Săptămâna trecută, Instituția Prefectului a respins cererea înregistrată de mai mulți locuitori din Telciu pentru organizarea unui referendum. Prin acesta, localnicii sperau să obțină demiterea primarului Sever Mureșan, pe care-l consideră vinovat inclusivă pentru scandalul cu furnizorul de apă și canal Aquabis.

În 2021, la final, de Moș Nicolae, mai mulți cetățeni din Telciu înregistrau la Instituția Prefectului o cerere prin care solicitau organizarea unui referendum pentru demiterea primarului comunei, Sever Mureșan. Oamenii voiau ca, odată cu Sever Mureșan să fie demis inclusiv Consiliul Local al comunei Telciu.

Nelu Pop, unul dintre inițiatorii demersului, spunea la acea dată că 25% din locuitorii din toate satele aparținătoare comunei au semnat petiția respectivă. Spunea ă alături de mai mulți cetățeni, în 2021, la început a cerut o „resetare” a instituțiilor, iar acest lucru nu s-a întâmplat.

„Am făcut parte dintr-un grup de cetățeni care, în ianuarie-februarie, am mers la domnul primar și am cerut o resetare a instituțiilor, a Primăriei Telciu și a Ocolului Silvic: o gospodărire mai bună nu o risipă a banului public. Domnul primar nu prea ne reprezintă în ultimul timp. La ocolul silvic sunt probleme, cu apa sunt probleme. Ne-am înșelat, am crezut că o să facă o resetare, dar l-a învins sistemul”, spunea cetățeanul în decembrie, în fața presei.

Cetățenii îl acuză pe Mureșan  de „neexercitarea atribuțiilor care îi revin”

Cetățenii acuzau Consiliul Local și pe primarul Sever de „nesocotirea intereselor generale ale colectivității locale și neexercitarea atribuțiilor ce le revin, potrivit legii”.

În scrisoarea trimisă Instituției Prefectului cu ocazia cererii de organizare a unui referendum, cetățenii care se află în spatele acestui demers vorbesc și de „încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale impuse de normele de mediu în ceea ce privește situația râurilor contaminate de copacii lăsați în albie în urma tăierilor” sau de „nerespectarea legii în ceea ce privește autorizațiile de construire în comună și lipsa de atitudine în acest sens”.

În scrisoare se mai vorbește și de întârzieri mari, nejustificate în soluționarea cererilor cetățenilor, lipsa de transparență în gestiunea proprietăților publice și transmiterea către cetățeni de date eronate privind costurile apei și alte proceduri.

„Noi, cetățenii din comuna Telciu, putem lua măsuri împotriva abuzurilor și să ne manifestăm legal pentru apărarea drepturilor și intereselor proprii. Legislația ne apără, dar și noi trebuie să ne apărăm recurgând la procedurile legale pentru proasta administrare și batjocora la care ne expune actualul primar”, se mai arată în scrisoarea care a ajuns la Instituția Prefectului.

Conflictul dintre primar și cetățeni a escaladat inclusiv la predarea rețelelor de către Aquabis. La procedură au asistat mai mulți cetățeni, iar unul dintre ei a încercat să filmeze și să transmită live pe Facebook tot ce se întâmpla în primărie.

Acest lucru l-a înfuriat pe primarul comunei Telciu Sever Mureșan, care și-a ieșit din minți și i-a dat omului peste mână și telefon, cerându-i să părăsească instituția. Totul s-a terminat cu plângeri penale, întrucât cetățeanul în cauză a depus plângere penală pe numele primarului, pentru purtare abuzivă și distrugere.

Instituția Prefectului a respins demersul

Potrivit legii, organizarea unui referendum de demitere trebuie solicitată de cel puțin 25% din locuitorii cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială. Procentul trebuie realizat în fiecare dintre localitățile componente ale comunei.

Cererea pentru organizarea unui referendum de demitere trebuie să conțină motivele care stau la baza sa, numele și prenumele, data și locul nașterii, seria și numărul cărții de identitate și semnătura cetățenilor care solicită organizarea referendumului.

În luna martie, la mai bine de un an de la inițierea acestui demers, Instituția Prefectului respinge cererea cetățenilor de organizare a unui referendum. Informația a fost confirmată de surse din Instituția Prefectului, însă noul prefect Teo Cioarbă nu a oferit o comunicare oficială în care să motiveze această decizie, deși i-a fost cerută.

Potrivit primarului Sever Mureșan, care a fost ales în 2020 pentru a cincea oară să conducă Primăria Telciu, Instituția Prefectului i-a solicitat tot felul de documente și acte care să susțină activitatea sa de la Primărie din ultimii doi ani.

Cererea a fost înregistrată pe vremea când Instituția Prefectului a fost condusă de Stelian Dolha. Între timp, pe la Instituția Prefectului s-a mai perindat Mica Oprea, iar soluția finală a fost dată de noul prefect, Teo Cioarbă, „uns” în fruntea instituției de puțin timp.

Problemele cu apă de la Telciu, picătura care a umplut paharul

Se pare că demersul cetățenilor din Telciu a fost „mobilizat” în special de problemele cu apă din comună. Oamenii au fost nemulțumiți de noile tarife practicate de Aquabis, în condițiile în care o familie cu mai mulți membri ajungea să plătească lunar pentru apă câteva sute bune de lei.

Astfel, dacă până în 2020, o familie plătea anual pentru apă 100 de lei și 65 de lei pentru canalizare, acum avea de scos peste 1.000 de lei, de zece ori mai mult.

Cum s-au gândit locuitorii din Telciu să rezolve problema? Prin refuzarea de a încheia contracte cu furnizorul de apă și prin cerința expresă către Consiliul Local Telciu să voteze ieșirea din ADI Apă-Canal.

Consiliul Local Telciu s-a întrunit de mai multe ori până când consilierii au fost de acord să voteze după cum le-a cerut populația. Asta și pentru că comuna trebuia să dea înapoi furnizorului Aquabis contravaloarea investițiilor din zonă.

La două luni de la această hotărâre de CL, consilierii locali s-au văzut nevoiți s-o anuleze, printr-o altă hotărâre.

Prin hotărârea votată ulterior, Consiliul Local Telciu decide să rămână clientul Aquabis până când Primăria va fi pregătită să asigure de una singură apa potabilă populației.

Se pare că în cele două luni, Primăria Telciu care a preluat în mai rețeaua Aquabisului, n-a reușit să furnizeze apă potabilă populației. Potrivit primarului Sever Mureșan, Aquabis a preluat stația de tratare și rețelele înainte ca Consiliul Local să se pronunțe, tocmai din cauza situației disperate.

Una dintre instituțiile care a forțat mâna Consiliului Local a fost tocmai Prefectura, care, în context de secetă, a cerut Primăriei Telciu să facă cumva să asigure apa potabilă populației. I-a cerut de asemenea să modifice și vechea hotărâre astfel încât până la ruperea totală de Aquabis, furnizorul să continue să își facă treaba.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.