Prefectul Stelian Dolha a anunțat că, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, prima etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 va începe după Crăciun.

Partea logistică a acestui demers este asigurată de către Armată, care va transporta vaccinurile de la Cluj către cele patru centre de vaccinare – Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Clinica Sanovil, Spitalul Orășenesc din Năsăud și Spitalul Orășenesc din Beclean. În aceste unități medicale se va desfășura prima fază a campaniei de vaccinare, care cred că o să înceapă între 27 și 29 decembrie. Practic, de săptămâna viitoare, putem să vorbim de vaccinare pentru cadrele medicale, personalul medical. Pe urmă, în faza a doua, o să intre vârstnicii , persoanele peste 65 de ani, a declarat Stelian Dolha într-o emisiune de la postul de televiziune Sângeorz TV.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai completat că autoritățile vor desfășura și o campanie de informare a populației cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Totodată, Stelian Dolha recomandă locuitorilor județului să accepte să se vaccineze, completând că el și familia sa vor face același lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.