Ce a scris Turcan:
„Despre praf: Opozitia conteaza si e relevanta doar atunci cand e prezenta, pentru ca uneori mobilizarea poate fi decisiva in a castiga o lupta prin votul pe care il ai. Sau macar iti exprimi clar si tare pozitia politica, daca votul tau nu e decisiv.
Cei care lipsesc atunci cand e mai important (la mize politice foarte mari) sunt cei care fac OPOZITIA PRAF si intretin senzatia unei complicitati subterane cu agenda celor care fac din hotie o virtute. Absentele de ieri din Comisia juridica (cu exceptia celei motivate medical dar care trebuia sa aiba inlocuire) aduc intreg partidul in punctul de a fi privit ca pactizand cu PSD.
Asadar, nu le pot trece cu vederea, dar nu e rolul meu sa le explic sau sa le scuz opiniei publice. Aceasta este in primul rand obligatia celor in cauza fata de oamenii care i-au votat. Acesta este raspunsul meu, onest, pentru nenumaratele mesaje de indignare pe care le-am primit.
Nu cred ca ar trebui sa-si mai permita vreun lider din PNL sa perpetueze aceasta abordare, tipic PSD-ista, potrivit careia ne putem permite orice pentru ca pana la urma poporul uita. E ceea ce a adus PNL in aceasta situatie si este chiar pariul pe care PSD il face acum cu gratierea si il va pierde: POPORUL NU UITA SI CU GREU IARTA! Cu atat mai dificil ii va fi PNL-ului, pentru ca fata de partid au fost si sunt asteptari mari – in consecinta dezamagiri pe masura.
Iar pentru a raspunde asteptarilor, prima conditie este sa fii acolo unde conteaza ca sa poti arata ca esti cu adevarat cine spui ca esti. Asta astept de la toti parlamentarii PNL!”
Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, ca aceia care critica din interior partidul si spun ca va avea soarta PNTCD sunt ¬ridicoli si penibili¬, referindu-se la afirmatiile presedintelui interimar al PNL, Raluca Turcan, care a declarat recent ca partidul pe care il conduce nu „ar fi fost mai breaz¬ la guvernare decat actualul Guvern, ea subliniind ca la alegerile parlamentare din decembrie „PNL a fost praf”.
Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea, liderul grupului parlamentar liberal, a declarat pentru HotNews.ro ca absenta a doi membri PNL din trei de la sedinta comisiei juridice in care s-a votat gratierea faptelor de coruptie nu a fost „ceva premeditat” dar daca ar fi fost toti membrii PNL la sedinta, PSD nu ar mai fi supus la vot amendamentul.
Amintim ca votul in comisie pentru aceasta propunere a fost de 5 la 3 – toti membrii PSD au votat „pentru”, in timp ce cei de la PNL, USR si UDMR – cate unul de la fiecare – au votat impotriva. In prezenta celorlalti doi senatori liberali din comisie, votul ar fi fost 5 la 5 (PNL a anuntat ca va vota impotriva).
Au lipsit de la PNL senatoarele Alina Gorghiu si Nicoleta Pauliuc. A fost prezent Daniel Fenechiu, fostul lider al Partidului National Democrat, venit la PNL inainte de alegerile parlamentare din 2016.
Precizam ca liderul de grup poate face inlocuiri in comisii atunci cand stie ca un coleg va absenta. Astfel, avand in vedere ca senatoarea Nicoleta Pauliuc, vicepresedintele comisiei, se afla in spital, in locul acesteia putea veni altcineva. In ceea ce o priveste pe senatoarea Alina Gorghiu, aceasta a venit la un moment dat la sedinta, a stat cateva minute si a plecat, inainte de a se vota acest amendament relatează Hotnews.