Ravecuţa Moldovan îl acuză pe preotul comunei Salva, Dumitru Morar, de ignoranţă şi nepăsare. Femeia a ajuns în pragul disperării, după ce ani la rând chiriaşii preotului i-au distrus apartamentul prin inundări frecvente. Ravecuţa Moldovan susţine că preotul este interesat doar de încasarea chiriei, arătând o nepăsare totală de problemele pe care le cauzează chiriaşii vecinilor. Preotul neagă însă aceste acuzaţii.

Ravecuţa Moldovan susţine că, din cauza inundaţiilor şi a gălăgiei chiriaşilor preotului, nu mai poate locui în condiţii normale în propria casă. În afară de disconfortul oferit de propriul cămin, pereţi veşnic uzi, miros de mucegai şi gălăgia chiriaşilor, familia Moldovan s-a văzut nevoită să schimbe nu mai puţin de două televizoare, care s-au stricat din cauza infiltraţiilor de apă. Femeia susţine că în cazul în care preotul nu va remedia cât de curând defecţiunile din propriul apartament, îl va acţiona în instanţă pentru a cere daune pentru stricăciunile din locuinţa sa. Preotul comunei Salva, Dumitru Morar, susţine că acuzaţiile femeii sunt total false şi că aceasta „are o problemă cu capul”.

Locuinţă distrusă

Familia Moldovan locuieşte într-un apartament situat la etajul şase a unui imobil cu şapte etaje de pe strada Independenţei din municipiul Bistriţa. Chiar deasupra locuinţei familiei moldovan, preotul din comuna bistriţeană Salva, Dumitru Morar, are un apartament dat în chirie. Ravecuţa Moldovan susţine că are probleme de mult timp cu chiriaşii preotului, însă acesta refuză să intervină. De câţiva ani de zile apartamentul familiei Moldovan este în permanenţă inundat de chiriaşii preotului Morar. Femeia susţine că majoritatea chiriaşilor s-au mutat din apartamentul părintelui, deoarece acesta refuza să efectueze reparaţiile necesare în apartament. Apartamentul familiei Moldovan are pereţii mereu uzi, igrasia şi mucegaiul neîntârziind să apară. Preotul, care este proprietarul apartamentului, nu a remediat situaţia, deşi femeia a solicitat acest lucru în repetate rânduri. Din cauza infiltraţiilor de apă, familia Moldovan a fost nevoită să arunce la gunoi nu mai puţin de două televizoare, care s-au stricat. „Pereţii mei sunt în continuu uzi. Am văruit de mai multe ori, dar apa reapare. Apartamentul este complet distrus. Arată jalnic. Mai mult decât atât, mi s-au stricat şi două televizoare din cauza infiltraţiilor de apă. Preotul pur şi simplu nu vrea să rezolve problema, efectiv nu îl interesează că eu nu pot locui în condiţii normale la mine acasă” – declară supărată Ravecuţa Moldovan.

Vecini gălăgioşi

Actualii chiriaşi ai preotului Morar sunt rromi şi fac mereu gălăgie, chefuri, ba chiar crapă leme în casă, susţine femeia. Ravecuţa Moldovan a fost o singură dată la vecinii ce stau în chirie, însă nu a putut sta de vorbă cu ei, deoarece capul familiei chiriaşe i-a adresat cuvinte injurioase şi a ameninţat-o. A contactat preotul, însă acesta nu a intervenit pentru remedierea situaţiei, iar mai nou nici nu îi mai răspunde la telefon. A încercat să rezolve problema cu administratorul clădirii, însă nici aici nu a avut sorţi de izbândă. „Cu chiriaşii nu pot sta de vorbă. Sincer mi-e şi frică să le mai bat la uşă. Administratorul mi-a spus că l-a sunat pe părinte, însă acesta mereu motivează că nu poate veni. Ba are slujbă, ba e la înmormântare, ba are alte treburi de rezolvat. Am ajuns în pragul disperării… Aşa ceva nu se mai poate!” – susţine femeia. „Probabil trebuie să îşi spargă şi să îşi repare ţevile, dar nu vrea să investească bani. El ştie numai să ceară chiria. Pur şi simplu fuge de responsabilităţi”, a mai spus Ravecuţa Moldovan.

Preotul neagă acuzaţiile

Contactat telefonic preotul comunei Salva, Dumitru Morar, susţine că nimic din ceea ce susţine femeia nu este adevărat. Mai mult decât atât, preotul spune că o singură dată a fost contactat de femeie în urmă cu câţiva ani şi atunci a remediat problema. În opinia părintelui, femeia are probleme psihice şi inventează false probleme. „Problema cu apa a fost de câţiva ani, însă ea are şi o problemă cu capul. De vreo doi –trei ani am fost la ea în apartament şi nu mi-a putut arăta nimic. Erau pereţii uzi din cauza ploii şi nu din cauza chiriaşilor mei. Am pus polistiren, am izolat şi de atunci nu m-a mai sunat să îmi zică de alte probleme” – a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, părintele Dumitru Morar. Acesta susţine că nu ştie dacă actualii chiriaşi sunt sau nu de origine rromă, iar aceştia nu i-au spus niciodată că ar avea ceva probleme cu vecina de la etajul inferior. „Chiriaşii nu mi-au spus niciodată nimic despre ceva probleme. Nu ştiu dacă îs rromi sau nu, dar îs la zi cu plăţile” – susţine preotul.

Moldovan vs. Morar

Ravecuţa Moldovan recunoaşte faptul că preotul împreună cu soţia au fost în urmă cu ceva ani la ea acasă, după lungi insistenţe, însă cei doi au susţinut sus şi tare că tavanul apartamentului ei este ud din cauza ploii, deşi atunci nu mai plouase de câteva săptămâni. În urma discuţiilor cei doi vecini nu au ajuns la nicio concluzie. „A fost împreună cu preoteasa, dar mi-au spus că pereţii şi tavanul sunt uzi din cauza ploii. Dar aşa ceva nu se poate! Cum să ajungă apa de ploaie pe tavanul meu, când eu mai am vecini deasupra la care nu li-s uzi pereţii. Apa este din apartamentul părintelui, care refuză să cheme un instalator să repare. Acum apa a ajuns până la etajul cinci. Deci de la mine a curs mai departe. Aşa ceva este inadmisibil” – declară Ravecuţa Moldovan.
În cazul în care în cel mai scurt timp părintele Morar nu va remedia defecţiunile din apartamentul închiriat, femeia este decisă să apeleze la instanţele judecătoreşti pentru a i se face dreptate. „În cazul în care nu se va rezolva situaţia îmi voi angaja avocat, voi apela la instanţă şi voi cere despăgubiri pentru tot ce s-a distrus în apartamentul meu. Nu vreau decât să se rezolve odată situaţia, iar eu să pot locui în condiţii decente în casa mea. Nu fac decât să îmi cer drepturile. Atâta tot. Nu cred că cer prea mult.”  – susţine Ravecuţa Moldovan.

Iulia Balazs

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.