Home Știri Prescolarii si elevii au sarbatorit Ziua Internationala a Copilului

Prescolarii si elevii au sarbatorit Ziua Internationala a Copilului

Sute de preşcolari au sărbătorit marţi, 1 iunie, Ziua Copilului prin dans şi veselie, în cadrul festivalului judeţean "Kalokagathia". Aflat la a cincea ediţie, evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Municipal de Cultură "George Coşbuc" din Bistriţa şi s-a bucurat de participarea a 23 de grupuri de dansatori din grădiniţele din judeţul Bistriţa-Năsăud.

 

 

Preşcolarii au încântat sala arhiplină, cu ritmuri de dans modern, dans ritmic sau dans popular. La final, toţi participanţii au fost răsplătiţi cu dulciuri din partea organizatorilor. Coordonatorul "Kalokagathia" este inspectorul de specialitate al ISJ B-N Emiliana Chira, iar coordonatorul de proiect a fost educatoarea Corina Ţifrea. Partenerii şi sponsorii evenimentului au fost Primăria municipiului Bistriţa şi Centrul Municipal de Cultură "George Coşbuc" din Bistriţa.
    

 

Dacă preşcolarii au sărbătorit prin dans, elevii de clasa I au participat la un concurs de desene cu tema centrală "Călătorie în lumea basmelor". Organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Serviciul Educaţie, Turism din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa şi Consiliul Local al Tinerilor, concursul a cuprins clasele I din şcolile din municipiul Bistriţa. Elevii au lucrat în echipe, pe clase, iar pentru efortul lor, cei mai buni au primit la final dulciuri şi diplome. Coordonatorul acestui proiect din partea ISJ B-N este inspectorul de specilaitate prof. Elena Andron. Din partea primăriei municipiului Bistriţa a participat Mihaela Curteanu, iar din partea Consiliului Local al tinerilor, eleva Adela Pop.

 

Iulia STUPINEAN 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version