În urma verificării legalităţii Hotărârii Nr. 59/22.04.2010, privind aprobarea Contractului colectiv de muncă al personalului contractual din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi din serviciile publice de interes local şi a Hotărârii Nr. 60/22.04.2010 privind aprobarea Acordului colectiv privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi din serviciile publice de interes local, adoptate de Consiliul Local al municipiului Bistriţa, s-a constatat ilegalitatea unor prevederi din acestea.

 

 

 

Astfel, Cristian Florian, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, a hotărât sesizarea instanţei de contencios administrativ în vederea anulării dispoziţiilor cu privire la acordarea unei sumei compensatorii de 400 lei/persoană/lună pentru compensarea serviciilor medicale pentru care este prevăzută obligativitatea plăţii acestora, pentru achiziţionarea de medicamente şi suplimente nutritive, în vederea prestării unui serviciu public de calitate, atât pentru funcţionarii publici cât şi pentru personalul contractual.

 

 

Sesizarea are la bază faptul că potrivit reglementărilor în vigoare, consiliile locale nu au competenţe privind aprobarea de drepturi salariale sau a altor drepturi de natură salarială negociate prin contracte colective de muncă sau acorduri colective privind raporturile de serviciu, care exced prevederilor Legii cadru nr. 330/2009.

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.