
„Inflamarea situației este neplăcută, precum si apelul la 112, mai ales în condițiile în care apartenența la viața publică aduce cu sine și expunerea în media”, afirmă președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, care arată că „funcția de parlamentar nu presupune doar avantaje”.
„Dreptul la liberă informare este stipulat prin lege, iar Regulamentul privind acreditarea jurnaliștilor la Camera Deputaților prevede, în mod expres, locurile unde jurnaliștii acreditați au acces. Spațiile din fata grupurilor parlamentare, conform Regulamentului de acreditare, sunt zone deschise mass-media. Având în vedere contextul politic, dar și candidatura la funcția de președinte al României a doamnei Anamaria Gavrila, președinta POT, interesul presei pentru obținerea unei declarații este justificat.
Inflamarea acestei situații este neplăcută, precum si apelul la 112 al doamnei deputat Gavrila, mai ales în condițiile în care apartenența la viața publică aduce cu sine și expunerea în media. Funcția de parlamentar nu presupune doar avantaje, așa cum foarte mulți dintre cei intrați de curând în Parlament au crezut, ci vine la pachet și cu astfel de momente care presupun deschidere, sinceritate și tărie de caracter”, afirmă președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban.
Anamaria Gavrilă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, după ce a chemat polițiștii la biroul din Parlament pentru că era deranjată de prezența jurnaliștilor.
Polițiștii au stabilit că ziariștii nu au încălcat prevederile legale, zona respectivă permițând accesul acestora.
Citește și: Singurii beneficiari reali ai căminelor culturale din Cluj sunt firmele de casă ale primăriilor