Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a declarat vineri, după ce ICCJ a respins cererea lui Călin Georgescu de a se relua turul doi al alegerilor prezidențiale, că partidul îl susține pe acesta pentru ce reprezintă cazul lui, adică „un abuz făcut de statul român împotriva unui candidat la Președinție”.
„Între AUR și domnul Georgescu nu există un pact, nu e o condiționare a susținerii noastre oferită domniei sale, i-am oferit-o în mod automat. Domnul Călin Georgescu se bucură de susținerea oricărui român și a oricăror grupuri de români. Noi nu-l susținem pe Georgescu neapărat pentru persoana domniei sale, ci pentru ce reprezintă cazul domniei sale, un abuz făcut de statul român împotriva unui candidat la Președinție. Azi i se întâmplă lui, mâine i se întâmplă altcuiva și nu vrem să admitem un astfel de precedent și să trecem cu ușurință peste el”, a afirmat Claudiu Târziu.