Home Politică Președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei mulțumește Senatorului Dorin Dobra

Președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei mulțumește Senatorului Dorin Dobra

În urma participării la marșul Marea Adunare Națională din data de 5 iulie din Republica Moldova, Senatorul Dorin Dobra a primit o scrisoare de mulțumire de la Președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, Anatol Ursu.

„Noi, Tinerii Moldovei, am avut cea mai frumoasă perioadă din viețile noastre la Chișinău (Marea Adunare Națională din 5 iulie), la Ungheni (Podul de Flori din 11 iulie), la București (când am fost întâmpinați de frații din dreapta Prutului pe 12 iulie) și nu ne vom opri până nu vom Reîntregi Țara. Am mers pe caniculă și ploi ca să ajungem să cerem Unirea la București, pentru că noi ne dorim să revenim acasă. Limba lui Ion și Doinea Aldea Teodorovici și cele mai frumoase tradiții pe care le păstrăm cu sfințenie nu ne lasă să dormim liniștiți nici o noapte până când nu vom merge la Iași, la bojdeuca lui Creangă fără ca să fim întrebați pe Prut cu ce scop trecem granița (rușinoasă). Bucuria pe care am trăit-o la București când ne aplaudau mii de oameni în stradă sau locurile nemaipomenite pe care le-am văzut la primele Școli de de Cultură și Afirmare Românească ne întăresc și ne dau forțe să continuăm demersul nostru cu și mai multă încredere. Vă avem aproape și asta ne face invincibili. Ne dăm seama că aveți mii de alte griji în viața de zi cu zi și ne minunăm cât de mult ne puteți iubi încât să ne susțineți acțiunile chiar și pe astfel de vremuri grele. Vă simțim căldura părintească și vă mulțumim că existați. Cu noi, cei care suntem tineri, entuziaști și plini de forțe și cu dumneavoastră, cei care ne oferiți un sprijin financiar când avem mai mare nevoie, dezideratul Unirii e foarte aproape. Primiți mulțumirile noastre. Am încercat să nu vă dezamăgim și să ne continuăm pe jos Marșul lui Ștefan cel Mare scandând în 1000 de voci: „Doar o ȚARĂ am și asta o iubesc: Basarabia – pământ românesc!” a scris Anatol Ursu către Dobra.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version