Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut, în cadrul unei declaraţii televizate, premierului Victor Ponta să demisioneze.
„Astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat public că primul ministru Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România, ca primul ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului ministru Victor Ponta. Aceste consideraţiuni şi solicitarea de demisie i le-am comunicat primului ministru într-o discuţie pe care am avut-o acum câteva minute”, a declarat preşedintele României în urmă cu câteva minute.