilor Interne.

IMG_6307

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here